Târgul de carte miniLibri, la Muzeul Țăranului Român
dec. 12th, 2014 | By admin
Pe 13 și 14 decembrie 2014, între orele 10.00 și 18.00, la Muzeul Țăranului Român, va avea loc cea de-a IX-a ediție a Târgului de Carte miniLibri. George Mihăiță, Adriana Titieni, Dorina Chiriac, Elvira Deatcu, Dragoș Huluba, Mirela Zeța, Florin Piersic Jr., Tudor Chirilă sunt actorii care îi așteaptă pe copii cu surprize, la cea de-a IX-a ediție a Târgului de Carte miniLibri. Opt edituri, promoții, cărți pentru cei mici și inedite ateliere lingvistice pentru copii (japoneză, coreeană, hindi, portugheză, rusă, chineză) se numără, de asemenea, printre atracțiile acestei ediții a târgului! Atelierele ligvistice sunt destinate copiilor între 6 și 12 ani și vor fi susținute de studenții de la Facultatea de Limbi Străine (Universitatea București), fiind concepute în așa fel încât să îmbine distracția cu învățarea – informații despre țările respective, precum și alfabetul fiecărei limbi în parte. Agențiadecarte.ro este partener media al evenimentului.