spot_img

„Există o casă pentru mine în poeziile tale”, lectură-discuție-performance

Sâmbătă, 16 mai 2015, ora 17.00, în Conceptual Lab va avea loc o seară de dialog intercultural inedit: o lectură-discuție-performance între două poete de la mări distanță una de alta, dar legate prin puternice imagini și trăiri –  poeta suedeză Athena Farrokhzad și poeta română Svetlana Cârstean.

Povestea prieteniei lor e un poem în sine

O fată cu nume slav – Svetlana (lumină) născută în Nord Estul României (la Botoșani) care scrie și lucrează în București se întâlnește cu o fată pe nume Athena (zeița înțelepciunii în mitologia greacă) născută în Orientul Mijlociu, în îndepărtatul Iran (la Teheran), crescută în Gothenburg (Suedia), care scrie și lucrează la Stockholm. S-au întâlnit în 2012 în cadrul atelierului de traduceri organizat de ICR Stockholm. Comunicarea dintre ele a fost electrizantă, și din ea au ieșit două traduceri – volumul de debut al Svetlanei Cârstean ”Floarea de menghină” e tradus de Athena în suedeză ca”Skruvstädsblomman” la editura Ramús, iar volumul de debut la Athenei ”Vitsvit” e tradus de Svetlana în limba română ca ”Albdinalb” la editura Pandora M. Ca rezultat al conexiunii dintre ele, în ultimii ani au susținut o serie de lecturi-discuții-performance în Suedia, iar în prezent scriu o carte împreună ce va apărea anul viitor în Suedia.

În după-amiaza zilei de 16 mai 2015, chiar înainte sa va începeți periplul cultural de Noaptea muzeelor, vă invităm să începeți cu o lectură specială. Veți avea ocazia de a o cunoaște pe una dintre cele mai premiate și apreciate tinere poete și activiste din Suedia într-un dialog-confesiune alături de o voce autentică și valoroasă a liricii contemporane românești. Avem ocazia să le ascultăm pe cele două poete povestind despre cartea la care lucrează în prezent, despre tații lor și revoluțiile lor diferite, despre tot ce ne separă și ne leagă peste mări și țări. Și nu în ultimul rând, le vom asculta citind despre cum și-au găsit casa una în poemele celeilalte. Lectura va fi alambicată și fascinantă, la fel ca povestea întâlnirii lor – poemele vor putea fi ascultate în limba română și suedeză, iar dialogul va fi în limbile franceză și engleză. După lectură, invităm toți participanții la un pahar de vin ș mai multe povești alături de cele două poete, în atmosfera relaxată și pe balconul cu superba vedere deasupra orașului.

Intrare (pe bază de donație, include și băuturi și bufet) – 50 ron.

Locuri limitate. Pentru participare, vă rugăm să faceți rezervare pe adresa miruna.vlada@aiccromania.org

Un eveniment organizat de Miruna Vlada pentru Conceptual Lab, cu sprijinul Institutului Cultural Român și Ambasada Suediei la București.

” Dorim să menținem atmosfera unică a evenimentelor din Conceptual Lab  bazată pe comunicare, deschidere, interacțiune. Dorim să atragem la evenimentele noastre ce se desfășoară în engleză și francetă membri ai comunității de expați ce locuiesc la București și care sunt foarte interesați să cunoască scena literară românească. Pentru mine personal e o seară cu totul specială întrucât sunt foarte atașată de poezia celor două. Pe Svetlana o degust în tihnă de prin 2008 și o apreciez extrem de mult și pentru evenimentele pe care le-a curatoriat de/a lungul anilor la Institutul Francez și acum la Hanul Gabroveni. Pe Athena am descoperit-o prin traducerea Svetlanei și a  fost cucerită din prima clip – are un vers puternic, simplu dar foarte percutant. E o anume sociologie a violenșei și a revoltei care mă încântă nespus la ea. Recent, am descoperit în Suedia că este foarte admirată și de ceilalți poeți și toate aparițiile ei publice sunt spectaculoase. Aștept cu mare nerăbdare să văd ”dansul transcultural” dintre Athena și Svetlana” și să ascult poemele din cartea pe care o scriu împreună.”- Miruna Vlada

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508