spot_img

”Cirq un + în educație”, la Institutul Francez din Timișoara

Marți, 10 februarie 2015, ora 18.00, Institutul Francez din Timișoara găzduiește evenimentul de diseminare a rezultatelor proiectului ”Circus + Enhance Creativity”, realizat de Organizația Pentru Artă și Cultură din Timișoara și The Serious Road Trip – Connexion Humanitaire Bisontine din Besançon, Franța, și finanțat de programul Erasmus+ al Uniunii Europene. Inițiatorii proiectului își propun ca prin demersurile întreprinse să  aducă aproape de publicul timișorean circul contemporan, care este din ce în ce mai mult o metodă de educație non-formală, un mijloc de experimentare și exprimare colectivă a creativității.

Un grup de 18 români și francezi  din Organizația Pentru Artă și Cultură din Timișoara și The Serious Road Trip – Connexion Humanitaire Bisontine din Besançon, Franța, în cadrul programului Erasmus+, au creat în toamna anului trecut un spectacol de circ în doar o săptămână, dorind să  aducă aproape de publicul timișorean circul contemporan, care este din ce in ce mai mult o metodă de educație non-formală, un mijloc de experimentare și exprimare colectivă a creativității.

Mai mult decât atât, în doar 8 zile de activitate, ei au conceput împreună și o broșură informativă pe tema circului ca și mijloc de intervenție socială, document menit să vină în sprijinul celor care sunt interesați să descopere și să aplice această metodă. În același timp, au analizat activitatea de circ contemporan din perspectiva educației non-formale, dezvoltând trei metode de reflecție și auto-evaluare menite să faciliteze procesul de recunoaștere a competențelor dobândite în proiecte europene, prin certificarea YouthPass (www.youthpass.eu/en/youthpass/ ).

”Pentru noi, acest proiect reprezintă un adevărat punct de plecare în dezvoltarea circului contemporan în România și recunoașterea acestuia ca și metodă de educație non-formală și mijloc de intervenție socială. ”, spune coordonatorul proiectului, Raluca Ilaș, profesor de circ, absolvent al  Ecole de Cirque de Bruxelles (Școlii de circ din Bruxelles).

Programul serii de 10 februarie 2015 va cuprinde :

– Lansarea unei broșuri de 16 pagini pe tema circului social, cu informații privind modul de a dezvolta un proiect și diferite unelte disponibile atunci când plănuim o activitate în acest domeniu. Broșura este primul document de acest gen creat și lansat  în România, si va fi disponibilă online în trei limbi: română, franceză și engleză, unde va putea fi descărcată gratuit;

– Prezentarea filmului despre proiect;

– Vizitarea expoziției de fotografie reprezentând instantanee din spectacolul franco-român ”Ce-i cu Circu` ăsta?”  (fotografii realizate de către Virgil Simonescu);

– O discuție cu Maria Dragomirescu despre beneficiile circului ca și complement în educație, dumneaei fiind printre inițiatorii proiectelor de circ contemporan în România, cu mai bine de 10 ani în urmă.

Seara se încheie cu o mică demonstrație de pedagogie a circului care va înveseli atmosfera.

Proiectul Circus + Enhance Creativity, finanțat de către Uniunea Europeană prin programul Erasmus+,  a fost realizat de Organizația Pentru Artă și Cultură din Timișoara și The Serious Road Trip – Connexion Humanitaire Bisontine din Besançon, Franța și sprijinit de către Casa Tineretului prin Fundația Județeană Pentru Tineret Timiș.

Parteneri regionali: Institutul Francez din Timișoara, Centrul Educativ Buziaș, The Serious Road Trip Timișoara, Electric Theatre, Casa de Cultură a Studenților, VsDesignTm.

Intrarea este liberă, invitația fiind adresată tuturor persoanelor interesate.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508