A fi la înălţimea Harului şi Darului, Gheorghe Bacalbaşa – medic şi scriitor

mai 13th, 2015 | By | Category: Postcard

Numele medicului Gheorghe Bacalbaşa are rezonanţă în lumea medicală. A profesat o vreme la Spitalul Judeţean Galaţi ca specialist în obstetrică-ginecologie apoi, continuându-şi urcuşul vocaţiei devine conferenţiar universitar doctor la Spitalul clinic de urgenţă ,,Sf. Pantelimon” Bucureşti. Este fratele geamăn al spumosului şi pitorescului medic – scriitor Nicolae Bacalbaşa cu care îi găsim şi trăsături de asemănare până la contopire dar şi elemente pe care îi separă, la dă distincţie. Altfel spus fiecare dintre ei este şi o parte din celălalt şi el însuşi.  În lumea literară, medicul Gheorghe Bacalbaşa, fără o încălzire vizibilă, surprinde cititorul şi critica literară cu două cărţi scrise cu nerv, cu pasiune dar, mai ales, cu talent. Parcă sunt scrise dintr-o respiraţie. Domiciliul Obligatoriu şi Instituţia sunt titlurile cărţilor sale apărute la prestigioasa editură Tipo Moldova, într-o sobră şi elegantă ţinută grafică şi nu mai puţin într-o sobră şi elegantă ţinută  literară.

GHEORGHE BACALBAŞA- DOMICILIU OBLIGATORIU, Ed. TipoMoldova-Iaşi, 2015

O carte în care Orice ,, de ce” are un ,,pentru că” a lui.- W.Shakespeare

După ce ai cunoscut lumea din cartea Domiciliu obligatoriu a medicului-profesor universitar Gheorghe Bacalbaşa, înţelept este să îţi acorzi o pauză pentru calmarea contrarietăţilor interioare provocate de lectură. O carte care, prin hăţişul intrigilor încăpute în ea, tulbură spiritele normale.

Şi dacă autorul ne avertizează de la început că toate personajele sunt imaginare, în afară de cele reale, în acelaşi registru, parafrazându-l, îmi îngădui să spun:Toate personajele sunt bolnave, în afară de cele sănătoase. Bolnave de cea mai perversă şi mai intratabilă boală care răvăşeşte fiinţa omului – boala de putere.

Aruncă între oameni iluzia puterii şi ai aruncat între ei sămânţa răului; se vor sfâşia, spunea un înţelept. Iar Lucian Blaga se tânguia:  Pentru nimic nu cheltuim atâta forţă ca pentru lucrurile pentru care avem ,,slăbiciune”.

Virus care a apărut încă din momentul în care omul a dat raiul pe un măr şi  care, prin rostogolire în timp şi spaţiu a ajuns astăzi la o râvnă scăpată de sub control.

Întreaga curgere narativă a romanului este focalizată într-un spital, denumit, real sau convenţional, Institutul de chirurgie funcţională şi reparatorie, unde autorul ne introduce, gradat, dincolo de albul pur, să vedem ce nu se vede.

Lumea din spatele acestei perdele imaginare, pare o lume ireală, o lume pestriţă plină de arivişti, îmbuibaţi, intriganţi, perverşi, snobi, dar şi oameni oneşti, cultivaţi, profesionişti, sensibili, umani. Un caleidoscop care alcătuieşte  corpul medical – medici, asistenţi – unii bântuiţi de demoni, alţii altruişti, dar care, pe întreg, nu ei îşi trăiesc viaţa ci viaţa îi trăieşte pe ei.

Imaginea vieţii ca junglă apare chiar de la începutul romanului şi, gradat, capătă tensiune, extensie uluitoare, până la marginea suportabilităţii. Cine şi-ar fi putut imagina că în această lume a halatelor albe, care simbolizează puritatea, despre care ne place să credem că are infuzie divină, şi chiar are, poate să mustească  o stare aproape de ospiciu.

Atmosfera este iniţiată şi dezvoltată cu o pasiune incredibilă de un geniu al răului, un Dinu Păturică metamorfozat în profesorul universitar Florin Zugrăvescu, personajul central al romanului, director de spital, director de destine. Redăm un cod al său moral, un decalog de la care nu se abate şi a devenit propria sa Biblie: Datoria unui şef este de a-şi învăţa subalternul iar datoria unui subaltern, după ce a învăţat, este să mulţumească şi să-şi ia tălpăşiţa, să dispară. Iar pentru cei care urmau, să rămână pe loc, există o altă lege, unică şi aspră. Trebuiau ţintuiţi la pământ cu călcâiul, apăsat puternic şi fără milă, ca nu cumva să se strecoare şi să-ţi scape printre degete să-şi facă loc pe ogorul tău şi să te dea la o parte. Acolo le era locul predestinat şi nu aveau decât să se zbată, să tragă cu ochiul şi să fure meseria de acolo dedesubt, de sub talpă.

Personajele care alcătuiesc ţesutul romanului au o componentă eterogenă, cărora din motive de timp şi spaţiu nu le vom face o descriere dezvoltată. Deziluzionată, revoltată în fondul său lăuntric însă docilă şi depersonalizată, accepta de neînchipuit umilinţe.

Prin păienjenişul intrigii, prin tensiuni bine dozate, cartea poartă între coperte povara unor drame, a unor destine mutilate, inhibate cum sunt ale medicilor Ioana Lujeru, Horia Preda, Horaţiu, Ovidiu Singureni depersonalizate, suportând resemnate mojiciile sinistrului director Zugrăvescu şi ale protejaţilor săi, bădăranul doctor Costică Cârlan, un beţiv care vinde certificate medicale pe băutură, ale directorului adj. Paulică Zarifopol oportunist şi slugarnic, Sevastiţa Vârtej, care stăpânea arta de a se mula după situaţii,tov. Dinu, trogloditul de la Judeţeana de partid. O lume de nefericiţi care mureau în fiecare zi câte puţin în intrigi, pânde, şicane, invidie, răutate. Redăm un aspect tragic din jurnalul doctorului Ovidiu Singureni:Fenomenul este mai bogat decât legea notase un neurochirurg pe prima pagină a minunatei sale cărţi de specialitate Neurochirurgul s-a sinucis. A rămas cartea superbă în efortul său de sistematizare şi înţelegere, în care, sub aparenţa  reuşitei simţi drama, durerea cunoaşterii ca proces…. Cartea are un strigăt. Oare câţi au auzit strigătul şi câţi l-au înţeles?- se întreabă autorul.

Şi romanul Domiciliu Obligatoriu are un strigăt. Cine îl va înţelege? Aici, îmi cade bine un aforism a lui Vasile Ghica: Scriitorul răspunde de ceea ce scrie. De ceea ce înţelege, răspunde cititorul.

Scrie undeva în carte A accepta, înseamnă a fi de acord. Nu numai călăul este vinovat ci şi victima.

Iar morala ne-o dă, parcă Cicero:Nimeni nu poate să fie sclav, fără voia sa.

Interesantă prin tematică, prin meşteşugul broderiei lexicale, prin mesaj, cartea se constituie într-o monografie a unor vremuri cu asperităţi politice şi sociale când omul şi societatea pe ansamblu trăiau o permanentă stare de tensiune dată de incertitudinea existenţei.

O carte ce se revarsă peste marginile unui  timp şi spaţiu în care descoperim în autorul ei, medicul – scriitor Gheorghe Bacalbaşa, nu numai o conştiinţă a nobilei sale profesii , şi în aceeaşi dimensiune o conştiinţă artistică.

Stăpânind bine talentul de portretizare a personajelor cărora le dă distincţie,de redare a ambientului şi evoluţia evenimentelor ca într-o peliculă cinematografică scriitorul reuşeşte să ţină cititorul captiv de la prima  până la ultima pagină.

INSTITUŢIA, Ed. TipoMoldova-Iaşi, 2015

Orice virtute e fără pată până-n clipa când o pui la încercare.- Fr. Schiller

Acţiunea din romanul Domiciliu obligatoriu, se revarsă în cartea Instituţia precum un bulgăre de zăpadă rostogolit. Autorul ne prezintă evoluţia(sau involuţia)personajelor dincolo de pragul psihologic al momentului din decembrie1989. Toţi oamenii au văzut aproape acelaşi lucruri, dar numai scriitorul ştie să le rescrie în memoria sa. Am citat această reflecţie a lui Jules Renard pentru că pică bine în context. O carte în care autorul se arată martor al unei istorii răvăşite, contorsionate şi încă insuficient descifrate şi, intuiesc,  martor al propriului său destin. Un roman în care ne regăsim, al unui popor care devenise o populaţie când. Călcând peste sânge ca peste un covor roşu, îmbulzindu-se şi scandând cimilituri, românul a trecut dintr-o lume impură într-o lume nouă, la fel de impură şi ea. O lume neaşezată, ca un vin tulbure.

O istorie nevolnică în care, Voinţa unora te scufundă în adânc, voinţa altora te ridică la suprafaţă. Tu nu contezi.

O felie de istorie tulburătoare care şi-a pus definitiv amprenta pe destinul omului ca individ şi al naţiei, în care autorul ni se arată ca un fin observator; atent şi lucid dar nu detaşat ci atras şi el de acea energie subtilă în vârtejul emoţional generalizat.

Un timp în care omului şi mulţimii i se pusese în braţe libertatea şi neştiind ce să facă cu ea se comportă haotic şi panicat ca în Zbor deasupra unui cuib de cuci, a lui Ken Kesey.

Singur şi însingurat într-o mare de oameni, mulţi erau înspăimântaţi de săgeata sinistrei întrebări inchizitoriale Ce-ai făcut dumneata în ultimii cinci ani?

Personajele din Institutul de chirurgie funcţională şi reparatorie a căror descriere este continuată rămăseseră parcă captivi vechilor metehne – ca şi restul lumii – şi nu au folosit acest moment astral pentru o purificare a firii ci a trecut fiecare, după conjunctura creată, de la minima moralia cum zice filozoful, la maxima imoralia, ca printr-un gard rupt. Adevăr grăita Emerson : Oamenii doresc să scape de relele pe care le aduc cu sine viciile lor, dar nu de vicii.

Aşa încât, în locul unui purgatoriu individual şi în masă s-a făcut un transfer al relelor apucături, umiliţii şi persecutaţii vechii gărzi s-au metamorfozat în despoţi, pretându-se la compromisuri pe care altă dată le decelau indignaţi, acelaşi teatru facil şi de prost gust al Marianei Cotoi – o caţă iremediabilă, altă piesă, aceeaşi actori. Scriitorul medic Gheorghe Bacalbaşa prin cele două cărţi ne oferă bucuria unei lecturi plăcute, cu o arhitectură bine articulată, într-o minunată acoperire estetică, de interes prin problematică şi arta narativă pe care o posedă, cărţi care te obligă la meditaţii. Ale unui intelectual rasat, fin cunoscător al omului ca individ şi al psihologiei mulţimilor. Cărţi de introspecţie, de investigaţie socială, într-o stilistică modernă cu un frumos ţesut lexical.

Autorul schimbă mereu unghiul prin care priveşte personajele, le supune analizei, introspecţiei, căutând profunzimile eu-lui, evidenţiindu-le toate faţetele personalităţii.

La curiozitatea firească de a şti câtă realitate şi câtă ficţiune au  cărţile despre care facem vorbire credem că autorul a pus în ele atâta literatură câtă viaţă a văzut şi a trăit.

Să ieşim totuşi din această stare de ostatic al tensiunii romanelor  şi să extragem din pajiştea cuvintelor frumosul stih al poetului Blaga, bine plasat în miezul cărţii:

Sapă numai,

Sapă, sapă,

Până dai de

Stele-n apă.

Şi al unui frumos epitaf scris pe mormântul  sinistrului  Timur Lenk: Fericit cel ce părăseşte lumea înainte ca lumea să-l părăsească pe el.

Profesorul medic-scriitor Gheorghe Bacalbaşa este el însuşi o instituţie. O instituţie a culturii, a frumosului, a adevărului, a lucrului  bine făcut şi cu folos.

Cărţile lui ne pun într-un fel oglinda în faţă, iar mesajul lor ne obligă la o reflecţie, ne obligă la întrebări. Iar întrebarea imediată care ar trebui să ne-o punem aceasta este: Oare de ce noi, oamenii, ca indivizi şi ca popor, atunci când istoria ne pune în mână o scară o folosim doar pentru a coborî?!

Răspunsul se află în noi.

Tănase DĂNĂILĂ

Număr de vizualizări :3084


One Comment to “A fi la înălţimea Harului şi Darului, Gheorghe Bacalbaşa – medic şi scriitor”

  1. Gheorghe Aopetroae, Sibiu spune:

    GHEORGHE APETROAE – SIBIU
    Felicitări domnului doctor Gheorghe Bacalbașa, pentru expozeele sale psihoterapeutice, dar cred că credința în celest depășește orice normă de tămăduire fizică și intelectivă a entivului social! Gheorghe Apetroae, Sibiu

    ” PORUNCA IUBIRII ”-

    HARISMĂ
    Pe sub bolţile aurite cu zorii de lumină,
    în Isus să ajung, cu smerenie păşesc
    în glasul de crez al clopotelor sfinte;
    de graţie, mă închin şi cerul slăvesc …

    Duhul sfânt, pogorât mă înalţă-n Treime
    într-un miracol divin de iubire, nestins;
    reverberează-n altar lumini inefabile,
    smulg din glasul razelor nemurire şi vis …

    Din Pacea creştină înfloreşte o inimă;
    irump nădejdi pentru o lume-n Isus
    cu adevărul Crucii, care se revarsă
    lumină de stea peste apus …

    Prealargul albastru, Mântuitorul coboară
    Îndumnezeitul trup celest prin Cuvânt;
    mărturisesc crezul meu în Isus, Mariei:
    o naştere-a cerului prin Ea, pe pământ!

    Gheorghe Apetroae, „Foaia Poporului”, nr. 11 – 12, 1995

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro