Festivalul de Teatru ”Toma Caragiu” Ploieşti, ediţia a V-a
mai 11th, 2015 | By admin
În 2015, când se împlinesc 90 de ani de la naşterea lui Toma Caragiu, Festivalul care îi poartă numele celebrează nu doar metamorfozele regiei, ci şi performanţă Actorului. Pe cele două scene ale Festivalului, între 12-17 mai 2015, publicul va avea ocazia să-i aplaude pe Oana Pellea, Gabriela Popescu, Felicia Filip, George Mihăiţă, Claudiu Bleonţ alături de excepţionali tineri actori şi regizoril invitaţi. Festivalul se deschide marţi, 12 mai 2015, cu o producţie nominalizată la mai multe categorii ale Premiilor UNITER din acest an: comedia Mobilă şi durere de Teodor Mazilu, readusă în actualitate de Victor Ioan Frunză la Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” din Bucureşti, şi se încheie duminică, 17 mai 2015, cu cea mai recentă creaţie a regizorului Răzvan Mazilu, În plină glorie! de Peter Quilter, producţie a Teatrului de Comedie.