Archive for November 10th, 2014

Suntem toţi o apă şi-un pământ?

Nov 10th, 2014 | By
Suntem toţi o apă şi-un pământ?

Doi tineri graficieni din Timişoara, Super Smooth Studio , Mimi Ciora & Mircea Popescu, expun (până miercuri, 12 noiembrie 2014!) la galeria bucureşteană Atelier 030202 (condusă de Mihai Zgondoiu), sub genericul Hydrophilia, lucrări de grafică şi instalaţii “mecanoforme”, toate sub semnul aglutinant al citatului vizual din zonele postmodernităţii. Apa este pretextul şi substitutul omniscient al formelor interşanjabile pe care le oferă post-postmodernitatea. O construcţie plastică bine gândită şi articulată tehnic, cu un plus de sclipire imaginară din partea grafică, prin care suntem atraşi spre o intrebare esenţială: suntem toţi o apă şi-un pământ? Rostul nostru identitar, mai cu seamă atunci când vine vorba de găsirea unui son identitar artistic, este în raport cu contingentul sau în raport cu ieşirea din istorie? Cei doi tineri artişti cercetează, astfel, prin intermediul desenului, picturii şi asamblajului formele de expresie ale dictaturii imaginii în “societatea cunoaşterii”. Această cercetare este un bun prilej de a găsi o cale spre definirea de sine. Expoziţia Hydrophilia merită văzută şi comentată!



Cristian Filip lansează ”Poezia închisorilor”

Nov 10th, 2014 | By
Cristian Filip lansează ”Poezia închisorilor”

Joi, 13 noiembrie 2014, ora 18:00, la Biblioteca Naţională a României (Bulevardul Unirii nr. 22, Bucureşti), Sala Mircea Eliade, va avea loc lansarea cărții ”Poezia închisorilor” de Cristian Filip. La lansare vor fi prezenţi pr. Nicolae Bordaşiu, poetul şi fostul deţinut politic Demostene Andronescu, actriţa Maria Ploae şi filosoful Sorin Lavric. ”Poezia închisorilor” este o carte adusă omagiu tuturor celor care s-au jertfit în temniţele comuniste. Autorul, cu o înţelegere caldă şi plină de dragoste, prezintă, printr-o sinteză foarte bună, etapele creşterii duhovniceşti, prin care treceau cei care erau prinşi în spaţiul concentraţional şi ne înfăţişează, ca modele, patru portrete de autori de poezie carcerală.



Rusia, invitată de onoare la Gaudeamus 2014

Nov 10th, 2014 | By
Rusia, invitată de onoare la Gaudeamus 2014

Între 19 – 23 noiembrie 2014, în Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti, se va desfăşura ediţia cu numărul 21 a Târgului Internaţional GAUDEAMUS Carte de învăţătură. Deschiderea oficială a ediţiei va avea loc miercuri, 19 noiembrie 2014, la ora 12.00.Invitatul de onoare al ediţiei 2014 a Târgului Internaţional GAUDEAMUS – Carte de învăţătură este Federaţia Rusă. Partener privilegiat GAUDEAMUS 2014 este GADIF – Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone din România, iar Preşedintele de onoare al ediţiei este domnul Benoît Rutten, preşedinte GADIF. Marele Premiu al Tombolei GAUDEAMUS, al cărui câştigător va fi stabilit prin tragerea la sorţi a biletelor şi a abonamentelor de intrare va fi un autoturism Dacia Logan 10 ani, oferit de Automobile Dacia. Conferinţa de presă care precede deschiderea oficială a ediţiei va avea loc marţi, 18 noiembrie, ora 12.00, la Centrul de Presă al Radio România. AgenţiadeCarte.ro vă prezintă programul de lansări şi evenimente dedicate invitatului de onoare, Rusia.



“Nu aş putea scrie fără umor”

Nov 10th, 2014 | By
“Nu aş putea scrie fără umor”

Scriitorul Dan Lungu şi traducătorul Jan Cornelius au participat marti, 14 octombrie 2014, la o seară de lectură in München. Întâlnirea sub genericul „Rumänisch zum Verlieben“ a fost organizată de „die Offene Akademie der Münchner Volkshochschule“. Dan Lungu şi Jan Cornelius au citit fragmente din romanul „Sunt o babă comunistă” („Die rote Babuschka”). Dan Lungu este scriitor ( „Fetiţa care se juca de-a Dumnezeu”, „În iad toate becurile sunt arse”, „Sunt o babă comunistă”, „Băieţi de gaşcă”, „Cum să uiţi o femeie”, „Raiul găinilor”), directorul Muzeului Literaturii Române din Iaşi, managerul şi unul dintre iniţiatorii Festivalului internaţional de literatură şi traducere Iaşi, FILIT. Pentru AgenţiadeCarte.ro, Veronica Kirchner a purtat un dialog cu Dan Lungu, într-un local bavarez, la o masă liniștită, atât cat poate fi de liniștită, într-un local bavarez, la ceas de seară. Un dialog despre emigrare, copilărie, FILIT şi procesul intim al unei creaţii romaneşti.



Expoziția ”#SELFIES”- Irina Broboană, la Atelier 030202

Nov 10th, 2014 | By
Expoziția ”#SELFIES”- Irina Broboană, la Atelier 030202

Joi, 13 noiembrie 2014, ora 19.00, la ATELIER 030202 (Sala Nouă TC, Str. Sfânta Vineri nr. 11, Bucureşti), va avea loc vernisajul expoziției #SELFIES- Irina Broboană (desen/obiect/instalație). Expoziția va fi deschisă în perioada 13 noiembrie – 10 decembrie 2014. Coordonator Atelier 030202: Mihai Zgondoiu. Agențiadecarte.ro este partener media al evenimentului.



Raluca Enea – concert de clavecin, la Bucureşti

Nov 10th, 2014 | By
Raluca Enea  – concert de clavecin, la Bucureşti

Joi, 13 noiembrie 2014, de la ora 19:00, la Biserica Anglicană, în cadrul Festivalului de Muzică Veche, Raluca Enea va avea un recital cu un program inedit, „Rameau – 250”, ales din creaţia de clavecin a muzicianului regelul Soare, Jean-Philippe Rameau. Repertoriul spectacolului cuprinde, în principal, selecţiuni din colecţiile „Pièces de Clavecin” (1724) şi ediția pentru clavecin a operei „Les Indes Galantes” (1735). Agențiadecarte.ro este partener media al evenimentului.



Prima rundă triumfală a Duelului Viorilor 2014 la final

Nov 10th, 2014 | By
Prima rundă triumfală a Duelului Viorilor 2014 la final

Trei recitaluri și un concert cu orchestra, muzică de cea mai bună calitate cântată cu pasiune, talent și virtuozitate de trei maeștri ai scenei clasice, răsplătite cu cu minute în șir de aplauze de spectatorii ce au umplut sălile de la Craiova, Râmnicu Vâlcea și de două ori la Timișoara, acesta este tabloul primei părți a celei de-a patra ediții a Turneului Naţional ”DUELUL VIORILOR”, organizat de Centrul Cultural Media Radio România şi Asociaţia Culturală Accendo, într-o primă etapă, în perioada 4 – 7 noiembrie 2014, urmând o a doua etapă, în perioada decembrie 2014. Agențiadecarte.ro este partener media al evenimentului.



Finisaj & Performance, la NAG Pop Up Gallery

Nov 10th, 2014 | By
Finisaj & Performance, la NAG Pop Up Gallery

Joi, 13 noiembrie 2014, orele 19:00-21:00, la NAG Pop Up Gallery @ Magheru One (etaj 7, Blvd. Gen. Gheorghe Magheru nr. 1, București), în cadrul programului DUPĂ 25 DE ANI organizat de Asociației Ephemair, vor avea loc Finisajul expoziției NEGRU AURIU, artist Radu Mocanu, curator Ioana Ciocan, arhitect Attila Kim & Perfomance-ul PREZENȚA OBLIGATORIE, Gabriela Mateescu și Marina Oprea, selectat de Ioana Ciocan.



“Taboo exhibition”, la Galeria Galateca

Nov 10th, 2014 | By
“Taboo exhibition”, la Galeria Galateca

Sâmbătă, 15 noiembrie 2014 și duminică, 16 noiembrie 2014, la Galeria Galateca (Str. C. A. Rosetti nr. 2-4, București), se va desfășura “TABOO EXHIBITION” – A doua ediție Project A – târg de bijuterie contemporană, expoziția bianuală a absolvenților Assamblage Școala de Bijuterie Contemporană. Vor expune designerii: Adelina Petcan, Adina Istrate, Alexandra Ungurelu, Alis Lalu, Anca Pandrea, Andreia Gabriela Popescu, Anca Popescu, Bianca Grin, Camelia Lupu, Carmen Watkins, Contemporia, Corina Mardari, Cristina Radu, Vasile Diana Alexandra, Gabriela Secarea, Lucienne Buga, Mihaela Iacob, Mihaela Ivana, Monica Stanescu, Otilia Mihalcea, Rada Ureche, Rodica Richard, Roxana Hodorog si Silvia Suotean. Intrarea este liberă. Interval orar – 11.00 – 20.00.



Scriitorul Bujor Nedelcovici, la Festivalul „BOOKCITY Milano” 2014

Nov 10th, 2014 | By
Scriitorul Bujor Nedelcovici, la Festivalul „BOOKCITY Milano” 2014

În perioada 13–16 noiembrie 2014 va avea loc Festivalul Internaţional de Literatură „BOOKCITY Milano”, un festival literar tânăr, dar care se bucură de un impresionant succes la public, în presa scrisă şi în mediile de specialitate. Desfăşurându-se la Milano, oraşul care găzduieşte unele dintre cele mai importante edituri italiene, festivalul îşi propune să promoveze pe scară largă unul din simbolurile locale – cartea – şi actanţii direct implicaţi în universul cărţii: scriitorii, editorii, traducătorii, criticii literari şi, nu în cele din urmă, cititorii. Pe durata celor patru zile de festival, în diferite locaţii din oraş, vor avea loc sute de evenimente literare dedicate tuturor vârstelor: întâlniri cu scriitorii, prezentări de carte, lecturi, spectacole, expoziţii, ateliere de lectură sau de creative writing. La ediţia 2012, Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneţia a susținut participarea scriitorului Vasile Ernu, iar la ediția 2013 pe cea a scriitoarei şi poetei Nora Iuga. La ediția din acest an scriitorul Bujor Nedelcovici a fost invitat să participe la mai multe evenimente în cadrul #BCM 2014.