Lansarea celui mai recent roman al lui Dan Lungu- “Fetiţa care se juca de-a Dumnezeu”

oct. 27th, 2014 | By | Category: Agenda de carte

Miercuri, 29 octombrie 2014, ora 18.00, la Librarium Palas Iasi (Palas Mall, parter, vis-a-vis de Caruselul Venetian), va avea loc lansarea celui mai recent roman al lui Dan Lungu: “Fetiţa care se juca de-a Dumnezeu”, apărut la Editura Polirom, în colecţia Fiction LTD. Invitaţi, alături de autor: Irina Schrotter, Doris Mironescu. Actriţa Puşa Darie va citi fragmente din roman. Moderator: George Onofrei.

Un roman surprinzător, emoţionant şi plin de umor care explorează, prin ochii inocenţi ai Rădiţei şi cei ai mamei sale, un fenomen ce a marcat profund România postcomunistă: emigraţia temporară. Pentru a-şi scoate familia din impas financiar, Letiţia hotărăşte să plece la muncă în străinătate pentru câteva luni. Prin intermediul unei cunoştinţe ajunge la Roma, în Italia, unde face menaj şi îngrijeşte de bătrâna familiei Bosse, Nona. Întâmplător, întâlneşte o fostă colegă de liceu, Laura, o veterană a locurilor de muncă precare, fire puternică, spontană şi onestă, care îi deapănă povestea ei de emigrantă. Acasă, au rămas cele două fetiţe: Rădiţa – sensibilă, introvertită – în grija bunicilor şi Mălina în cea a soţului Letiţiei, Vali. Aflată la început de şcoală şi puternic ataşată de mama sa, Rădiţa suferă în urma despărţirii aşa cum numai copiii pot să o facă, cu tot corpul şi toată imaginaţia. Cele câteva luni preconizate se tot lungesc, planurile de viitor suferă mereu schimbări, iar efectele secundare ale plecării se dovedesc imprevizibile. Ne aflăm în faţa unui roman tulburător, în care sunt îmbinate subtil o varietate de teme: copilăria, inocenţa, înstrăinarea, confruntarea mentalităţilor, relaţiile de cuplu sau reconfigurarea identităţii. Totul într-o construcţie plină de tensiune şi cu un limbaj proaspăt, efervescent.

Dan Lungu (n. 1969) este director al Muzeului Literaturii Române din Iaşi, unul dintre cei mai apreciaţi şi mai traduşi scriitori români, membru al Uniunii Scriitorilor din România. La Polirom a publicat romanele: Raiul găinilor (fals roman de zvonuri şi mistere) (2004, 2007, 2010, 2012), Sunt o babă comunistă! (2007, 2010, 2011, 2013; ecranizat în regia lui Stere Gulea; în 2010, premiera piesei de teatru Baba comunistă pe scena Teatrului Bouwkunde din Deventer, Olanda; în 2013, premiera maghiară la Teatrul „Katona József” din Budapesta, iar la Ateneul Tătăraşi din Iaşi premiera naţională a piesei; versiunea franceză a cărţii dublu nominalizată la Premiile Europene Jean Monnet, Franţa, 2008; versiunea poloneză nominalizată la Premiul pentru literatură central-europeană „Angelus”, 2011), Cum să uiţi o femeie (2009, 2010, 2011) şi În iad toate becurile sunt arse (2011, 2014), volumele de proză scurtă Băieţi de gaşcă (2005, 2013) şi Proză cu amănuntul (2008) ; a coordonat, în colaborare, volumele Tovarăşe de drum; Experienţa feminină în comunism (2008); Str. Revoluţiei nr. 89 (2009) şi Cărţi, filme, muzici şi alte distracţii din comunism (2014). Cărţile sale au fost traduse în franceză, germană, italiană, spaniolă, poloneză, slovenă, maghiară, bulgară, greacă, norvegiană şi turcă.

Număr de vizualizări :798


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro