Laura Dan, Grigore Şoitu şi Teodor Dună, la Serile de poezie şi blues ale MNLR “POEZIE. LA COMEDIE!”

nov. 14th, 2014 | By | Category: Agenda de carte

Luni, 17 noiembrie 2014, ora 18.00, în Sala Studio a Teatrului de Comedie din Bucureşti (str. Sf. Dumitru, nr. 2, în Centrul Istoric), Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti (MNLR) prezintă a cincea secvenţă a programului Serile de poezie şi blues ale MNLR “POEZIE. LA COMEDIE!”. Vor susţine recitaluri trei dintre cei mai importanţi poeţi români contemporani din generaţia 2000: Laura Dan, Grigore Şoitu şi Teodor Dună. Amfitrionii Serilor sunt poetul Dan Mircea Cipariu şi muzicianul Mircea Tiberian. Iniţiatorul programului este universitarul şi criticul de teatru Ioan Cristescu, directorul MNLR. La prima ediţie (20 octombrie 2014), au fost invitaţi doi lideri ai poeziei optzeciste, Florin Iaru şi Eugen Suciu. La a doua ediţie (27 octombrie 2014), au citit poeţii Marian Drăghici şi Ioan Es Pop, la a treia ediție (3 noiembrie 2014) au citit poeții Magda Cârneci, Denisa Comănescu şi Miruna Vlada, iar la a patra ediţie (10 noiembrie 2014) au citit Simona-Grazia Dima, Cornelia Maria Savu, Adrian Suciu . Organizatori: MNLR şi Teatrul de Comedie (director: Maestrul George Mihăiţă), cu susţinerea financiară a Primăriei Municipiului Bucureşti. Parteneri: Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Bucureşti Poezie, Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România (APLER), Opera Scrisă.Ro – societate de gestiune a drepturilor de autor. Parteneri media: Radio România Cultural, Observator Cultural, Cultura şi AgenţiadeCarte.ro. În ultima ediţie (a şasea), din 24 noiembrie 2014, vor fi invitaţi Ion Mureşan şi Maestrul George Mihăiţă, cu un recital din poemele scrise de Traian T. Coşovei. Afișul programului este realizat de Anna-Maria Orban. Intrarea este liberă!

Laura Dan s-a născut la 7 august 1978. A absolvit Facultatea de Psihologie din București și un masterat în Psihoterapie Ericksoniană, la Annecy. A publicat pentru prima oară în Ziarul de Duminică, remarcată fiind de poetul Ioan Es. Pop. Au urmat o serie de lecturi publice și poeme publicate în România Literară, Revista Luceafărul, Poesis Internațional, revista Hyperion.
A debutat editorial în 2012 cu volumul de poezie “Începe să doară puțin”, Editura Tracus Arte.

Teodor Dună (n.1981) a absolvit cursurile Facultății de Litere din București. A publicat volumele „trenul de treieșunu februarie”, 2002 (Premiul Național „Mihai Eminescu” Opera Prima), „catafazii”, 2005 – ambele la Editura Vinea, „de-a viul”, 2010 – Editura Cartea Românească. A colaborat, printre altele, cu revistele: România literară, Dilemateca, Vatra, Ziarul de duminică, Time Out, Wespennest, Manuskripte etc. În 2010, beneficiază de o bursă de creație la Akademie Schloss Solitude. Selecţii din poemele sale sunt traduse în germană, franceză, bulgară, suedeză, spaniolă, ungară.

Grigore Şoitu. Născut în 1971. Licențiat în drept administrativ (1999). Poet și publicist. Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România. A publicat, în peri‑ oada 1994‑2008, poeme, interviuri și recenzii în revistele : Tomis, Vatra, Poesis și România  literară.  Membru fondator al Asociației Arte&Litere ASALT din Constanța și membru fondator al Cenaclului de Marți, coordonat de criticul literar Marin Mincu. Face parte din Grupul de la Constanța, alături de Mircea Țuglea, Sorin Dinco, Ileana Bâja, Mugur Grosu, George Vasilievici, Dan Mihuț, Marius Pârlogea și Gili Mocanu. A mai publicat cronici literare și interviuri în Suplimentul de Marți al ziarului Observator din Constanța și articole pe teme economice în Ziarul UNU din București. Volume publicate : Anticulinare(Editura Arhipelag, 1996, colecția „Ucenicul vrăjitor“, Premiul POESIS pentru debut) ; Addenda (Editura Dacia, 2002, colecția „Poeții urbei“, seria „Poeții Constanței“) ; Spam (Editura Brumar, 2007, nominalizat la Premiul „Avangarda 22“), Poeme de stânga (Casa de Pariuri literare, 2011). Texte selectate în antologii : Poezia română  actuală de Marin Mincu (vol. 1, Editura Pontica, 1998) ; Erotica2 (Editura Observator, 2002).

Număr de vizualizări :1442


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro