„Galațiul este pe harta activă a literaturii contemporane”

feb. 2nd, 2015 | By | Category: Studioul de carte

Andrei Velea s-a născut la 3 februarie 1980, Galaţi. A absolvit Facultatea de Studii Economice Galaţi (Informatică economică). Lucrează ca informatician pentru Wind River Systems România (Galaţi). A debutat cu poeme în revista „Şcoala gălăţeană” (2001), iar cu proză în revista „Caligraf” (Alexandria, 2011). Cărţi publicate: „Plaja de la Vadu”, proză, editura Brumar, Timişoara, 2013; „Orgoliul”, proză, editura Centrului Cultural Dunărea de Jos, Galaţi, 2013; ”Lumea e o pisică jigărită”, poeme, editura Brumar, Timişoara, 2012; ”Hotel în Atlantida”, poeme, editura Fundaţiei culturale Antares, Galaţi, 2011; ”Gimnastul fără plămâni”, poeme, editura Centrului Cultural Dunărea de Jos, Galaţi, 2010. Ghiță Nazare a dialogat, pentru AgențiadeCarte.ro, cu scriitorul Andrei Velea.

Andrei Velea, „una dintre vocile poetice bine conturate ale Galațiului ultimilor ani”, spunea un critic literar. Te îndemn la un exercițiu de conștiință și de autoevaluare: cât adevăr acoperă cronicarul?

Nu mi-am permis niciodată să îmi critic sau să îmi comentez criticii. Nici atunci când părerea lor mă flata, așa cum e cazul de față, nici atunci când am avut sentimentul că m-au nedreptățit. Nu știu dacă adevărul este la mijloc, așa cum se spune, dar și la cenaclu, atunci când sunt discutate textele mele, iau notițe și nu comentez nimic. Ca și cum nu aș fi în sală. Mi-e greu, dacă nu imposibil, să mă autoevaluez. Încă mai am multe de dovedit, multe laude îmi sunt acordate în avans, pe promisiuni, și, până la urmă, pe mine mă ajută opiniile altora, după ele încerc să îmi acordez la realitate propria imagine de sine.

„Andrei Velea absoarbe, uneori în nuanțe polemice, raze de incendiere avangardistă înfipte pieziș în timpul primitor al liricii de concepție”, scria profesorul și îndrumătorul Cenaclului „Anton Holban” al Casei Corpului Didactic în revista „Școala gălățeană”, nr.91/februarie 2001, despre creația tânărului Andrei Velea. Ce-ți mai amintești de debutul în revistă? Cum a fost?

Domnului profesor Constantin Dimofte îi datorez primii pași adevărați în lumea literaturii. Sau în lumea adevăratei literaturi. La cenaclul amintit de dumneavoastră am învățat care e diferența dintre un comentariu de la ora de limba și literatura română și critica unui text. Atunci îmi părea totul  un joc, un joc inteligent, ludic, după cum spunea domnul Dimofte. Cred că în ceea ce am scris, poezie și proză scurtă, am păstrat atributele de mai sus. Sunt fascinat, în continuare, de concepție, de construcție, de avangardism, de polemică însă cu siguranță am devenit mai sensibil la social, la politic. Mai puțin abstract, oniric și mai degrabă pasionat de realitatea din fața blocului sau din stația de autobuz.

Ce a urmat? Cum a fost ucenicia? Care au fost treptele afirmării?

La cenaclul „Anton Holban” s-a format un grup de tineri care sunt în fruntea generației tinere din Galațiul literar de azi: Marius Grama, Matei Leonard, Octavian Miclescu. Am continuat împreună, am format un cenaclu la Casa de Cultură a studenților, intitulat „Gellu Naum”, am fondat împreună revista „Drumețul Incendiar”, Marius Grama a fost vioara întâi, apoi am mers mai departe cu cenaclul „Cubul critic Oblio” de la Centrul Cultural „Dunărea de Jos”. Acum activăm, ca să spun așa, în cadrul cenaclului „Noduri și Semne”.

Ai debutat editorial cu volumul de poeme „Gimnastul fără plămâni” (2010), după care a urmat cel de-al doilea volum, intitulat „Hotel în Atlantida” (2011). Știu că cele două volume au primit cronici favorabile. Totuși, au fost și elemente de critică „constructivă” demne de luat în seamă?

Cea mai frumoasă surpriză a fost atunci când am trimis „Gimnastul fără plămâni” la un concurs literar și, la festivitatea de premiere, am primit unul dintre exemplarele trimise cu multe corecturi în creion. Nu știu cine le-a făcut. Dar am înțeles că cei din juriu citesc cu atenție cărțile trimise și că avem multe prejudecăți nefondate legate de calitatea concursurilor literare. Cronicile din reviste au fost, mai degrabă, de întâmpinare. Dar am avut sentimentul unei eliberări. Aveam multe poeme scrise, am debutat la treizeci de ani. Și parcă nu putea să merg mai departe, mă apăsa faptul că nu le vedeam publicate. Chiar și în „Hotel în Atlantida” am avut numai poeme scrise înainte de debut.

Au venit din abundență și premiile mai multor concursuri de creație literară. Pe care le consideri cele mai semnificative?

Mi s-a zis, prietenește, „nu trimite la concursuri, toate sunt aranjate”. Dar m-am încăpățânat să trimit. Și am trimis la toate concursurile de debut de care am aflat. Am fost deosebit de surprins atunci când au început să curgă telefoanele să fiu anunțat că sunt premiat. Nu mă așteptam. Am primit premii pentru debut cu „Gimnastul fără plămâni”. Cele mai importante sunt, din punctul meu de vedere, premiul „Porni Luceafărul…” și premiul filialei Sud-Est a Uniunii Scriitorilor. Dar succesul cu volumul de debut în poezie m-a făcut să trimit texte și la concursurile de proză scurtă. Am primit și acolo mai multe premii, între care primul a fost cel de la Festivalul Internațional de Literatură „Eusebiu Camilar – Magda Isanos”, Suceava.

Am participat la lansarea celei de-a treia cărți de versuri, „Lumea ca o pisică jigărită” (2012), un titlu mai aparte, o carte bine primită de participanții la Salonului literar „Axis Libri”. Să trecem însă de la metafora „pisica jigărită” la cotidianul nostru gălățean. Galațiul este plin de ruine. Din păcate nu prea se mai construiește. Un cunoscut scriitor al orașului îi prevedea un viitor sumbru: prin anul 2100 Galațiul ar putea să fie un sat de pescari. Ce părere ai?

Metafora care dă titlul cărții mi-a fost inspirată de un pisoi mic apărut ca din neant în mijlocul unei benzinării. Am avut brusc, din spatele parbrizului, impresia unei fragilități universale. Și era în logica poemelor sociale, critice, polemice pe care le scriam atunci. Nu mă iau după tendințe de moment și nu e morțiș o carte „despre Galați”, chiar dacă cititorul va recunoaște locuri și imagini de aici. Aș fi putut, la fel de bine, să o scriu în suburbiile Parisului. Într-una dintre prozele mele scurte (parodia „Gellu N-am”), Galațiul va fi gazda celui mai mare recital de poezie din lume, deci nu va ajunge „un sat de pescari”.

Aminteam mai sus de Salonul literar „Axis Libri”. Din păcate, spun eu, nu prea participă acolo tineri scriitori. Este cumva o incompatibilitate de generații? Nu s-au găsit încă puncte de legătură? Ce părere ai?

După cum se mai spune în marketing e vorba de „public țintă”. Salonul „Axis Libri” a strâns împreună mai degrabă seniorii culturii gălățene, într-o atmosferă impunătoare și sobră. Așa s-a dorit ca „brand”. Trebuie să recunoaștem, e inhibant pentru tineri. Noi am vrea mai degrabă un loc în care să vorbim despre literatură cu picioarele pe masă, nu sub portretul lui Eminescu. Vorbesc simbolic acum. Nu e o polarizare a Galațiului, ci pur și simplu s-a întâmplat în acești ani ca tinerii să se strângă mai degrabă în jurul revistei și a evenimentelor literare de la Centrul Cultural „Dunărea de Jos”. Florina Zaharia și Adi Secară ne-au „sedus”, ne-au motivat și ne-au încurajat. I-am simțit aproape. Practic, ei sunt cu o generație imediat deasupra noastră. Dar nu văd de ce nu s-ar putea reconfigura Galațiul contemporan. Ca proaspăt membru al Uniunii Scriitorilor filiala Sud-Est îmi doresc ca USR să joace un rol mai important. Cenaclul „Noduri și Semne” e apropiat de Uniunea Scriitorilor, Biblioteca V.A. Urechia s-a deschis foarte mult către Filiala Sud-Est a USR, așa că, pentru a răspunde la întrebarea dumneavoastră, aș spune că e doar o chestiune de context, de atmosferă și de afinități. Și, până la urmă, e frumos să fie mai multe grupări, să fie un dialog. Nu am refuzat niciodată să îmi prezint cărțile la Salonul „Axis Libri” sau la seratele literare organizate la Uniunea Scriitorilor. Apoi, un anumit „conflict” între generații, aparent sau real, este regula de aur a literaturii, fiecare generație a negat-o, într-un fel sau altul, pe cea precedentă.

Cum este viața pe „Plaja de la Vadu”? Subtil și autoironic ai spus că fiind prima „este cea mai bună carte de proză scrisă până acum” (lansată pe 14 decembrie 2013, la Librăria „Humanitas”).

În continuare este cea mai bună carte de proză scrisă de mine, încă n-a apărut a doua! „Plaja de la Vadu” strânge între copertele ei prozele despre care spuneam mai sus că au fost premiate la diverse concursuri din țară. E ucenicia mea într-ale prozei. Mi-am permis să explorez mai multe registre, de la cel kafkian, absurd, la cel hiperrealist și până la parodie. Am mai glumit și am mai zis că este o carte „cudetoate”. M-am inspirat chiar și din cazurile de presă, lucru încurajat la București, dar descurajat aici.

Ai mai spus atunci că feedback-ul de la „Plaja…” te-a determinat să te apuci de un roman. În ce stadiu este? Când să-l așteptăm?

Romanul de care spuneam este, în continuare, în stadiul de proiect. Nu am scris nici un rând, dar meditez frecvent la el. M-am reîntors la poezie. Aveam câteva poeme inspirate de formația „The Doors”, așa că am zis să finalizez această carte (sau, mai degrabă, CD de poeme) înainte de a trece la roman. Da, cred că romanul e piatra de încercare. El conține de toate: poezie, teatru, proză. E disciplina literară întruchipată. Și vreau să fie scurt și dens. Din punctul meu de vedere trebuie citit în tren între Galați și București. Să te țină în priză, să nu dai cartea jos din mână din momentul în care ai citit prima pagină. Desigur, asta este doar ceea ce îmi propun.

Ai beneficiat de un cadru prielnic promovării creației literare, de îndrumările și îndemnurile altor doi tineri creatori de la Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, Florina Zaharia și Ady George Secară. Ai fost printre primii scriitori gălățeni publicați prin Proiectul cArtESENȚE, cu povestirea „Orgoliul”. Cum apreciezi acest mediu cultural, de creație?

Am anticipat, într-un fel, întrebarea și deja am schițat un răspuns mai sus. Florinei Zaharia îi datorez debutul, în sensul că ea m-a ajutat să mă hotărăsc. Era acel moment în care trebuia să iau o decizie: aveam multe poeme scrise, dar și publicarea lor într-un volum de versuri îmi dădea angoase. Frica de maturizare, s-ar putea zice. Apoi, Adi Secară a devenit, cum mai zic eu în glumă, „nașul meu literar”. Mi-a revizuit toate cărțile, unele titluri îi aparțin, mi-a dat toate sfaturile cu putință și suntem prieteni literari în cel mai profund sens al cuvântului. Iar antologia „Cuvinte noi pe Domnească”, editura Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, a cristalizat generația 2010 la Galați. A strâns aproape treizeci de tineri între copertele aceleiași cărți!

Galațiul are un grup numeros de tineri scriitori. Ce părere ai de generația celor de 30-40 de ani? Ce valori o domină?

Reperul clasic în literatură e următorul: o generație literară la fiecare zece ani. Așa s-a încetățenit, avem optzeciștii, nouăzeciștii, douămiiștii. Acum se înfiripă o „generație 2010”. Nu prea e clar cum arată încă, nici criticii nu sunt edificați. Spre diferență de generația 2000, care avea manifeste literare și un „centru de comandă”, generația 2010 e dispersată, e formată din mai multe individualități. Să vedem și ce nume va da… Între vârstele precizate de dumneavoastră sunt, totuși, cam trei generații. Florina Zaharia și Adi Secară, spre exemplu, sunt mai degrabă nouăzeciști. Sau undeva între, până la urmă e treaba cronicarilor și a criticilor literari să se exprime referitor la asta. Generația 2000 lipsește din Galați. Însă generația 2010 e bogată, sunt mulți tineri care scriu și care debutează. Haideți să ne referim, spre exemplu, la cei care au publicat în ultimii câțiva ani. Iată câteva nume: Anca Șerban Gaiu, Nicoleta Onofrei, Andra Pelineagră, Simona Toma, Nona Tatiana Ciofu, Florin Buzdugan, Marius Grama, Alexandru Maria, Octavian Miclescu, Gabriel Mihăilă, Matei Leonard.

Ai modele printre scriitorii consacrați din Galați/din România?

Cel mai mult m-a impresionat întâlnirea cu Mihail Gălățanu. A mișcat ceva în mine, în sensul dezinhibării. Priveam prea abstract lucrurile până la el. Lectura pe hârtie a poemelor nu a fost suficientă, a trebui să-l ascult recitând poemele și pot spune că nu am mai scris la fel după asta. Nu vreau să folosesc cuvinte mari precum „model”, „mentor” sau „maestru”. E suficient ca lectura unui scriitor să te facă să scrii altfel. La fel mi s-a întâmplat cu Gellu Naum și cu Mircea Cărtărescu. Asta în liceu. Iar în proză cu Mircea Nedelciu.

Există la Galați un fenomen cultural? Instituții de cultură. Creatori de cultură. Manifestări culturale.

Generația anilor nouăzeci a fost bine reprezentată la Galați. Acum vine puternic din spate „generația 2010”. Vom vedea cine va ajunge un scriitor profund și cine nu, e mult prea devreme și pariurile nu-și au sensul în literatură. Răspunsul scurt la întrebarea dumneavoastră este „da”. Galațiul este pe harta activă a literaturii contemporane, sunt multe evenimente aici, se câștigă premii, sunt debuturi multe, ne vizitează scriitori importanți, avem festivaluri naționale și reviste multe. Nu îmi place falsa modestie. Da, Galațiul este în top.

În încheierea dialogului nostru, agreabil și consistent, te rog să ne spui ce ai acum pe masa de lucru? Când să ne așteptăm la o nouă lansare? Poate romanul promis?

Va fi „un CD de poeme” inspirate de muzica formației „The Doors”. Un joc în care am ținut ca poezia să fie mai degrabă mai aproape de cititori decât de critici. Am cerut părerea pe Facebook multor prieteni „neavizați”, simpli cititori. Nu vor fi multe poeme, cam câte piese muzicale sunt pe un disc. Ediția va fi bilingvă, profesorul și traducătorul Petru Iamandi, care m-a îndemnat în mai multe rânduri să mă țin de ele, le va traduce în engleză. Voi merge tot la editura Brumar pentru a le publica, am o relație ireproșabilă cu Robert Șerban.

Număr de vizualizări :1627


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro