Andrej Petrovic: „Doar dacă vedeți Kaash, îl veți cunoaște pe Akram Khan”

May 7th, 2015 | By admin | Category: Postcard

„Kaash este cea mai pură dintre creațiile lui Akram Khan, care îi sintetizează cel mai bine energia, modul de a dansa și experiența de până acum. Doar dacă vedeți Kaash, îl veți cunoaște pe Akram Khan”, a declarat Andrej Petrovic, regizor în cadrul Akram Khan Company, într-o conferință de presă care a avut loc joi, 7 mai 2015, la Teatrul Național București. Andrej Petrovic, coregraf, dansator și asistent al lui Akram Khan, se ocupă de punerea în scenă a spectacolului Kaash în România, prezentat de Akram Khan Company, pe 8 și 9 mai 2015, pe scena Teatrului Național București, în cadrul celei de-a XVI-a ediții a Întâlnirilor JTI.

La București va fi prezentată noua versiune a Kaash, care a avut premiera anul trecut. Regia artistică și coregrafia spectacolului sunt realizate de Akram Khan, compozițiile muzicale sunt semnate de Nitin Sawhney, iar scenografia aparține Anish Kapoor. „Noua versiune, realizată anul trecut, este putin diferită de cea prezentată în anul 2002. Mișcările au fost adaptate trendurilor estetice actuale, dar și dansatorilor care interpretează acum Kaash. Trupa de dansatori este formată din personalități cu experiențe artistice variate, de naționalități diferite, care aduc o nouă energie piesei, provenită tocmai din diversitate”, a declarat Andrej Petrovic.

Kaash, o poveste a universului în 55 minute, bazată pe mitologia zeului indian Shiva, este interpretată de cinci dansatori, dintre care două surori gemene, Kristina Alleyne și Sade Alleyne, englezoaice originare din Barbados,  al căror prim contact cu dansul a fost prin intermediul Hip-Hop-ului. Sung Hoon Kim s-a născut la Seoul, unde a și absolvit Universitatea Națională de Artă. Nicola Monaco a studiat dansul contemporan și baletul în Italia, iar Sarah Cerneaux, născută în insula Reunion, dar crescută în Franța, a început să danseze street-dance la 18 ani.

„Spectacolul emană o puternică energie masculină, mișcările sunt foarte solicitante din punct de vedere fizic. Prin cele trei dansatoare, intenționăm să echilibrăm balanța energetică, reamintindu-le să nu uite să fie feminine. Veți vedea cum fiecare dansator aduce ceva nou în Kaash, fiecare își spune povestea proprie, în stilul său propriu”, a adăugat Andrej Petrovic.

„Am ajuns la cel de-al șaisprezecelea eveniment din seria Întâlnirilor JTI. Cele mai mari nume ale dansului contemporan au fost invitate la București, începând cu Bejart Ballet Lausanne în anul 2000, și până la Cullberg Ballet sau Sylvie Guillem și Russell Maliphant, ceva mai recent. Am observat de fiecare dată că dansul contemporan are darul de a crea confluențe spirituale, interferențe culturale, de a contopi energii diferite, din diverse colțuri ale lumii. Așa s-a întâmplat anul trecut, când Maria Pages si Sidi Larbi Cherkaoui  au adus împreună pasiunea flamenco și profunzimea arabă, într-un spectacol ale cărui ecouri răzbat și astăzi, din partea celor care l-au văzut. De această dată, dansul indian Kathak se va împleti cu dansul contemporan, dar și cu personalitățile atât de diverse ale celor cinci dansatori”, a declarat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications, JTI Romania, Moldova și Bulgaria.

Inaugurate în anul 2000, de celebra companie de balet “Bejart Ballet Lausanne”, Întâlnirile JTI  au găzduit dansatori, coregrafi și companii de balet celebre: Nacho Duato și Compania Nacional De Danza, Cullberg Ballet, Joaquin Cortes, Alvin Ailey American Dance Theater, Tango Pasion, Les Ballets de Monte-Carlo, Sylvie Guillem și Russell Maliphant, Gigi Căciuleanu și Baletul Național din Chile, Alonzo King Lines Ballet din San Francisco, Vortice Dance Company, Maria Pagés și Sidi Larbi Cherkaoui. Evenimentul Întâlnirile JTI este organizat și în acest an de Fundația Art Production, beneficiind de consilierea artistică a Silviei Ghiață.

Andrej Petroviĉ

Născut la Bojnice, Slovacia, Andrej Petrovic a absolvit Conservatorul de Dans din Banska Bystrica, înainte de a se alătura Studio Tanca Professional Dance Theatre. Este unul dintre cofondatorii companiei de dans Dajv/Marta Polákova. A colaborat cu Editta Braun Company în Salzburg, cu Fatou Traore din Bruxelles, precum și cu Giorgio Barberio Corsetti și teatrul Fatore Kappa din Roma. Ulterior, a absolvit secțiunea de predare a dansului din cadrul Universității de Muzică și Artă Dramatică din Bratislava. A lucrat cu Jean Abreu Dance Company din Londra și Jaroslav Vinarsky, în Praga. S-a alăturat Akram Khan Company în 2007. De atunci, a interpretat în bahok, Confluence, Vertical Road și iTMOi. Din 2010, este director de repetiții al companiei, iar din 2012, asistent coregraf. În anii 2013-2014, Petroviĉ a realizat coregrafia piesei The Rashomon Effect (director artistic, Akram Khan), pentru National Youth Dance Company, din Marea Britanie.

vizualizari: 546


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro