Vali „SirBlues“ Răcilă, în concert la Viena

mart. 17th, 2015 | By | Category: Eveniment

Festivalul Vienna Blues Spring 2015 se deschide joi, 19 martie 2015, cu recitalul lui Vali Răcilă din cadrul Open House Blues Session. Evenimentul începe de la ora 19.00 şi se desfăşoară pe scena Reigen-Live (Hadikgasse 62, 1140), cu participarea unor invitaţi de renume din Austria şi muzicieni internaţionali. Recitalurile sunt coordonate de muzicianul austriac Herby Dunkel, Vali Răcilă urmând să concerteze de la ora 22.30. Intrarea este liberă, iar accesul în sală se face în limita locurilor disponibile. Mai multe informaţii despre programul serii găsiţi aici.

Aflat la ce-a de-a XXI-a ediţie, Vienna Blues Spring Festival se desfăşoară între 20 martie şi 30 aprilie, reunind timp de şase săptămâni muzicieni şi personalităţi ale comunităţii internaţionale de blues. Festivalul confirmă şi în lumea blues-ului renumele Vienei, considerată capitala muzicală a lumii.

Cunoscut sub apelativul „SirBlues“ (servitor al blues-ului), muzicianul, actorul şi socio-psihologul Vali Răcilă este un fidel intepret al blues-ului tradiţional acustic de peste ocean. Prin stilul său muzical, artistul reînvie sunetul blues-ului de acum aproape o sută de ani, de pe plantaţiile de bumbac din America. Vali Răcilă foloseşte alternativ patru chitare, mânuite cu tehnici diferite precum slide sau fingerpicking, acompaniindu-şi astfel interpretările vocale. Colaborarea sa cu pianistul Raul Kusak  s-a materializat în 2011 prin albumul „Handmade Blues“, produs de Nicu Alifantis. Vali Răcilă a mai concertat la Viena în 2013, în cluburile dedicate Replugged şi Davis.

„Vali Răcilă este omul liber care aduce cântecul blues mai aproape de noi şi prin emoţie, se apropie cel mai mult de spaţiul în care acesta s-a născut, de spiritul şi inocenţa pionierilor acestui gen muzical.“ (Liviu Zamora, România Actualităţi)

Prezenţa lui Vali Răcilă la Viena este sprijinită de Asociaţia Culturală „Kabaitan“ şi promovată de Institutul Cultural Român de la Viena.

Institutul Cultural Român de la Viena

Argentinierstr. 39, 1040

Tel./fax: +431 319 10 81; office@rkiwien.at

www.rkiwien.at

www.facebook.com/RKIWien.ICRViena

Număr de vizualizări :502


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro