Expoziția ”Blast of silence/ Tăcere asurzitoare”, la Palatul Mogoșoaia

feb. 25th, 2015 | By | Category: Eveniment

Sâmbătă, 7 martie 2015, ora 16.00, la Palatul Mogoșoaia, Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Mogoșoaia și Primăria Municipiului București  vă invită , la vernisajul expoziției artiștilor FLAVIA PITIȘ și RADU BELCIN, ”Blast of silence/ Tăcere asurzitoare”. Expoziția poate fi vizitată până la data de 30 martie 2015. Curator – Mădălina Mirea. Flavia Pitiş şi Radu Belcin sunt doi artişti emergenţi care propun, prin discursuri complementare, o redescoperire a realismului magic. La primul contact cu lucrările lor, privitorul este frapat de o stranie, neliniştitoare şi aproape de neîndurat poezie a imaginii. Folosind, precum odinioară René Magritte, obiecte familiare, recognoscibile, în spaţii şi contexte neverosimile, cei doi artişti îşi coagulează viziunea în imagini încărcate de sens, poetic disciplinate. Cu o ştiinţă a redării volumelor şi materialităţilor rar întâlnită în generaţia căreia îi aparţin, Flavia Pitiş şi Radu Belcin oferă, în fiecare pânză, un regal de materiale preţioase – dantelă, mătase, stofă, marmură, satin –, o expresie vizuală nobilă, croită pe structura unor detalii semnificative, folosite ca pretexte pentru a ilustra poveşti pline de mister.

Lucrările celor doi artiști înnobilează orice context, dau prestanţă peretelui galeriei, muzeului sau colecţiei private de artă contemporană. Prestigiul de care se bucură cei doi pictori, mai cu seamă în afara graniţelor ţării, stă mărturie faptului că figurativul nu şi-a epuizat valenţele expresive şi că artistul cu înzestrări speciale continuă să existe nestingherit, este apreciat şi cultivat.

Parteneri: Modernism, Observator Cultural, Artindex, Calendar Evenimente, Senso TV, România Pozitivă, Revista Arta

Număr de vizualizări :533


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro