spot_img

Reduceri de până la 90% sau cărți la 1 leu, la Kilipirim, ediția de primăvară 2015

Peste 10.000 de titluri la prețuri „de kilipir” îi așteaptă pe cititori la ediția din această primăvară a celui mai important târg de carte cu discount, Kilipirim. Volume pentru copii și tineret, dar și pentru cititorii experimentați, deopotrivă beletristică, nonficțiune și albume de artă, muzică, albume de benzi desenate, agende, jurnale, ceaiuri speciale – acestea sunt produsele care compun oferta expozanților, pe parcursul celor 5 zile de târg (25-29 martie, zilnic între orele 10.00 și 20.00), la Galeria Dalles. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.

Bestsellerul anului 2014, ”Pas cu pas”, cartea Președintelui Klaus Iohannis publicată de Editura Curtea Veche este, cu siguranță, unul dintre cele mai așteptate volume ale târgului. Oferta editurii, de peste 1000 de titluri, include cărți de dezvoltare personală și profesională, literatură contemporană, cărți pentru copii, sănătate și nutriție, gastronomie, relații de cuplu, volume care au reduceri importante de pret, de până la 90%.

Editura Humanitas vine la Kilipirim cu peste 700 de titluri și cărți la prețuri „rotunde”, de 5, 10, și 15 lei.

O ofertă asemănătoare în ceea ce privește numărul de titluri au și cei de la Polirom, cele mai multe dintre volume având un discount de 30%. Oferta editurilor Polirom și Cartea Românească e completată de o serie impresionantă de titluri (peste 300) la prețul special de 9,99 lei.

Editura Litera le propune iubitorilor de carte care vor trece pragul Kilipirim aproximativ 700 de titluri, ale căror prețuri au fost ajustate cu până la 63%. Oferte speciale: Sylvia Day -40%, ghiduri turistice TOP10 -35%, Dicționarul elevului deștept -40%, Labirintul -23%, SERIA DISNEY 25-40%

La standul Editurii Nemira, titlurile au o reducere generală de peste 35%, însă există și pachete-cadou, cu 50% reducere (seriile SF&F, Sven Hassel, Rodica Ojog Brasoveanu), plus multe cărți la prețuri speciale.

Peste 1000 de titluri îi așteaptă pe vizitatorii Kilipirim la standul  Editurii RAO. Beletristică, enciclopedii, cărți de nonficțiune, ale căror prețuri au fost înjumătățite. În lista ofertelor speciale se înscriu și volumele de Jodi Picoult sau William Faulkner, care la Kilipirim vor costa doar 18 lei, precum și multe dintre titlurile din seria „RAO CLASS”.

Cărțile cunoscutului prozator turc Ahmet Hamdi Tanpınar, unul dintre cei mai importanți romancieri și eseiști din literatura turcă modernă, îi așteaptă pe iubitorii de ficțiune la standul Editurii Vivaldi din cadrul Kilipirim, precum și noi titluri semnate de Jeffrey Archer, Noah Gordon sau Pascal Mercier. Oferta generală a editurii include peste 100 de titluri, ale căror prețuri au fost reduse cu până la 70%.

Celebra serie ”Jurnalul meu haios”, în 13 volume volume, își așteaptă cititorii la standul Editurii Orizonturi din cadrul Kilipirim. Important de reținut pentru toți cei interesați să achiziționeze această minunată serie e faptul că fiecare volum poate fi achiziționat la prețul special de 10 lei. Cele peste 150 de titluri prezente la standul Editurii Orizonturi au reduceri substanțiale, de până la 60%.

Grupul Editorial Trei vine la Kilipirim cu o ofertă de peste 350 de titluri, multe dintre acestea putând fi achiziționate la jumătate de preț. Pe lista recomadărilor speciale ale Editurii Trei se află volume precum ”Regina adevărată” de Erika Johansen, ”Cazul Linda” de Leif G. W. Persson, ”După ce ne-am întâlnit„ de Anna Todd, „Ghici cine moare primul„ de M. J. Arlidge, precum și cea mai recentă carte a tinerei regizoare Chris Simion, „40 de zile”.

Cu peste 300 de titluri vin la Kilipirim și reprezentanții Grupului Editorial Corint (Corint, Corint Junior și Leda). Pachetele promoţionale, cărţile la preţ unic şi reducerile între 25% și 70% fac ca oferta lor să fie una atractivă şi accesibilă tuturor categoriilor de cumpărători. Pe lista recomandărilor speciale se numără: Seria ”Divergent” de Veronica Roth, mai ales pentru cei care îndrăgesc și cunoscuta ecranizare care rulează chiar în această perioadă, colecția de istorie – Corint Istorie, biografii ale unor personalități din trecut (Grace de Monaco, Olga Romanova etc.) sau din prezent („Putin-Biografia interzisă” de Stanislav Belkovski.

Editura All le propune vizitatorilor Kilipirim ediția de primăvară 2015 peste 300 de titluri la prețuri de „kilipir”: 5 și 10 lei.

Editura Philobia vine la Kilipirim cu 60 de titluri. Reducerile generale variază între 20 şi 80%, dar vor exista şi pachete speciale, pe care vă invităm să le descoperiţi la standul editurii, în perioada 25-29 martie, la Galeria Dalles.

Editura Univers îi întâmpină pe cititori cu peste 100 de titluri, ale căror prețuri au fost reduse cu până la 70%. Ca și la celelalte ediții, multe dintre cărțile disponibile vor avea prețuri fixe, de 5, 7 și 10 lei. Cele mai recente apariții ale editurii Univers vor fi și ele disponibile cu reduceri cuprinse între 30 și 70%. ”Călătoria unei femei care nu se mai temea de îmbătrânire” de Gabriel Osmonde (pseudonimul lui Andreï Makine), ”Zero Zero Zero” de Roberto Saviano (autorul bestsellerului Gomora) sau ”Donul liniștit” de Mihail Șolohov (laureat al Premiului Nobel pentru Literatură) pot fi achiziționate la Kilipirim la jumătate de preț.

Editura Herald pregătește o ofertă de 260 de titluri din colecții care le pot schimba cititorilor modul de a înțelege viața! În anul centenarului lui Alan Watts, Editura Herald aduce câteva cărți importante semnate de acesta, Viața ca extaz și Înțelepciunea nesiguranței. O reeditare mult-așteptată este și ”Zen și artele marțiale” care acum va fi din nou disponibilă la standul editurii. În această perioadă a dragostei mărturisite, Herald aduce în prim-plan și titlul ”Sex și dragoste” de Eric Berne, apărut în colecția Terapia.

Cărțile pentru copii sunt bine reprezentate la Kilipirim, în special de ofertele editurilor Aramis și Minerva. La standul lor, cititorii vor avea ocazia de a descoperi cărți la prețuri aproape incredibile: 3 lei, 2 lei și chiar 1 leu! Pentru restul titlurilor prezente la stand, cele două edituri practică reduceri care încep de la 25% și ajung până la 75%. Recomandări speciale: ”Serie Povesti clasice pentru copii” (Cenușăreasa, Peter Pan, Vrăjitorul din Oz, Scufița Roșie), ”Serie Mici dicționare pentru clasele V-XII”: matematica (formule matematice, trigonometrie), limba română, fizică, istorie.

Cărți pentru cei mai mici cititori se găsesc și la standul Editurii PRUT: peste 250 de titluri, ale căror prețuri sînt reduse cu 30%. Desigur, există și oferte speciale, la lichidările de stoc, unde reducerile ajung pînă la 50%. ”Prima mea carte de pian”, ”Semaforul magic” sau seria „Lipește, colorează și învață” se numără printre recomandările speciale ale editurii.

Și la standul Editurii Girasol vizitatorii vor putea găsi o ofertă generoasă de cărți pentru copii: peste 150 de titluri pentru preșcolari, cu reduceri de până la 80%.

Cele mai fumoase agende, primăvara aceasta, se găsesc la Kilipirim, la standul Nine to Six Advertising! Celor care se pregătesc de nuntă le  recomandăm „Agenda nunții tale”, un ghid informativ care vine în ajutorul celor care au de organizat un astfel de eveniment. Ce trebuie să întrebe la locație, la biserică, ce tradiții vor păstra ș.a.. La Kilipirim, „Agenda nunții tale” poate fi achiziționată la prețul special de 29.00 de lei (preț întreg, 39.00 lei).

La etajul Sălii Dalles, în cadrul Festivalului de Spiritualitate şi Terapii Complementare „A Noua Dimensiune”, vizitatorii vor putea achiziţiona cărti şi produse ezoterice  sau pot participa la programul permanent de conferinţe pe teme generale de dezvoltare personală sau tehnici de îmbunătăţire a calităţii vieţii.

Pentru mai multe informaţii, accesaţi: www.dallesrevolution.ro/

Pagina de Facebook a Kilipirim: www.facebook.com/pages/Kilipirim-targ-de-carte-cu-discount/521533497941684

www.facebook.com/aNouaDimensiune?fref=ts

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508