Memorialul ,,Ipoteşti” şi Ziua Mondială a Poeziei

mart. 24th, 2015 | By | Category: Postcard

Ştiam că există locuri binecuvântate. Ştiam că unul dintre acestea este ,,Memorialul Ipoteşti”, la care mă gândeam uneori, zâmbind a tânjire.  Se pare că da, legea admiraţiei şi a iubirii există şi lucrează frumos în destine, pentru că, recent, cu prilejul ,,Zilei Mondiale a Poeziei” am ajuns la Ipoteşti.  Spaţiul se numeşte ,,Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu” şi este un fel de mărturie că fragmente de rai au fost proiectate şi pe pământ. Se află în acel areal, bisericuţa familiei ,,Eminovici”, casa părintească a poetului şi Biblioteca Naţională de Poezie. Ziua Mondială a Poeziei a fost celebrată la Ipoteşti, Botoşani, Iaşi şi Suceava.  Prin iniţiativa şi eforturile memorialului ,,Ipoteşti”, a Muzeului Literaturii din Iaşi şi a Asociaţiei socio culturale ,,A Romeni/ Moldavi in Veneto”. O asociaţie moldavo-italiană care a adus aproape spre recunoaştere şi împrietenire, poeţi şi reprezentanţi ai autorităţilor din Italia, România şi Republica Moldova.

Aveam emoţii intense ca în întîmpinarea oricărui poem de viaţă, necunoscut, care tocmai se scrie, prin clipa ce trece. Cu noi toţi şi fiecare în parte, protagonişti într-un scenariu al cărui liant este dragostea de poezie. La Ipoteşti, spaţiu a cărui vibraţie încercam să o captez noaptea, când am ajuns, am trăit câteva clipe de însingurare. A apărut, însă, Irina Ţurcanu, luminoasă, radioasă şi binevoitoare, scriitoarea care îmi tradusese poeziile în limba italiană. Nu o văzusem până atunci. Îi scrisesem doar, într-un mail că e frumos şi straniu ca o persoană pe care nu ai întâlnit-o să pătrundă direct în inima poemelor tale. Irina, Viorel Boldiş, poet român din Italia, Ottavio Rossani sunt doar câţiva dintre cei care au întins mâna prieteniei lor frumoase, literare şi umane, întâmplării poetice de la ,,Ipoteşti”.  Am înţeles atunci şi scriu acum că în arealul poeziei nu eşti întotdeauna singur.

A fost, în dimineaţa celei de a doua zi, un recital de poezie la teatrul ,,Mihai Eminescu” din Botoşani. Urmat de proiecţia unui film documentar dedicat poetului Emil Brumaru, realizat de Matei Bejenaru şi un recital actoricesc, susţinut de Cezar Amitroaiei şi Petronela Lorena Chiribuţă. La recital, aveam inima cât un purice, era pentru prima dată în viaţa mea când cineva, aceeaşi inegalabilă Irina Ţurcanu, urma să citească varianta poemelor în limba italiană. Atunci, acolo, am înţeles că o cale sigură către minţile şi sufletele celor care nu te cunosc este sinceritatea, iubirea, firescul. Am spus, între altele,  poemul ,,Bucuraţivă, prieteni!” ,, Gioitte, amici” a spus Irina.  ,,Bucuraţi-vă, de tot ce aveţi şi mai ales de ce aţi devenit!” ,,Gioite, di tutto quello che avete e suprattutto de quello che siete diventati!” a spus Irina. Înlemneam pe bucăţi pentru că nu înţelegeam ce mi se întâmplă şi nici cum este saltul rapid în spectrul altor culturi. Am înţeles încă o lecţie despre firesc. Poeţii italieni şi români, poeţii italo-români aveau demult încrustat în genă, un numitor comun.

La amiază, în amfiteatrul ,,Laurenţiu Ulici” din Memorialul Ipoteşti s-a dezbătut tema ,,Poezie şi traducere”. Au urmat recitaluri de poezie şi apoi,  în sala de expoziţii ,,Horia Bernea”, vernisajele artiştilor Paola Vupato, Gabriela Giurovich, Victor Foca şi Eugenia Boteanu.

O atmosferă densă respira poezie

Acel forfot afectiv,  acea nobleţe a clipei, acea forfotă entuziastă sunt dense şi trebuiesc pur şi simplu, trăite. Cuvintele de acum sunt doar o modestă mărturie a zilelor care au continuat la Iaşi şi Suceava. Eu, martorul implicat, a trebuit să revin în zori, la Bucureşti. Mi-am propus doar să spun că ,,Ziua Mondială a Poeziei”este celebrată de oameni aparte, rari şi poate ciudaţi, raportaţi  la mia de locuitori. Nici mai buni, nici mai răi, doar altfel. Oameni care găsesc resursele şi energia să inventeze sărbători întru poezie. Domnii  Miluţ Jîjîie şi Daniel Tupiluş, cei care gestionează destinele Memorialului ,,Ipoteşti”,   Dan Lungu, directorul Muzeului Literaturii din Iaşi,  Alexandru Iacob,  preşedintele asociaţiei moldavo-italiene ,,Moldavi in Veneto” merită toate aplauzele noastre. Şi ale tuturor celor care cred că poezia este o forţă!

Asemenea poveşti sunt posibile prin oameni. Îi sunt recunoscătoare domnului Relu Oneagă, care fără să mă fi întâlnit vreodată, înţelegând că viaţa mea a rămas doar poezie, m-a invitat la această ceremonie.

Se lăsase întunericul peste Ipoteşti când doamna Mihaela Aniţului, un filolog-muzeograf care iubeşte Memorialul până la identificare, mi-a spus: ,,hai să vezi Luceafărul!” Am privit lung către cer şi am întrebat: ,,El e?”. ,,Da, el e!” mi-a răspuns Mihaela. Atunci am înţeles de ce era frumos şi căldură spirituală la Ipoteşti. Acolo unde, în biserică, sfinţii au aurele pictate cu negru, în semn de doliu. În biserica în care Mihai Eminescu este pictat în mărime naturală şi chipul arhanghelului Mihail este al Poetului. Ne veghea şi ne privea de sus, cu dragoste şi îngăduinţă.

Clara Mărgineanu

Număr de vizualizări :826


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro