spot_img

Festivalul ”Namaste India”, ediția a VII-a

Sub înaltul patronaj al Ambasadei Indiei în România, Centrul Cultural „Rabindranath Tagore”, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeul Național al Țăranului Român și India Tourism Office Frankfurt, vă invită la cea de-a VII-a ediţie a festivalului culturii indiene „Namaste India”, care va avea loc în perioada 5-9 iunie 2015, la Bucureşti.

Vor avea loc o suită de evenimente prin care se dorește încurajarea publicului din România de a se  apropia de cultura multicoloră și polimorfă a Indiei. Sunteți invitați, ca în fiecare an, la spectacole de dans clasic indian, muzică tradiţională, dar și la povești de călătorie, întâlniri cu literatura indiană, expoziții de pictură și fotografie, târg de produse artizanale, ateliere de creaţie pentru copii și adulți, degustare de produse gastronomice.

Vară indiană la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, 5 – 7 iunie 2015

Pentru a marca celebrarea a cinci ani de colaborare cu Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” pentru promovarea culturii indiene în România, în deschiderea ediției de anul acesta va avea loc o ceremonie tradițională indiană de plantare a unui copac, simbol al prieteniei dintre România și India. La ceremonie vor participa Excelența Sa Doamna Manimekalai Murugesan, Ambasadoarea Indiei în România, membri ai Ambasadei Indiei la București, Directorul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Doamna Conferenţiar Doctor Paula Popoiu, alți parteneri de seamă ai festivalului și iubitori ai culturii Indiei. Ceremonia se înscrie în tradiția inițiată la Shantiniketan (India) de poetul indian Rabindranath Tagore și va fi condusă de Kaberi Chatterjee, Doctor în filosofie.

Prin spectacolele organizate în perioada festivalului,publicul român este invitat să descopere frumusețea și eleganța muzicii si dansului indian, clasic si contemporan. Parvathy Baul aduce la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” muzica mistică a menestrelilor bengalezi, parte a tradiției populare a Baulilor din Bengalul de Vest și Bangladesh. Recunoscută pentru interpretarea solo a cântecelor și dansurilor Baul, Parvathy Baul își acompaniază cu măiestrie vocea cu ajutorul instrumentelor tradiționale folclorice Duggie, Ektara și Nupur. Dansul clasic indian Kathak va fi adus în scenă de către Namrta Rai, artistă emerită și profesor în cadrul Institutului Cultural Indian din New Delhi. Câștigătorul Premiului Nobel pentru Literatură în 1913, Rabindranath Tagore este renumit pe plan internațional ca poet și filozof; stilul de dans semi-clasic creat de el este, însă, mai puțin cunoscut. În cadrul festivalului, publicul din România va avea ocazia să asiste în premieră la o prezentare a acestui stil de dans, susținută de Kaberi Chatterjee. Programul va mai include si spectacole prezentate de artiști români.

India este adusă aproape și prin întâlniri cu călători și agenții de turism, prezentări multimedia și expoziții de fotografie care redau vizual aspecte mai puțin cunoscute ale culturii indiene. Oferim astfel publicului ocazia de a intra în contact cu oameni care au călătorit în India și care, întorși acasă, au pus pe hârtie sau pe Internet impresiile si experiențele lor din acest tărâm al fascinației și contrastelor. Pentru a avea un tablou complet asupra diversității culturale a Indiei, pe toată durata festivalului vor avea loc expoziții de pictură și fotografie, lansări de carte și ateliere de creație pentru adulți și copii (mandale, mehndi, gastronomie indiană), lecții introductive în limbile hindi și sanscrită, cursuri de yoga tradițională și prezentări despre India modernă.

Muzeul Satului găzduieşte pe perioada festivalului un târg cu produse artizanale indiene (haine, accesorii şi bijuterii orientale, obiecte decorative şi mirodenii) şi delicioase specialităţi culinare din diferite regiuni ale Indiei.

Proiectul „Namaste India”, început în 2010, are ca scop reducerea distanței culturale dintre două societăți diferite, de a descoperi valori comune și de a crea un spațiu simbolic de prietenie între România și India, astfel contribuind la integrarea socială și culturală a membrilor comunității indiene din România. În cadrul festivalului, Asociația ADIS vă propune un seminar privind bunele practici de integrare culturală a migranților în România.

Arta Bengalului la Muzeul Național al Țăranului Român, 8 și 9 iunie 2015

„Femeia indiană în viziunea lui Rabindranath Tagore”

8 iunie 2015, Studioul Horia Bernea, ora 18:00

La Muzeul Național al Țăranului Român va avea loc proiecția cinematografică a piesei de teatru-dans Chitrangada, în prezența regizorului indian Obhi Chatterjee și a interpretei principale, Kaberi Chatterjee. Inspirat de personalitatea eroinei Chitrangada, menționate în marea epopee indiană Mahabharata, Rabindranath Tagore a împodobit-o cu emoțiile nenumărate ale femeii indiene și a conferit o nouă dimensiune poveștii, transpunând-o într-o piesă de teatru-dans în anul 1936.

În căutarea „Omului din inimă”: muzica mistică a Bengalului

9 iunie 2015, Studioul Horia Bernea, ora 18:00

Parvathy Baul va prezenta la Muzeul Țăranului Român un spectacol aparținând tradiției mistice a Baulilor, intitulat În căutarea Omului din inimă. Muzica Baulilor (tradiție populară și mistică din Bengalul de Vest și Bangladesh) a fost inclusă de către UNESCO în lista Capodoperelor Patrimoniului Oral și Imaterial al Umanității în 2005.

Programul complet al festivalului este disponibil pe site-ul www.namasteindia.ro .

Locaţii

Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”

Şos. Kiseleff nr 28-30, Bucureşti, www.muzeul-satului.ro

Orarul de vizitare: 09:00 – 19:00.

Intrare: Abonament festival: 30 lei. Adulţi: 10 lei. Elevi şi studenți: 2,5 lei. Pensionari şi posesori de carduri Euro 26: 5 lei

Muzeul Naţional al Ţăranului Român

Şoseaua Kiseleff nr 3, Bucureşti, www.muzeultaranuluiroman.ro

Intrarea la cele două evenimente este liberă.

Organizatori: Centrul Cultural „Rabindranath Tagore” în colaborare cu Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” și Muzeul Național al Țăranului Român, sub înaltul patronaj al Ambasadei Indiei la București.

Cu sprijinul: Incredible India.

Parteneri culturali: Centrul de Artă Euterpe, Editura Herald, Editura Cununi de Stele, Prakriti School of Yoga, ADIS, Asia Fest, Casa de Cultură „Friedrich Schiller”, Sahaja Yoga România. Sponsori: Dr. Reddy’s, Himalaya Wellness, Hotel Răzvan.

Parteneri media: Antena 3, AGERPRES, Național TV, Agro TV, Şapte Seri, calendarevenimente.ro, orasulm.eu, The Epoch Times România, Lumea Satului, Asociația Bucureștiul meu drag, Bucharest Herald, romaniapozitiva.ro, onlinegallery.ro, oriens.ro, 4arte.ro, Turism Club, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Clubul Presei Transatlantice, Radio Pro Diaspora, ED4LEAD, bucharestkult.blogspot.ro.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508