”La fourmi” şi alte poeme

iun. 30th, 2015 | By | Category: Cronica de cArte

În forţă revine Angela Nache-Mamier cu volumul ”scara b apartament 3”, Editura Vinea. Căsătorită în Franţa încă din 1987, poeta a fost oarecum uitată, deşi în anii ’80, după ce fusese publicată de Geo Gumitrescu, era activă atât în presa culturală, cât şi la Cenaclul de Luni şi la „Cenaclul 19” de la Braşov, alături de Alexandru Muşina şi Gheorghe Crăciun. Despre poezia Angelei Nache-Mamier s-au pronunţat numeroşi critici şi literaţi, mai toţi subliniind „împământarea” ei, respectiv minimalismul rutinier şi domestic. În felul acesta, poeta se înscrie în efortul optzeciştilor de a umaniza inspiraţia, de a relativiza avânturile metafizice şi de a încerca să fie şi ei postmoderni. Tot ca optzeciştii, autoarea face metafizică din detaliu şi cotidian.


Propriu-zis, volumul de faţă este o antologie care începe cu ciclul ”madame bovary – votre fidèle et savante lectrice”, al cărui prim poem este citabil integral şi relevant pentru sursa inovaţiei poetice a autoarei. ”Repetitio” sugerează rutina vieţii de familie a femeii responsabile. Dar ştim de la G. Deleuze că repetiţia nu este niciodată perfectă, niciodată statică, ci aditivă: „în câţiva ani muiaţi în supe şi ciorbe/ şi-n magazine alimentare/ în câţiva ani de slujbă spălări de vase/ dereticat/ în câţiva ani de adoraţie mută/ în câţiva ani de credulitate naivă/ în câţiva ani de şorţuri pe talie/ rochii <<aşa şi aşa>>”. Feminitatea care decurge din versurile ce fac haz de necazul gospodăresc n-a fost încă descoperită de mai tinerele noastre poete, încă grijulii la mize mari şi gesturi cu alură simbolică. Forţa acestei poezii este dată de anatemizarea poeticităţii metaforizante şi grandios comparative. Mesajul este clar, dar cum nu se urmăreşte descrierea unei acţiuni, ori crearea de efecte uluitoare, ne dăm seama că exact mesajul este cel care contează mai puţin. Importantă este atmosfera obţinută prin dezintelectualizare.

Urbanismul hărnicuţilor

”Série noire ou grise” condimentează retragerea în domesticitate cu rafinat umor arcimboldesc: „peste sentimente (legende) creşte mărarul contemporan/ alte liniştite verdeţuri fără împotrivire (are şi mireasa salar famelic/ şi-o cuhnie (nevisată – se ştie)/ mestecă-n oale jonglând văsăria/ cepele rumene/ cartea bucatelor pururi zglobie/[…]/ mai urmează la rând tot în amorţire/ frecatul podelei şi-al adâncului firii/ unde sclipesc rar tot mai rar/ catedralele (ce naiba ridicole)/ ale melancoliei”.

Reuşitele poetice ale autoarei confirmă ceea ce ştim de mult, dar refuzăm să implementăm: poeticitatea post-industrială nu mai are frontieră comună cu vechea poeticitate decât pe o porţiune redusă. Gata cu comparaţiile bombastice, cu referinţele şi aluziile culturale, cu viziunea metafizică ori grandioasă, cu tonul afectat şi pătruns, cu metaforele forţate şi cu epitetele sforăitoare. Poezia este aici, lângă noi, dacă ştim să o recoltăm. O poezie eficientă, sensibilă, inteligentă şi reperabilă şi de către publicul nespecializat: ”doldora de suflete autobuze poticnite/ tocmindu-se cu gesturile şoferului care/ frânează/ anapoda papă seminţe scuipă/ ne rânduieşte ca pe nişte cartofi/ într-un sac fără fund/ cei ce coboară sunt frenetic aplaudaţi” (”visează”).

Dovada că nu este vorba despre o reţetă este faptul că poeta picură în poeme nostalgie şi chiar frustrare. În faza aceasta, mai vizibilă este amintirea proaspătă a entuziasmului lilial, a tinereţii libere de orice rutină şi obligaţie: „gata de zbor cuvântul frunzele vorbitoare/ margine pură capătul mâinilor aspre/ bătături şi-n scânteile chipului sfânt/ nu demult prelungind cărările parcul/ stăpâneam singură stelele viaţa/ roua cu care ştergeam zidul/ blocului transpirat dimineaţa” (”ultimul zbor”).

Înceţoşare şi accelerare

De fapt, un proces anabatic susţine volumul, o întoarcere spre trecut dinspre prezentul savuros (mai ales pentru cititor). Treptat, minimalismul face loc unor revelaţii extatice întristate şi poetice: ”vine răscrucea când nu te mai mişti/ trecerea apelor nesfârşita curgere lină/ afli borna pe care-ţi poţi trage sufletul/ cloceşti oul speranţei alte iluzii/ grebla de gheaţă a memoriei/ strânge uscatele fructe” (”o cât viitor”). Şi tot treptat, claritatea şi aranjamentele ironic-savuroase fac loc unor învolburări lexicale ce dau tristeţea şi revolta pe faţă. Duse sunt acele ”zile brodate-n cristalul legumei”, tot mai mult intervenind ”ceaţa” care e ”sufletul unei limbi omeneşti/ ori manechinul unei păci otrăvite” (”rugă”).

O poezie ca ”organizarea” nu face decât să dezvăluie un ritm coroziv şi dezumanizant: „dimineţile-n clipe de-asalt/ mestecându-mă precum caii asudaţi/ din mâna stăpânului fânul”. Festinul de culori şi joaca iniţiale eşuează într-un carnaval în care valorile sunt răsturnate: secundarul sufocă şi umileşte primordialul: ”cât sânge de bal traversează câmpul imaginaţiei/ dacă eu nu mai ard/ în acest pestriţ carnaval asumat” (”strai de cuvinte”). De aici încolo şi scriitura se modifică: umorul se disipează, claritatea face loc unui şuvoi lexical prea rapid pentru a fi perceput logic. Poezia se varsă în delir şi în digitaţii atonale ce vor să transmită o pierdere a răbdării cu faptele necesare, dar care înghit timpul esenţial. Pentru prima oară setea de esenţial se manifestă aproape violent.

Variaţia de poetici pe distanţă scurtă adevereşte ceea ce nu puţini au intuit, anume că Angela Nache-Mamier mai are multe de construit pe şantierul poeziei.

Felix NICOLAU

Număr de vizualizări :1121


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro