Expoziția ”Muzeul dansului modern și contemporan”

mai 28th, 2015 | By | Category: Eveniment

Centrul Național al Dansului București prezintă, între 5 – 7 iunie 2015, expoziția ”Muzeul dansului modern și contemporan”, o inițiativă unică în România. Expoziția vine ca o pregătire pentru lansarea Arhivei Dansului Românesc, ce va avea loc în toamna anului 2015. ”Muzeul dansului modern și contemporan” este o iniţiativă expoziţională documentar – experimentală ce îşi propune să atragă atenția publicului asupra cercetării istoriei dansului românesc modern şi contemporan, cu accente asupra unor coregrafi reprezentativi. Expozitia de la CNDB prezintă coregrafii: Lizica Codreanu, Stere Popescu, Leria Nicky-Cucu, Floria Capsali, Miriam Răducanu, Vera Proca-Ciortea, Elena Penescu-Liciu, Lisette Verea, Esther Magyar, Contemp, Marginalii.

Conceptul MUZEUL DANSULUI MODERN ŞI CONTEMPORAN, iniţiat de CNDB, porneşte de la premiza scrierii active a propriei istorii până acum absente, pe modelul altor iniţiative similare occidentale, cum sunt muzeele dansului create de MoMA New York, Tate Modern sau Centrele Naţionale al Coregrafiei din Rennes şi Bretagne.

Creat ca o instalație dinamică de proiecții video și materiale/documente de arhivă inedite, MUZEUL DANSULUI MODERN ŞI CONTEMPORAN acoperă perioada 1927 – 1996 și este structurată în trei părți: proiecții inedite, dance cinema, reenactment.

Vernisajul expoziției va avea loc vineri, 5 iunie 2015, ora 19.00 la CNDB (B-dul Mărășești 80-82). Expoziția va rămâne deschisă până duminică, 7 iunie, între orele 19.00 – 21.00.

Curator: Igor Mocanu

Asistentă curator: Corina Cimpoieru

Mulțumiri speciale: Vivi Drăgan Vasile, Mihai Fulger, Nicoleta Manolache, Anca Mitran, Miriam Răducanu, Liana Tugearu, Raluca Voinea, Alina Ușurelu

Parteneri: Centrul Național al Cinematografiei, Arhiva Națională de Filme, Fundația Arte Vizuale

Intrarea este liberă.

Detalii pe www.cndb.ro

Facebook event: www.facebook.com/events/837098329705306/

Partener strategic: Colectiv A

Partenerii media: Scena.ro, Liternet, Online gallery, Sapte seri, Metropotam, Radio Romania Cultural, RFI ROMANIA, Orasulm.eu, Getlokal, Feeder.ro, Agenda culturala PENTRU COPII, Postmodern, Art Out, Veioza arte, Revista Arte si Meserii, Revista Arta

Număr de vizualizări :790


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro