Expozițiile ”Bojaghi- Hands of Korea în România” & ”Hanbok- costumul tradițional coreean”

mai 18th, 2015 | By | Category: Eveniment

În perioada 26 mai – 7 iunie 2015, la Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”,  în sălile H.H.Stahl Hall / Lena Constante & Foaier, vor avea loc expozițiile ”Bojaghi- Hands of Korea în România” & ”Hanbok- costumul tradițional coreean”. Ceremonia de deschidere va avea loc marţi, 26 mai 2015, orele 12.00, în foaierul Victor Ioan Popa. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.

Cu ocazia aniversării a 25 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între Republica Coreea de Sud şi România, Ambasada Republicii Coreea din Bucureşti în parteneriat cu Korea Bojagi Forum, Designerul Young-Im Na, şi Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” organizează următoarele expoziţii:

BOJAGHI / HANDS OF KOREA în ROMÂNIA 2015

Curator invitat, dna profesor Chunghie Lee, Preşedintele Korea Bojagi Forum.

Cu participarea a 27 de artişti cunoscuţi în jurul lumii precum Soonhee Kim – Korea Master Hand, Kyunghee Kim, Young Soon Kim, Imsun Noh, Young Sim Baek, Jungsook Lee, Youngmin Lee, Cheong Sil Lee, Jiseon Lee, HyunJu Lee, MikYoung Jang, Yun Suk Jeong, Mi Sun Chang, Yea- Geum Jung, Jisun Cha, Eun Je Choi, Insook Choi, JiYeon Hwang, Chyu Ree, HeesoonYoo, GeumHwaKo, Soon Aea Park, Hae-hong Chang, Jihye Shin, Ham Jung Suk, Lee So Ra, Hwa Ja Jeon. Alături de lucrările colaborative ale studenţilor de la Rhode Island School of Design/ SUA, cursul Bojagi& Beyond’ şi UNArte Bucuresti, Departmentul oArte Textile & Design textile coordonat de lector dr. A.M.Orban. Expoziţia „Bojaghi – Hands of Korea în România” prezintă 35 de piese, majoritatea de conotaţie tradiţională, realizate de cei 27 de artişti coreeni. Tehnicile utilizate în realizarea exponatelor includ  patchwork, quilting, broderie manuală şi mecanică, tehnici de vopsire tinctorială şi tapiserie.

& expoziţia HANBOK – costumul tradiţional coreean

Colecţia semnată de Young-Im Na, porneşte de la tradiţia costumului Hanbok ce poate fi identificată din timpurile antice până în zilele noastre – cu aceeaşi specificitate şi frumuseaţe, reflectând o parte din complexitatea spiritualităţii tradiţiilor coreene. Hanbok în timpurile străvechi a fost purtat doar de aristocraţie, singura pătură socială care avea voie să îmbrace culoarea, dar azi acest veşmânt a devenit semnificativ pentru fiecare coreean indiferent de statutul social. Azi, tradiţia costumului Hanbok este reevaluată de artişti, designeri precum Na Young-Im ce adună la un loc piese încărcate de semnificaţie în care putem resimţii fuziunea dintre liniile şi culorile tradiţionale dar şi profesionalismul unui ochi şi spirit creativ.

În prezenţa: E.S Domnul Hyo-Sung Park, Ambasador al Republicii Coreea în România; domnul Alexandru Tomescu, Ambasador al Bunăvoinţei, numit de Guvernul Coreean;  Conf. dr. Paula Popoiu, Director general, Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”; doamna Chunghie Lee, Artist & Profesor, Președintele Korea Bojagi Forum, curator invitat; Young-Im Na, Hanbok Designer şi Anna-Mária Orbán, Coordonator & Curator.

Parteneri media:  TVR (Matinissimo / Arte Carte și capricii /Se spune că), Radio România Cultural, AgenţiadeCarte.ro,  Revista Cultura FCR

Număr de vizualizări :618


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro