Piesă de teatru bazată pe legenda „Meșterului Manole”, pusă în scenă la Iași

mai 14th, 2015 | By | Category: Eveniment

Marți, 19 mai 2015, ora 19.00, la Teatrul „Luceafărul” din Iași, va avea loc un eveniment deosebit desfășurat în cadrul manifestărilor culturale Serile DOXOLOGIA: piesa de teatru Întoarcerea zidarului, bazată pe legenda „Meșterului Manole”.

În anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi, Centrul Cultural-Misionar DOXOLOGIA al Arhiepiscopiei Iașilor a pregătit, cu binecuvântarea ÎPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, mai multe evenimente speciale. Unul dintre acestea, organizat în cadrul Serilor DOXOLOGIA, va avea loc marți, 19 mai 2015, la Teatrul „Luceafărul” din Iași, începând cu ora 19.00. Este vorba despre piesa de teatru Întoarcerea zidarului, de Dan Tărchilă.

Spectacolul își trage seva din legenda „Mănăstirea Argeşului” sau „Meșterul Manole” despre care George Călinescu spunea că este „mitul estetic al poporului român”. Meșterul Manole întruchipează pe Sfântul Voievod Neagoe Basarab, care prin credință și iubire de Dumnezeu, în dreptate și smerenie, cinstind amintirea înaintașilor, a condus poporul dreptcredincios spre multe împliniri duhovnicești și artistice, între care cea mai strălucită este Mănăstirea Argeșului. Actorii Companiei de Teatru „Civic Art CvM” din Bucureşti, Marian Ciripan, Cristina Moldoveanu şi Gabriel Costan, vor convinge cu siguranță spectatorii că teatrul poate să facă foarte mult în dezvoltarea modalităţii de a comunica astăzi cu istoria.

Prin profunzimea textului şi al interpretării actoriceşti, publicului de toate vârstele şi categoriile sociale îi va fi transmis mesajul de mărturisire a credinţei creştin ortodoxe şi asumare a istoriei.

Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

Despre CCM DOXOLOGIA

Centrul Cultural-Misionar DOXOLOGIA al Arhiepiscopiei Iașilor gestionează activitatea Departamentului media și comunicații (Portalul ortodox www.doxologia.ro și Redacţia Ziarul Lumina – ediţia de Moldova), Tipografiei Albina, Editurii și Tipografiei DOXOLOGIA.

Număr de vizualizări :579


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro