spot_img

Lansare de carte și sesiune de autografe Bronisław Wildstein

Joi, 6 noiembrie 2014, ora 19.00, La Librăria Humanitas de la Cișmigiu, va avea loc lansarea cărții “Un trecut care se încăpăţânează să nu mai treacă” de Bronisław Wildstein. Invitați: Bronisław Wildstein, Horia Roman- Patapievici, Anca-Maria Cernea, Vlad Russo. Va avea loc și o sesiune de autografe. Volumul acesta, gândit anume pentru publicul românesc, poartă titlul sub care s-a desfăşurat întâlnirea „Înapoi la argument” dintre Horia-Roman Patapievici şi Bronisław Wildstein: „Un trecut care se încăpățânează să nu mai treacă”.

Trecutul, ca şi prezentul, despre care vorbesc eseurile adunate în această carte nu sunt doar trecutul şi prezentul Poloniei. Iubindu-şi nespus patria, Bronisław Wildstein ştie totodată că ea se vede cel mai bine de la acea altitudine de unde se pot îmbrăţişa perspectivele cele mai vaste. De aceea, intransigenţa cu care judecă faptele trecutului şi distorsiunile prezentului se întemeiază pe opţiuni ferme, capabile să meargă împotriva curentului, fiindcă nu sunt conjuncturale, ci ţin de o atitudine adâncă, de o gândire vie, saturată de concret, obsedată de adevăr şi de moralitate.

„Este nevoie de sinceritate, de transparenţă, de acuratețe istorică atunci când analizăm chestiuni care sunt de atâtea ori distorsionate şi falsificate de profeţii etnocentrici. Bronek pledează pentru nuanţe atunci când se operează critici de plano la adresa catolicismului polonez. El le reaminteşte concetăţenilor săi că Biserica Catolică a fost marele reazem al rezistenței din Polonia, că graţie catolicismului, în primul rând, identitatea poloneză a reuşit să se salveze. Nu există urmă de fundamentalism în gândirea lui Bronek Wildstein. A fost şi rămâne un admirator al lui Leszek Kołakowski. A fost şi rămâne un spirit modern, opus oricărui obscurantism bigot. Ceea ce-l distinge de atâţia dintre foştii săi colegi, ceea ce-l face o voce aparte în Polonia, şi aş zice în Europa de Est de azi, este refuzul ambiguităţilor confortabile. Bronek nu vrea să se lase îmblânzit.“ (Vladimir TISMĂNEANU)

BRONISŁAW WILDSTEIN (n. 1952) este scriitor, publicist şi jurnalist. În prezent redactor-şef al postului TV Republika. A studiat la Universitatea Iagelonă de la Cracovia. În timpul studenţiei a activat în Comitetul pentru Apărarea Muncitorilor, KOR. În 1977, a fondat SKS, Comitetul Studenţesc de Solidaritate, prima structură publică de opoziţie de la Cracovia. KOR şi SKS au

pregătit înfiinţarea Solidarnoèć şi a organizaţiei sale de studenşi, NZS. A fost de mai multe ori arestat şi interogat de SB, poliţia politică a regimului comunist din Polonia. În timpul legii marţiale, în exil, a fost redactor-şef al revistei Kontakt şi corespondent al Europei Libere, unde a întâlnit şi reprezentanţi ai exilului românesc. Întors la Cracovia, în 1989, a fost şeful radioului public. În anii următori, ca jurnalist, eseist şi scriitor, a devenit unul dintre cei mai de seamă intelectuali publici polonezi. În 2005, a copiat de la IPN (Institutul Memoriei Naţionale) o listă de informatori şi persoane urmărite de SB; nu a publicat-o, ci a arătat-o spre cercetare unor jurnalişti, dar ea a apărut pe internet. Gazeta Wyborcza şi alţi adversari ai lustraţiei au creat scandalul „listei lui Wildstein”, însă manifestaţiile de solidarizare cu acesta au dovedit interesul publicului pentru dezvăluirea colaboratorilor SB, împiedicând desfiinţarea IPN, iniţiată de postcomunişti. A fost preşedinte al Televiziunii Poloneze în anii 2006-2007. A primit mai multe decoraţii pentru activitatea anticomunistă, premii literare şi în domeniul jurnalismului. Opera: Romane: Jak woda (Ca apa), 1989; Brat (Fratele), 1992; Mistrz (Maestrul), 2004; Dolina nicości (Valea zădărniciei), 2008; Czas niedokonany (Timpul imperfect), 2011; Ukryty (Ascuns), 2012. Volume de nuvele: O zdradzie i śmierci (Despre trădare şi moarte), 1992. Przyszłość z ograniczoną odpowiedzialnością (Viitor cu răspundere limitată), 2003. Publicistică: Jakiej prawicy Polacy nie potrzebują (De ce fel de dreaptă nu au nevoie polonezii), 1987; Dekomunizacja, której nie było czyli Mistyfikacja triumfująca (Decomunizarea care nu a avut loc sau Mistificarea triumfătoare), 2000; Długi cień PRL-u, czyli dekomunizacja której nie było (Lunga umbră a Republicii Populare, adică decomunizarea care nu a avut loc), 2005; Moje boje z III RP i nie tylko (Luptele mele cu cea de-a III-RP şi nu numai), 2008; Demokracja limitowana, czyli dlaczego nie lubię III RP (Democraţie limitată sau de ce nu-mi place Republica a Treia), 2013. Eseistică: Śmieszna dwuznaczność świata, który oszalał (Echivocul ridicol al lumii care a înnebunit), 2009. Volume de interviuri: Profile wieku (interviuri cu Francis Fukuyama, Bernard Lewis, Lester Thurow, Leszek Kołakowski, Jacques Derrida, Samuel Huntington şi alţii), 2000; Niepokorny (Nesupus) – interviu fluviu cu Bronisław Wildstein, de Piotr Zaremba şi Michał Karnowski, 2012.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508