Adenium START, a III-a ediție, cu site dedicat campaniei

feb. 24th, 2015 | By | Category: Postcard

www.start.adenium.ro este gazda virtuală a proiectului Adenium START inițiat în 2013, prin care Adenium își propune să descopere, să publice și să valorifice debutanții în literatură. Adenium lansează site-ul concursului de debut, în vederea unei mai bune comunicări cu cei care vor să debuteze în literatură, precum și pentru o mai bună promovare a regulamentului, în țară și în străinătate. Rupe rândurile! este sloganul celei de-a treia ediții a concursului de debut Adenium START, iar cei interesați sunt invitați să trimită lucrările până pe data de 15 mai 2015 (data poștei).

Pe site-ul www.start.adenium.ro se regăsesc titlurile câștigătoare din cele două ediții precedente, precum și o galerie cu fotografii de la evenimentele de lansare (în cadrul Târgului de carte Gaudeamus), a câștigătorilor concursului.

Cosmin Leucuța, Beatris Serediuc, Ana Ionesei, Adriana Noxi Rotaru, Ioana Duță, Simona Ardelean, Edith Negulici, Dorina Grațiela Aolăriți sunt câștigătorii de până acum ai Adenium START, iar despre experiența lor ca debutanți în literatură, alături de Adenium, puteți afla detalii de pe site, secțiunea Testimoniale.

Juriul Adenium Start pentru debutanții României în literatură

Ambasadorul campaniei Adenium START este directorul editorial al Adenium, prof.univ.dr. Daniel Șandru, care este și președintele juriului constituit din Emil Brumaru (poet), Radu Vancu (poet), Bogdan Crețu (critic literar), Daniel Cristea-Enache (critic literar).

Site-ul Adenium START este deschis parteneriatelor de promovare reciprocă, precum și propunerilor de articole care susțin concursul de debut și câștigătorilor acestuia.

Despre Adenium START

Scopul Concursului de Debut ADENIUM START este să descopere și să promoveze autori valoroși, încă nedebutaţi în volum, oferindu-le acestora atât posibilitatea de a debuta literar, cât și sprijinul integral în procesul de promovare – publicitate, serviciu de presă, lansări publice.

Număr de vizualizări :778


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro