Archive for februarie 26th, 2015

Ediţie specială de 8 martie a Serilor de Poezie şi muzică de la Odeon

feb. 26th, 2015 | By
Ediţie specială de 8 martie a Serilor de Poezie şi muzică de la Odeon

Duminică, 8 martie 2015, ora 19.30, în Sala Studio a Teatrului Odeon (Calea Victoriei 40 – 42, sector 1) din Bucureşti, va avea loc o ediţie specială a Serilor de poezie şi muzică, organizate de Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti şi Teatrul Odeon. Scriitorii invitaţi – Ion Mureșan, Eugen Suciu, Ioan Groșan, Florin Iaru, Ioan Es. Pop – vor citi câteva pagini literare (unele chiar în manuscris!) dedicate… Femeii. Invitata specială a evenimentului este actriţa şi scriitoarea Ioana Crăciunescu. Muzicienii care vor intra în rezonanţă cu poezia sunt: Mircea Tiberian (pian), Ion Bogdan Ștefănescu (flaut) şi Ștefan Doniga (pian). Moderatorul Serilor de poezie şi muzică este scriitorul Dan Mircea Cipariu. Coordonatorul proiectului este universitarul şi criticul de teatru Ioan Cristescu, directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.



Adrian G. Romila povesteşte despre piraţi şi corăbii, la Bucureşti

feb. 26th, 2015 | By
Adrian G. Romila povesteşte despre piraţi şi corăbii, la Bucureşti

Sâmbătă, 28 februarie 2015, de la ora 17.00, la Librăria Humanitas Kretzulescu din Bucureşti (Calea Victoriei, nr. 45), va avea loc lansarea volumului de eseuri ”Piraţi şi corăbii. Incursiune într-un posibil imaginar al mării”, semnat de Adrian G. Romila şi apărut recent la Editura Cartea Românească. Vor lua cuvântul, alături de autor: Ioan Stanomir şi Angelo Mitchievici. Figura piratului, consacrată de literatura de aventuri pe mare, de filmele de gen sau de benzile desenate, este doar un surogat ficţional, un concentrat simbolic-narativ menit să satisfacă orizonturi ale unui subconştient modern, civilizat, legal şi moral. Deşi poveştile despre piraţi şi piraterie au fost trecute, adesea, în categoria opţiunilor estetice ale copilăriei, adevărul pe care s-au ridicat aceste veritabile reţele imaginare este unul istoric şi poate fi identificat, măcar în parte. Piraţi şi corăbii analizează cîmpul larg de desfăşurare al acestui adevăr, decupat pe intervalul secolelor XVI-XIX, în spaţiul geocultural anglo-saxon postcolumbian. Inevitabil, există şi o aplicaţie în arealul românesc al fenomenului. Şi, chiar dacă piraţii, pirateria şi epicul marin reprezintă, astăzi, arii imaginare ce au rămas în zona kitsch-ului cultural, putem lua din analitica paradigmei culturale moderne o perspectivă prin care să le salvăm, măcar parţial, de la o astfel de înţelegere.



Adenium invită copiii de toate vârstele în lumea lui Creangă

feb. 26th, 2015 | By
Adenium invită copiii de toate vârstele în lumea lui Creangă

Primăvara calendaristică începe cu Adenium și poveștile lui Creangă la Bojdeuca scriitorului. În colaborare cu Palatul Copiilor din Iași, duminică, 1 martie 2015, de la ora 12.00, Adenium prezintă lumea lui Creangă prin benzile desenate (adaptate după poveștile scriitorului din Humulești). Atmosfera de poveste va fi garantată de trupa de teatru VREAU, din cadrul Palatului Copiilor din Iași, coordonnată de Ana Hegyi. Tinerii actori vor prezenta un spectacol adaptat după “Prostia omenească” de Ion Creangă. Albumele de benzi desenate de la Adenium, cu adaptări după poveștile povestitorului copilăriei vor fi prezentate de poetul Emil Brumaru, care este reprezentant onorific al Adenium. Parteneriatul Adenium cu Muzeul Literaturii Române Iași și cu Palatul Copiilor Iași vine în spirjinul promovării și continuării dialogului cultural pentru toate vârstele.



Lansarea rețelei de formare și networking professional ”Susține cultura în educație”

feb. 26th, 2015 | By
Lansarea rețelei de formare și networking professional ”Susține cultura în educație”

Asociația MetruCub – resurse pentru cultură vă invită vineri, 27 februarie 2015, ora 12.00, la Librăria Bastilia din București (Piața Română nr. 5) la evenimentul de lansare a rețelei de formare și networking profesional ”Susține cultura în educație”. Rețeaua este prima inițiativă din România care își propune să creeze o comunitate a artiștilor, educatorilor, operatorilor culturali și școlilor interesate în dezvoltarea de activități culturale în context educațional. Asociația MetruCub – resurse pentru cultură, alături de Centrul pentru Educație și Formare „Sintagma”, Fundația Gabriela Tudor, Fundația pentru o societate deschisă și Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” dezvoltă rețeaua de formare și networking profesional ”Susține cultura în educație” în cadrul proiectului cu același nume, care se desfășoară în perioada noiembrie 2014-aprilie 2016. Rețeaua ”Susține cultura în educație” propune artiștilor, educatorilor, operatorilor culturali și școlilor interesate din România următoarele activități: 10 formări pentru un număr de 200 de participanți în perioada martie-decembrie 2015; 10 dezbateri pe teme de interes; noi resurse de informare și dezvoltare profesională, disponibile online pe site-ul www.culturaineducatie.ro ; consultanță online pentru dezvoltarea de activități culturale în școli pentru participanții la fomări; o bază de date a proiectelor și organizațiilor implicate în dezvoltarea de activități culturale în școli din România.



Viața de informator prin prisma filmelor maghiare, la Institutul Balassi

feb. 26th, 2015 | By
Viața de informator prin prisma filmelor maghiare, la Institutul Balassi

Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti organizează în perioada 2-4 martie 2015, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la căderea cortinei de fier, respectiv cu ocazia Zilei Comemorative a Victimelor Comunismului, zilele filmelor politice. În cadrul proiecţiilor ne vom focusa asupra unui sistem dispărut şi a consecinţelor acestuia, prin lentilele agenţilor. Proiecţiile vor avea loc la sediul institutului (str. Gina Patrichi nr. 8), zilnic începând cu ora 18.00, cu subtitrare în limba engleză şi română. Proiecţiile vor fi urmate de dezbateri cu specialişti din domeniu, moderator fiind Demeter András István. Dezbaterile se vor desfăşura în limba română.



Acordeonistul francez Richard Galliano şi Big Band-ul Radio, la Sala Radio

feb. 26th, 2015 | By
Acordeonistul francez Richard Galliano şi Big Band-ul Radio, la Sala Radio

Ziua de 8 martie nu putea trece neobservată la Sala Radio: atât iubitoarele muzicii de calitate, cât şi cei care doresc să le facă un frumos cadou muzical sunt invitaţi la concertul extraordinar pe care îl va susţine la Bucureşti acordeonistul francez Richard Galliano! Artistul este unul dintre cei mai mari muzicieni ai momentului, ce a revoluţionat percepţia lumii asupra acordeonului, transformându-l într-un instrument „vedetă”. Dacă în iunie 2014 a fost aplaudat de o sală arhiplină în concertul care a închis stagiunea precedentă a Orchestrei de Cameră Radio, duminică, 8 martie 2015, ora 19.00, Galliano revine pe scena bucureşteană, de această dată alături de Big Band-ul Radio, dirijat de Ionel Tudor.



”Despre lucrarea virtuților și lupta împotriva patimilor”, de Sfîntul Nil Sinaitul

feb. 26th, 2015 | By
”Despre lucrarea virtuților și lupta împotriva patimilor”, de Sfîntul Nil Sinaitul

Miercuri, 4 martie 2015, ora 18.00, Librăria Sophia vă invită la prezentarea volumului ”Despre lucrarea virtuților și lupta împotriva patimilor”, de Sfîntul Nil Sinaitul. Invitaţi: monahul Filotheu Bălan, Mănăstirea Petru Vodă; Adrian Tănăsescu-Vlas, traducătorul volumului. Sfîntul Nil Sinaitul, binecunoscut tuturor celor ce ­îndrăgesc literatura filocalică, este una dintre cele mai mari autorităţi ale Ortodoxiei, care a abordat, tîlcuit și lămurit în scrierile sale – dintotdeauna îndreptare de căpetenie pentru monahi – regulile vieţii ascetice şi lucrării lăuntrice. Puţini ştiu însă că el a scris şi o lucrare ­adresată cu precădere mirenilor, care vede acum pentru prima dată lumina tiparului în limba română.



Echipa filmului „De ce eu?” se întâlnește cu publicul din Iași

feb. 26th, 2015 | By
Echipa filmului „De ce eu?” se întâlnește cu publicul din Iași

Povestea inspirată de destinul tragic al procurorului Cristian Panait ajunge de vineri, 27 februarie 2015, la Iași. Mult-așteptatul “De ce eu?”, în regia lui Tudor Giurgiu, poate fi văzut la Cinema City Iulius Mall, Cinema Republica și Cinema Victoria, dar și la Casa de Cultură a Studenților (CCS). Două proiecții sunt programate la CCS vineri și sâmbătă, de la ora 19.00. O seară de gală va avea loc duminică, 1 martie 2015, de la 19.00, în prezența regizorului Tudor Giurgiu, a lui Emilian Oprea, Mihai Constantin, Andreea Vasile, și a actorilor ieșeni Alin Florea, Liviu Pintileasa și Mihai Smarandache, care vor răspunde întrebărilor publicului. Biletele au fost puse în vânzare la Casa de Cultură a Studenților și pot fi cumpărate zilnic, de vineri până duminică, între orele 10.00 și 19.00. Astăzi, 26 februarie, pot fi făcute rezervări nominale la casa de bilete, începând cu ora 17.00.



Târg de mărțișoare făcute și vândute de copii, “Mărțișor Antreprenor”, la Librăria Cărturești Verona

feb. 26th, 2015 | By
Târg de mărțișoare făcute și vândute de copii, “Mărțișor Antreprenor”, la Librăria Cărturești Verona

“Mărțișor Antreprenor”, târgul de mărțișoare făcute și vândute de copii, are loc duminică, 1 martie 2015, la Libraria Cărturești Verona și oferă publicului peste două mii de mărțișoare confecționate de copiii din instituţiile CEDP Step by Step. Vânzarea va avea loc pe baza unor planuri de afaceri create chiar de copii. Cea de-a opta ediţie a târgului de mărțișoare, în cadrul căruia copiii devin antreprenori şi intitulat “Mărțișor Antreprenor”, are loc duminică, 1 martie, de la ora 10.00 la Librăria Cărturești Verona. Târgul aduce publicului peste două mii de mărțișoare confecționate de copiii înscrişi în instituţiile de învăţământ CEDP Step by Step, într-un demers unic. Timp de două săptămâni, copiii au achiziționat materialele, au confecționat mărțișoarele, și-au pregătit promoțiile, sloganurile și sistemul de vânzare, învățând contureze un plan de afaceri complet. Evenimentul este deschis publicului – părinților, copiilor, precum și tuturor celor care doresc să-i susțină pe cei mici în inițiativa lor de a deveni antreprenori și lideri. Prețurile mărțișoarelor confecționate și vândute de copii pornesc de la 5 lei, existând şi diverse promoții pentru cumpărători. Cu banii câștigați, copiii vor investi în ceea ce își doresc – de la jucării şi cărţi, până la dotarea clasei cu un laptop.



Trei premiere în luna martie, la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu

feb. 26th, 2015 | By
Trei premiere în luna martie, la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu întâmpină primăvara cu trei premiere! Agenda teatrală a perioadei 3-23 martie 2015 cuprinde 17 spectacole, dintre care trei premiere și șase titluri din repertoriul curent ce vor fi reprezentate pentru prima dată în această stagiune pe scena TNRS. Principalul eveniment al lunii se va desfăşura în perioada 14-16 martie 2015, când vor avea loc cele trei spectacole montate de Radu Afrim la Teatrul Național din Sibiu, sub genericul FOCUS TNRS – RADU AFRIM, prezentat de BRD Groupe Société Générale. Cele două spectacole din seria Fabulelor urbane, „Girafe” și „Bizoni” după Pau Miró vor avea premiera oficială sâmbătă, 14 martie, respectiv duminică, 15 martie. „Girafe” este o piesă de familie ce explorează tema cuplului fără copii și subiecte precum feminismul, valorile tradiționale, liberul arbitru și dragostea. “Bizoni” este povestea unei familii care dispare încet, un spectacol emoționant despre moarte și supraviețuire, cu efecte vizuale și sonore inedite. Luni, 16 martie va avea loc spectacolul Secției Germane „Tattoo”, (interpretat în limba germană, cu supratitrare în limba română), ce s-a bucurat de săli pline încă de la premiera din 25 octombrie 2014. Trei spectacole diferite și universul inconfundabil creat de Radu Afrim, într-un eveniment unic.