Cristian Filip lansează ”Poezia închisorilor”

nov. 10th, 2014 | By | Category: Agenda de carte

Joi, 13 noiembrie 2014, ora 18:00, la Biblioteca Naţională a României (Bulevardul Unirii nr. 22, Bucureşti), Sala Mircea Eliade, va avea loc lansarea cărții ”Poezia închisorilor” de Cristian Filip. La lansare vor fi prezenţi pr. Nicolae Bordaşiu, poetul şi fostul deţinut politic Demostene Andronescu, actriţa Maria Ploae şi filosoful Sorin Lavric. ”Poezia închisorilor” este o carte adusă omagiu tuturor celor care s-au jertfit în temniţele comuniste. Autorul, cu o înţelegere caldă şi plină de dragoste, prezintă, printr-o sinteză foarte bună, etapele creşterii duhovniceşti, prin care treceau cei care erau prinşi în spaţiul concentraţional şi ne înfăţişează, ca modele, patru portrete de autori de poezie carcerală.

Cristian Filip s-a născut la 03 iulie 1965, în Bucureşti. A absolvit Facultatea de Electromecanică din cadrul Academiei Navale “Mircea cel Bătrân” din Constanţa în anul 1987 şi Facultatea de Teologie Ortodoxă “Justinian Patriarhul” din cadrul Universităţii Bucureşti, în anul 2014.Este fondatorul Fundaţiei Creştine Părintele Arsenie Boca, în anul 2009.

Organizatorii evenimentului, Fundaţia Creştină Părintele Arsenie Boca şi Asociaţia Tradiţia Românească s-au înfiinţat din dorinţa de a întreţine vie speranţa unei altfel de vieţi pentru noua generaţie. Printre obiectivele propuse se numără promovarea valorilor româneşti şi a spiritualităţii creştine, cunoaşterea şi promovarea elitelor naţionale, contribuţia efectivă la formarea culturală şi spirituală a noilor generaţii.

Număr de vizualizări :942


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro