„Nicăieri nu suntem loviţi ireversibil de superficialitate”

iun. 7th, 2015 | By | Category: Studioul de carte

Mircea Băduț (născut la 15 noiembrie 1967, la Râmnicu-Vâlcea) a absolvit Facultatea de Electrotehnică în 1992, la Craiova. A scris unsprezece cărţi de informatică, peste trei sute de articole tehnico-ştiinţifice pentru reviste din România (şi câteva din Europa), traduce articole pentru revista Science in school, publicaţie EIROforum / EMBL (2011-2014). Participă cu lucrări la câteva zeci de conferinţe / simpozioane tehnico-ştiinţifice din România şi din Europa. A publicat proze SF scurte în Almanahurile Anticipaţia (1997) şi  Science-Fiction (2007, 2008), şi în revista Helion (Timişoara), două eseuri în publicaţia Dilema veche (2007, 2013). A debutat cu volum de proză (ficţiuni şi eseuri): “Ficţiuni Primare”” (2006) şi este coautor – alături de fiica sa – al cărţii “Ficţiuni familiare” (2011), cuprinzând ficţiuni, eseuri şi poezii. Un al doilea volum, ”Întoarcerea fratelui risipitor”, a apărut la Editura Europress în 2014. În 2015, tot la Editura Europress, a apărut volumul ”DonQuijotisme AntropoLexice”. Acesta a reprezentat tema discuției pe care Simona Ioniță a avut-o în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro cu scriitorul Mircea Băduț.

– Ați absolvit Facultatea de Electrotehnică, aţi scris cărţi de informatică şi articole tehnico-ştiinţifice. Şi sunteţi şi un autor de beletristică. Cum a fost posibilă această dualitate ştiinţă-literatură? Pe care dintre autori aţi paria: pe cel de texte ştiinţifice ori pe cel de texte literare?

Nu cred că deţin un răspuns grozav la această primă întrebare. Coexistenţa celor două domenii în gândurile mele este probabil rodul întâmplării. Privind în urmă, pot spune că primii „gărgăuni literari” au fost cei de beletristică (asta întâmplându-mi-se, ca la mai toată lumea, pe la 16 ani), şi abia un deceniu mai târziu am realizat că pot completa planul profesional scriind articole tehnico-ştiinţifice. Iar în privinţa „pariului” – aceasta însemnând probabil mai mult decât poate controla individul izolat – sunt şi mai neputincios în a da un răspuns tranşant.

– În ”DonQuijotisme AntropoLexice” ați reunit domenii ideatice: beletristică, psihologie, biologie, sociologie, filosofie. De care dintre aceste călătorii livreşti şi culturale vă simțiți mai apropiat?

În toate aceste zone, călătoria mea este una amatoricească. Desigur că mi-ar plăcea ca beletristica să-mi fie cel mai reuşit voiaj, însă nu-mi fac mari iluzii. Este acesta un domeniu cu o concurenţă mare. Iar mintea mea prea e formată în spirit „real” şi nu în cel „uman”, deci nu cred că m-aş putea compara cu cel ce trăieşte cotidian prin şi pentru literatură/artă, intersecţiile mele cu acestea fiind doar sporadice. Nici cu profesioniştii din filosofie, psihologie ori sociologie nu mă pot compara, însă măcar aici este un tărâm mai gestionabil. Doar că îmi rămâne, ca un plus, tentaţia fuziunii dintre estetică şi idee.

– Volumul pornește de la baladele „Mânăstirea Argeşului” şi „Mioriţa”. De ce sunt ele emblematice pentru spaţiul nostru cultural şi spiritual şi de ce le-aţi ales pentru excursul dumneavostră critic?

De ce sunt ele emblematice, sau dacă sunt, cred că alţii o pot spune mai bine decât mine. Eu doar le simt conectate cu spiritul meu, al nostru (dacă îmi pot permite extrapolarea aceasta). Sunt nişte aventuri frumoase, din multe privinţe. Dar cred că a mai fost un motiv pentru alegerea lor: provocarea de a reinterpreta mituri/legende considerate definitorii pentru poporul român.

Aici s-a adăugat, major, şi o provocare stilistică: asemeni nuvelei “Întoarcerea fratelui risipitor” din cartea mea anterioară şi omonimă, şi aici, pentru a transpune cititorul în atmosfera secolelor respective (16 şi 19), a trebuit să „inventez” o exprimare aparent arhaică, însă nerenunţând la un rafinament al ideilor. Dacă mi-a reuşit sau nu, doar cititorii o vor putea spune.

– Aţi scris în ”DonQuijotisme AntropoLexice” că ”superficialitatea s-a insinuat pe mai toată orizontala şi chiar verticala societății umane”. Şi, totuşi, superficialitatea nu este egal distribuită peste tot. Unde suntem mai puţin loviţi de superficialitate? Unde am putea să fim puternici cultural şi spiritual?

Faptul că am îndrăznit să scriu despre o chestiune psiho-socială nu mă face suficient de expert pentru a oferi soluţii. Eseurile mele nu aduc sentinţe ori soluţii problemelor din societatea actuală; ele sunt doar simple observaţii îngrijorate, sau, cel mult, semnale de alarmă. Revenind la esenţa întrebării, cred că nicăieri nu suntem loviţi ireversibil de superficialitate.

– ”Prietenia (când ni se oferă, ori când o dăruim) este – din perspectivă sistemică, energetică – un efort”. Nichita Stănescu vorbea despre prietenia literară şi respectul faţă de opera Celuilalt. Mai sunt astăzi posibile prieteniile literare, într-un timp în care nu mai există nici mentori, nici prea multe repere publice?

Mi-ar plăcea să cred că mai sunt posibile prietenii literare, din cele simple şi adânci (adică dincolo de acea familiaritate care se întrezăreşte sau se mimează deseori). Însă mă tem că e o speranţă cam naivă în vremuri atât de dinamice şi de pline. De altfel, eseul din care aţi citat mai sus cam cuprinde şi răspunsul.

– ”Mulți oameni nu realizează niciodată faptul că semenii lor înțeleg diferit realitatea”… Dacă am înțelege cu toții acest lucru, credeți că am deveni mai îngăduitori unii cu ceilalți și am trăi într-o lume mai aproape de perfecțiune? Credeți în posibilitatea acestei variante sau considerați că este o utopie ?

Mi-aţi atins aici o altă idee-părere cheie: da, cred că avem un deficit în a ne imagina câte-un-pic în pielea celuilalt. Ştiu că este utopic, dar cred totuşi în ea, ca o soluţie virtuală pentru perfecţionare socială şi morală. Aşa cum scriam săptămâna trecută în “Dilema veche”: “orice încălcare de normă morală cauzează altcuiva – direct sau indirect – un efect neplăcut, o daună: în situaţia materială, în sănătatea, în demnitatea cuiva. Or, dacă eu pot înfăptui aceasta, înseamnă că şi altcineva o poate face. Şi de aici a început ‘lipsa mea de imaginaţie’: pentru că nu m-am gândit că un astfel de act ar putea fi realizat şi de altcineva (că doar n-oi fi eu chiar unic); şi, mai ales, pentru că nu-mi imaginez că actul unui terţ îi poate afecta pe cei apropiaţi mie: mamă, fiu, soţie, prieten.”

– Amintiți de maeștrii ai SF-ului: Mircea Oprița, Mihai Grămescu, Philip Jose Farmer. În ce măsură aceşti autori v-au influențat? Care este autorul de SF preferat?

Într-o măsură substanţială, şi nu doar aceştia. De altfel cred că mulţi adolescenţi şi tineri (atunci, ca şi, probabil, acum) au fost fascinaţi de literatura SF. Contând nu atât ca influenţă asupra eventualei scriituri proprii, cât asupra educaţiei, a modului de gândire şi de observare a lumii. Dar, restrângând observaţia asupra influenţei pur literare, cred că la mine o atracţie mai consistentă au avut scrierile main-stream (ficţionale, dar nonSF), iar dintre scriitorii români l-aş menţiona pe Marin Preda.

Autorul SF preferat?! Mă tem că dezamăgesc dacă spun că am renunţat de multicel la clasamente şi topuri. Dar fac un mic efort şi menţionez autorul care mi-a prilejuit cele mai tulburătoare experienţe de cititor: Ursula K Le Guin.

– Scrieți despre ”expresii și proverbe pe care le privim cu îndoială sau chiar cu desconsiderare” dând exemplu: ”excepția care întărește regula”, ”prima impresie contează”… Cât de importantă este pentru Mircea Băduț prima impresie în determinarea viitoarelor interacțiuni?

Sunt un om simplu. Şi nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin. (Cred/sper.) Aşa că uneori şi eu pic în capcana primei impresii.

–  Ce proiecte literare şi informatice aveţi în lucru?

Iar dezamăgesc. Nu am proiecte în lucru. Sau îl am pe cel mai greu: să rezist, să merg mai departe, preferabil în picioare.

Număr de vizualizări :1034


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro