Lansarea romanului ”Sunt un curv”, de Leonard Ancuţa, la Gaudeamus

nov. 14th, 2014 | By | Category: Agenda de carte

Editura Herg Benet vă invită vineri, 21 noiembrie 2014, ora 19.00, la standul său de la Târgul Internaţional de carte Gaudeamus (stand 229, nivel 4.50), la lansarea romanului ”Sunt un curv”, de Leonard Ancuţa. Invitat special la această lansare va fi Andreea Chebac, editor al site-ului Bookblog.ro.

Saty este un rebel romantic și un filosof ahtiat după exces. Obsedat să meargă până la capătul oricărei experiențe, acolo unde nu îndrăznește nimeni să ajungă, el caută acea iubire totală (“cea mai grea materie din univers”) care să dea cu adevărat sens istoriei personale. Iubit de femei, admirat și invidiat de bărbați, Saty trăiește ca și cum ar sfida moartea zi de zi, i-ar arăta degetul mijlociu. Alcool, prietenii reale sau de circumstanță, mult sex, nostalgii, filosofie – ce se întâmplă însă când în viața personajului apare o femeie care îl va face să regândească totul? Poate un moment de slăbiciune să îți răpească pământul de sub picioare? Poate iubirea să ucidă?

“We gotta say yes to another excess, cam asta era definiția traiului meu, asta a fost dintotdeauna, dorința de vedea mereu ce există mai departe, ce se întîmplă atunci cînd ceilalți se opresc, iar tu vrei să vezi mai mult, să obții mai mult, să subjugi viața să-ți ofere în plus noi întrebări și noi răspunsuri, noi provocări și noi limite, mai mult și mai mult și mai mult, acolo unde ceilalți nu vor ajunge niciodată. Ce adevăruri sînt acolo, cîte ne ascunde viața, cîte lucruri ne rămîn necunoscute pentru că n-am fost niciodată suficienți de coioși să explorăm?”

Număr de vizualizări :564


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro