Lansare şi sesiune de autografe – “Despre nerăbdarea de a fi răbdător”

nov. 30th, 2014 | By | Category: Agenda de carte

Miercuri, 3 decembrie 2014, de la ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu va fi gazda unei întâlniri cu Dan C. Mihăilescu, Ciprian Măceşaru şi Lidia Bodea prilejuită de recenta apariţie a volumului „Despre nerăbdarea de a fi răbdător“, bestseller Humanitas la Gaudeamus 2014.

DAN C. MIHĂILESCU este critic şi istoric literar. A publicat volume de eseuri despre Eminescu, Caragiale, Cioran, Blaga, generaţia ’27, literatura română în postceauşism ş.a. A făcut gazetărie aproape patruzeci de ani, a fost cercetător ştiinţific, a condus reviste, a semnat traduceri, prefeţe, ediţii etc. Din anul 2000 este realizatorul emisiunii Omul care aduce cartea, la ProTV. A publicat 16 volume de eseuri (printre care Stângăcii de dreapta, Îndreptări de stânga, ciclul Viaţa literară, Despre omul din scrisori. Mihai Eminescu), a tradus din Jean-François Revel, Eugène Ionesco, Emmanuel Todd, Vladimir Bukovski ş.a., a deţinut rubrici în revistele Luceafărul, Transilvania, 22, Idei în dialog, România literară, Ziarul de duminică, Dilema veche, precum şi în Evenimentul zilei şi Jurnalul Naţional. Printre preocupările sale constante se află literatura memorialistică şi epistolară. Cele mai recente cărţi ale sale sunt I.L. Caragiale şi caligrafia plăcerii: Despre eul din scrisori (Humanitas, 2012), Ce mi se-ntâmplă. Jurnal pieziş (Humanitas, 2012), Cartea ca destin. Daniel Cristea-Enache în dialog cu Dan C. Mihăilescu (Humanitas, 2013), Castelul, biblioteca, puşcăria (Humanitas, 2013).

CIPRIAN MĂCEŞARU (n. 1976) a debutat în 2007 cu volumele Cântecul greierilor de sub calea ferată (poeme) și Dialoguri în oglindă (interviuri), apărute la Editura Curtea Veche. Au urmat: Focul din tâmplă (jurnal cultural) și mai multe volume de versuri, precum și două microromane înrudite, Superhero (Cartea Românească, 2012) și Portbagaj (Editura Trei, 2014). A fost inclus cu proză și poezie în mai multe antologii. Este fondatorul și directorul revistei Accente din București și a primit Diploma de Excelență pentru Jurnalism European, acordată de EUROLINK – House of Europe, 2010.

Număr de vizualizări :867


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro