„Suflet Românesc”, one-man show cu Dan Puric, la Cernăuţi

iun. 8th, 2015 | By | Category: Eveniment

Institutul Cultural Român, prin Direcția Românii din Afara Granițelor și Limba Română, cu sprijinul Consulatului General al României la Cernăuţi organizează luni, 15 iunie 2015, începând cu ora 17:00, spectacolul „Suflet românesc”, susţinut de Dan Puric, la Teatrul Academic Ucrainean Dramatic Muzical „Olga Kobyleanska” din Cernăuţi.

Organizat cu ocazia comemorării a 126 de ani de la moartea poetului Mihai Eminescu, evenimentul va fi compus din trei părți: piesa de teatru „Suflet românesc”, conferinţa cu acelaşi nume și o sesiune de autografe. Inițiativa dorește să contribuie la consolidarea relațiilor dintre comunitățile de români din interiorul și din afara granițelor. Accesul publicului este liber.

Spectacolul de pantomimă „Suflet românesc” spune o poveste despre ieşirea din comunism a poporului român și a încercării sale de revenire la normalitate. Pentru actorul Dan Puric, care a încântat publicul de pe toate continentele, jocul este o tăcere încărcată de miez. Presa străină l-a catalogat drept un „maestru al perfecţiunii şi ingeniozităţii, al umorului negru, care înnoieşte arta pantomimei lui Chaplin şi Marceau”. Actorul, regizorul și scriitorul Dan Puric este, fără doar și poate, un reprezentant de onoare al culturii române, întâmpinat și răsplătit, de fiecare dată, cu aplauze binemeritate.

La acest eveniment, prin grija partenerilor (Consulatul României, asociațiile românești și presa locale), vor participa nu doar românii stabiliți în Cernăuţi, ci şi cei din raioanele învecinate, inclusiv românii din regiunea Transcarpatia (Maramureșul istoric). Această zonă găzduieşte, conform datelor recensământului din 2001 disponibile pe pagina de internet a Ministerului Afacerilor Externe, peste 182.000 din totalul de români autohtoni din Ucraina, împărțiți artificial între etnonime precum „români” și „moldoveni” (dar echivalenți în legislația României – Legea nr. 299), reprezentând a treia comunitate numerică după ucraineni și ruși. Potrivit datelor neoficiale deţinute de Societatea Culturală a Românilor „Mihai Eminescu” din Cernăuţi, comunitatea românilor din Ucraina ar depăşi 500.000 persoane. La Cernăuți au sediul importante asociaţii ale acestora, care au lucrat cu perseverenţă în direcţia menţinerii identităţii culturale a românilor din Bucovina de Nord.

„Dedic acest spectacol poporului român, frumuseţii lui interioare necorupte, care într-o zi îl va ajuta să se refacă. Iubind această frumuseţe va avea puterea ca odată plecat în lume să-i tămăduiască şi pe alţii” (Dan Puric).

Premiera spectacolului a avut loc în decembrie 2013 la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, fiind prezentat ulterior în mai multe oraşe din România și din străinătate. Scenariul şi regia: Dan Puric. Coregrafie dans clasic și modern: Svetlana Zotina. Coregrafie dans grecesc: Amalia Strinopoulou. Coregrafie dans popular: Costică Bălărău. Costume: Lili Cenean. Editare coloană sonoră: Radu Drăgănescu. Sunet şi lumini: Alin Popa.

Număr de vizualizări :672


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro