spot_img

Ediția a IX-a a Festivalului de Muzică Veche Bucureşti a debutat cu un spectacol dedicat lui Jean Philippe Rameau – muzicianul Regelui Soare

A IX-a ediţie a Festivalul de Muzică Veche Bucureşti 2014 a debutat joi, 30 octombrie 2014, la Palatul Cotroceni cu un spectacol regal care l-a sărbătorit pe muzicianul Regelui Soare, Jean Philippe Rameau. Concertul-spectacol excepţional „Rameau – Le Musicien du Roi”, susţinut financiar de ARCUB, în cadrul programul „București 555”, a constituit debutul celei de-a IX-a ediţii a Festivalului de Muzică Veche Bucureşti, și a fost organizat într-un an în care se comemorează 250 de ani de la moartea muzicianului curții regale de la Versailles. Agențiadecarte.ro este partener media al evenimentului.

Joi, 13 noiembrie 2014, de la ora 19:00, la Biserica Anglicană, muzica lui Jean-Philippe Rameau va răsuna pentru a doua oară în cadrul Festivalului de Muzică Veche Bucureşti, în concertul „Rameau – 250”, susţinut de clavecinista Raluca Enea. Clavecinul,“instrumentul nobililor”, va fi prezent într-un program inedit, ales din creaţia de clavecin a compozitorului. Repertoriul spectacolului cuprinde, în principal, selecţiuni din colecţia „Pièces de Clavecin en Concerts” (1724) şi din opera „Les Indes Galantes” (1735-1736), „Pièces de clavessin avec une methode pour la mechanique des doigts” (1724) şi “Nouvelles Suites de Pièces de clavecin avec des remarques sur les différents genres de musique” (1728).

Miercuri, 19 noiembrie 2014, ora 19:00, la Muzeul Național Cotroceni, va avea loc spectacolul, „Par mes Chants”, susţinut de interpretul şi instrumentistul francez Marco Horvat. Este un recital de voce, teorbă şi chitară barocă. Fascinat de libertatea de a cânta fără a fi constrâns de acomodarea cu ceilalți muzicieni, Marco Horvat ne prezintă artistul complex, specializat în domeniul muzicii medievale și renascentiste, într-o comunicare perfectă între postura de solist și cea de acompaniator. Marco Horvat a evoluat ca solist şi instrumentist în aproape toate țările din Europa, în India și America Latină. Şi este unul dintre foarte puținii interpreți contemporani de muzică veche ce a preluat într-adevăr rolul lăutistului cântăreț, așa cum era el cunoscut acum câteva sute de ani.

Vineri, 21 noiembrie 2014, ora 19:00, la Palatul Bragadiru, Ansamblul Cinco Siglos şi soprana Delia Agundez (Spania) vor încheia ediţia acestui an, a Festivalului de Muzică Veche Bucureşti, cu concertul „Musicas Para la Camara de Isabel de Castilla”. Cancionero de Palacio este tot ce a rămas scris din acele vremuri ale Renaşterii spaniole, cu menestreli gălăgioşi şi personaje austere oficiind serviciile liturgice ale Capelei Regale. Inspiraţi din Cancionero de Palacio, Cincos Siglos recrează în concert atmosfera intimă a muzicii de cameră cu harpe, lăute, şi fluiere, din timpul regilor catolici ai Spaniei. Membrii ansamblului Cincos Siglos s-au dedicat încă din 1990 studiului și interpretării repertoriilor mai puțin cunoscute de muzică veche. Repertoriul Cincos Siglos se axează pe muzica medievală, cu piese impresionante în numeroase producții concertistice, înregistrări audio și articole sau lucrări de muzicologie.

Festivalulde Muzică Veche București organizat de Asociaţia Antiqva, se bucură de o mare atenţie din partea publicului, fiind cotat pe locul trei între „cele mai frecventate festivaluri din București”. Informația este conținută în rezultatele preliminarii ale „Barometrului de consum cultural pe anul 2014”, rezultate făcute publice cu ocazia Conferinței Naționale a Managerilor Culturali (București, 2 noiembrie 2014). Barometrul este realizat anual de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală, este reprezentativ la nivel naţional pentru populaţia de 18 ani și peste și are o marjă de eroare de +/- 2,8%.

Organizator Asociaţia Antiqva www.earlymusic.ro

Biletele la concertele Festivalului de Muzică Veche Bucureşti 2014 pot fi procurate prin reţeaua Eventim.

Evenimentul este organizat cu sprijinul Administrației Prezidențiale, Ministerul Culturii, ICR, ARCUB și Primăria Bucureștiului prin Programul „București 555”, Muzeul Național Cotroceni, Palatul Bragadiru, Biserica Anglicană, Institutul Ballasi, Institutul Cervantes, Accion Cultural Espagnol, Muzeul Țăranului Român.

Sponsori: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Brâncoveanu, Marshal Hotel, Elmiplant, DACIA.

Partener Oficial Media: TVR1 – TVR 2 – TVR New – TVR HD

Perteneri Media: Radio Romania Muzical, Radio Romania Cultural, Radio București FM, Radio 3Net, România Liberă, Academia Cațavencu, Evenimentul Zilei, Dilema Veche, Historia, Observatorul Cultural, Nine O’Clock, ArtOut, Casa Mea, 121.ro, City Compass.ro, Romania-Insider.com, Agentiadecarte.ro, Modernism.ro, Catchy.ro, TurismIstoric.ro

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508