SignorNò şi lecturi româneşti, de Ziua mondială a Poeziei, la Sassari

mart. 17th, 2015 | By | Category: Eveniment

Ca și anul trecut, invitata din România la evenimentele prilejuite de Ziua mondială a Poeziei la Sassari va fi Ofelia Prodan. Aceasta va citi din volumul ”Ulise și jocul de șah”, împotriva războiului, tema aleasă anul acesta de către organizatorii sarzi. Daniel D. Marin va prezenta poezia lui Adrian Alui Gheorghe, invitatul român ”de la distanță” la această ediție.Printre invitații sarzi se vor afla scriitorii Francesco Masia, Pierina Cilla şi Stefano Flore.

Seara este parte a unui tur de prezentare a antologiei „SignorNò” (realizată de Marco Cinque şi Phil Rushton), ce include poezii ale unor scriitori italieni şi străini, precum şi mărturii ale unor veterani americani din Irak şi Vietnam şi refugiaţi evrei împotriva războiului. După lansările de la Cagliari (18 martie), Bosa (19 martie) şi Alghero (20 martie), la Sassari cartea va fi prezentată la Vecchio Mulino, de la 20:30, în cadrul unui sugestiv concert-poetic performat de Marco Cinque şi Leonardo Onida.

Poemele scriitorilor români care vor fi citite cu acest prilej au fost traduse în italiană de Roberto Merlo, Ştefan Damian şi Bruno Rombi.

Evenimentele din cadrul Zilei mondiale a Poeziei la Sassari se desfăşoară sub egida UNESCO şi sunt organizate, de 8 ani, de Asociația Progetto Ottobre in Poesia, condusă de Leonardo Onida.

Număr de vizualizări :492


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro