spot_img

Invitați de marcă, la Bursa de Spectacole de la Sibiu 2015

Cea de-a XIX-a ediție a Bursei de Spectacole de la Sibiu, eveniment în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, se va desfășura în perioada 15-20 iunie 2015, la Hotel Ibis. Pe durata celor 6 zile, în cadrul Bursei se vor reuni operatori culturali și artiști care vor prezenta și promova producțiile proprii și proiectele în curs de desfășurare din domeniul artelor spectacolului. La aproape două luni de la începerea înscrierilor la Bursa de Spectacole de la Sibiu, și-au anunțat participarea companii și artiști din 8 țări, precum și din România. Înscrierile la Bursă continuă până pe 30 aprilie 2015.

Până în acest moment, din străinătate s-au înscris companiile Bandart Production (Ungaria), Polyplanity Production (Grecia), TIDA – Théâtre Danse (Italia), Yohangza (Coreea de Sud), NordbergMovement (Suedia), Bad New Days Performing Arts (Canada) și Peripecia Teatro (Portugalia). Din România și-au anunțat prezența Teatrul Național „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sf. Gheorghe, Teatrul „Regina Maria” din Oradea, Drum Cafe (București), Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova și compania Unfold Motion (Timișoara). A treia sesiune de înscriere are ca termen limită 30 aprilie 2015. Vă recomandăm accesarea site-ului www.sibiuartsmarket.ro pentru consultarea categoriilor de acces și a condițiilor de participare.

În această perioadă, organizatorii lucrează intens la definitivarea programului Bursei și la obținerea ultimelor confirmări ale invitaților la evenimentele speciale. Deschiderea oficială a Bursei va avea loc luni, 15 iunie, ora 11:00, printr-o conferință de presă la care vor participa Constantin Chiriac, președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu și reprezentanți ai Ministerului Culturii din România. Evenimentul de deschidere va fi urmat de o conferință specială având ca temă „Capitalele Europene ale Culturii 2021”, moderată de Karel Bartak, director al programului „Creative Europe” din cadrul Direcției Generale Educație și Cultură, Comisia Europeană. În cadrul conferinței, reprezentanții oraşelor din România și din Grecia care aplică pentru acest titlu vor avea ocazia unică de a intra în dialog cu domnul Karel Bartak și de a primi consiliere pentru proiectele pe care le au în pregătire. În a doua parte a conferinței, Karel Bartak va prezenta oportunitățile de finanțare ale proiectului Creative Europe 2014-2020, cel mai important și cel mai nou cadru european de finanțare dedicat proiectelor culturale și din domeniul audiovizualului.

Un invitat de onoare al Bursei din acest an va fi Joseph Melillo, director al Brooklyn Academy of Music, New York, care va susține și o conferință specială. De asemenea, Hugo de Greef, co-fondator al Academiei Festivalului, inițiată de Asociația Festivalurilor Europene, va modera unul din evenimentele importante ale Bursei – Festival Readings, platforma educațională de conferințe publice despre managementul artistic al festivalurilor. Timp de trei zile, între 16-18 iunie, managerii unor importante festivaluri vor oferi detalii despre experiența lor de lucru, despre relațiile cu artiștii sau cu partenerii instituționali și vor intra în dialog cu participanții. Profesorul Noel Witts va fi prezent la Sibiu și în acest an, pentru a modera un eveniment de tradiție, „Conversații culturale”, o serie de  interviuri cu invitaţii Festivalului de Teatru de la Sibiu. Conversațiile sunt publicate cu sprijinul Departamentului de Artă Teatrală al Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu.

Programul complet al Bursei va fi anunțat în cursul lunii aprilie. Pentru aflarea noutăților în timp real, vă invităm să vizitați site-ul www.sibiuartsmarket.ro și pagina de facebook https://www.facebook.com/sibiuartsmarket.

Vă așteptăm la Bursa de Spectacole de la Sibiu 2015!

Persoane de contact:

Lavinia Alexe

Coordonator Bursă

lavinia.alexe@sibfest.ro

Emilia Robescu

Responsabil companii străine

emilia.robescu@gmail.com

Victor Kiraly

Responsabil companii românești

kiraly.victor@gmail.com

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508