Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Cluj, evenimentele lunii ianuarie 2015

dec. 30th, 2014 | By | Category: Eveniment

Agențiadecarte.ro vă prezintă evenimentele lunii ianuarie 2015 organizate de Uniunea Scriitorilor din România- Filiala Cluj. Joi, 8 ianuarie 2015, ora 12.oo, la sediul Filialei clujene a USR (str. Universităţii nr. 1), va avea loc o întâlnire cu Ion VLAD. Cu acest prilej, va fi lansat volumul Ion Vlad sub imperiul lecturii (coord. Laura Lazăr Zăvăleanu), apărut la editurile Şcoala Ardeleană şi Eikon.

Dedicat celor 85 de ani ai Profesorului Ion VLAD, volumul reuneşte semnăturile unor: Diana ADAMEK, Nicolae BĂCIUŢ, Horia BĂDESCU, Iulian BOLDEA, Ştefan BORBÉLY, Ion BRAD, Ion BUZAŞI, Ion COCORA, Ion CREŢU, Constantin CUBLEŞAN, Niculae GHERAN, Gheorghe GLODEANU, Rodica GRIGORE, Ion ISTRATE, Ştefan MANASIA, Ileana MĂLĂNCIOIU, Andrei MOLDOVAN, Mircea MUTHU, Olimpiu NUŞFELEAN, Dora PAVEL, Laura PAVEL, Irina PETRAŞ, Petru POANTĂ, Horea POENAR, Ioan-Aurel POP, Ion POP, Mircea POPA, D.R. POPESCU, Titu POPESCU, Nicolae PRELIPCEANU, Ilie RAD, Aurel SASU, Ion TALOŞ, Cornel UNGUREANU, Eugen URICARU, Traian VEDINAŞ.

Joi, 8 ianuarie 2015, ora 18, în Sala Auditorium Maximum a Colegiului Academic (UBB), Str. Mihail Kogălniceanu nr. 3-5, Cluj-Napoca, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Cluj , Fundaţia Culturală „Archeus” Baia Mare, Editura Şcoala Ardeleană Cluj-Napoca şi Primăria Comunei Vultureni vă invită la o seară specială de poezie şi muzică ”Ion MUREŞAN – 60”.

Cu acest prilej, va fi lansat volumul Pahar, într-o ediţie de lux multilingvă realizată de Editura Şcoala Ardeleană din Cluj-Napoca. Poemul e ilustrat cu 10 desene de Ioan MARCHIŞ şi secondat de versiuni în engleză (traducere de Virgil STANCIU), franceză (traducere de Dumitru ŢEPENEAG), germană (traducere de Ernest WICHNER), italiană (traducere de Danilo De SALAZAR) şi maghiară (traducere de SZÁNTAI János).

Invitaţi: Irina PETRAŞ, Al. CISTELECAN, Vasile Sebastian DÂNCU, Ioan MARCHIŞ, Mircea MUTHU, Ioan-Aurel POP, Ion POP, Gavril ŢĂRMURE, Alexandru VLAD şi Eugen MUREŞAN, Primarul comunei Vultureni.

Intrarea este liberă.

Cei prezenţi vor primi în dar câte un exemplar din Pahar-ul lui Ion Mureşan.

Joi, 15 ianuarie 2015, ora 12, la sediul Filialei, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Cluj vă invită la ”Ziua Culturii Naţionale sub semnul lui Eminescu”.

Poemele iernii. Şezătoare literară

Actriţa Elena Ivanca recită din Eminescu, Bacovia, Blaga, Pillat, Stănescu, Sorescu. I se alătură, cu poeme de iarnă, poeţii clujeni: Horia Bădescu, Oana Boc, Mariana Bojan, Hanna Bota, Dumitru Cerna, Doina Cetea, Ion Cristofor, Ştefan Damian, Mircea Goga, Vasile Gogea, Vasile Igna, Alexandru Jurcan, Rodica Marian, Ştefan Melancu, Marcel Mureşeanu, Sânziana Mureşeanu, Maria Pal.

Cu acest prilej, va fi lansat Proiectul Scriitorul în cetate pentru 2015.

Număr de vizualizări :1570


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro