„Neînvins de viață”

mai 27th, 2015 | By | Category: Agenda de carte

Editura Meteor Press anunță apariția volumului „Neînvins de viață”, autor: Louis Zamperini cu David Rensin. Traducere: Mihai-Dan Pavelescu. „Neînvins de viață” este povestea uimitoare a supraviețuirii unui sportiv olimpic ca prizonier de război în Japonia în al Doilea Război Mondial.

„Folosim adesea expresii ca «pe viață și pe moarte» pentru a descrie evenimente sportive, folosim, cu prea multă uşurinţă, cuvântul «erou» vorbind despre sportivi. Iar după aceea apare cineva ca Louis Zamperini… pentru care cuvintele nu sunt îndeajuns.”– New York Post

Adolescent zurbagiu, semifondist de clasă mondială, participant la Jocurile Olimpice din 1936, bombardier în al Doilea Război Mondial: Louis Zamperini a avut o viață mai plină decât majoritatea oamenilor. Dar pe 27 mai 1943, totul s-a schimbat într-o clipă, când avionul său B-24 s-a prăbușit în Oceanul Pacific, lăsându-l pe Louis, alături de alți doi supravieţuitori, să plutească în derivă timp de 47 de zile și cale de 3.000 de kilometri, așteptând zadarnic să fie salvați. Iar perioada cea mai grea abia avea să înceapă, deoarece, după ce au ajuns în cele din urmă pe uscat, au fost capturați de japonezi. Louis a petrecut următorii doi ani ca prizonier de război – torturat și umilit, bătut cu regularitate, supus la experimente medicale, înfometat și pus la muncă silnică – , în timp Army Air Corps l-au declarat mort și au trimis condoleanțe oficiale familiei.

Cartea Neînvins de viaţă cuprinde impresionantele memorii ale unuia dintre cei mai remarcabili exponenți ai „Generației Mărețe”, povestea adevărată a izbânzilor sale, a gloriei, dezastrului, supravieţuirii și adevăratului eroism. Este un document plin de viață despre brutalitatea războiului, tenacitatea spiritului omenesc și puterea iertării.

„O odisee devastatoare a supravieţuirii… Un tribut adus spiritului uman.” – Associated Press


Număr de vizualizări :621


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro