spot_img

„La seral: conferințe, screening-uri, prezentări, discuții”, la Salonul de proiecte

În perioada octombrie-noiembrie 2014,  la Salonul de proiecte (MNAC Anexa, etaj 2, Calea Moșilor 62-68, București), are loc evenimentul „La seral: conferințe, screening-uri, prezentări, discuții”.

După trei ani de activitate în care miza principală a Salonului de proiecte a fost producția de artă contemporană, în perioada următoare ne propunem să reflectăm asupra relației dintre producție și receptare, dintre artă și public. De acum înainte efortul nostru se va concentra și pe crearea unor platforme discursive care să contribuie la generarea unui context ce va conduce la o mai bună înțelegere a poziționării artei contemporane într-o constelație globală de preocupări actuale. Evoluția mediului artistic autohton din ultimii ani a dovedit că e nevoie de acest lucru, nu doar în relația cu publicul larg ci și în interiorul cercului mai restrâns al producătorilor și operatorilor culturali. Considerăm că e important să învățăm unii de la alții, să ne împărtășim experiențele în ceea ce privește auto-organizarea și crearea instrumentelor care pot face ca arta contemporană să devină o voce mai prezentă în societate.

Program:

8 octombrie, ora 19.00, Screening: Harun Farocki (DE)

The Creators of Shopping Worlds (2001) și In Comparison (2009)

Harun Farocki (1944–2014) a fost regizor, scenarist și profesor de film. Autor a peste 80 de filme (lungmetraj, documentar, film eseu), a fost editorul jurnalului de film Filmkritikînainte de a preda la UC Berkeley. A participat la Documenta 12 și a avut expoziții solo la Hamburger Bahnhof, Museum Ludwig, MoMA și alte instituții de prestigiu.

15 octombrie, ora 19.00, Talk: Olga Ștefan (CH) în conversație cu Ștefan Constantinescu (SE)

Olga Ștefan este o curatoare și scriitoare care trăiește și lucrează în Zürich. A curatoriat expoziții cum ar fi Drawing Protest: From Museum Walls to Facebook Walls and Back(Shedhalle Zürich), 2014; Guess Who’s Coming to Dinner: Hospitality as Artistic Practice(The Proposal, Zürich), 2013; Just Another Brick in the Wall: Models for Artistic Production in Romania (Barbara Seiler Gallery), 2012. A scris pentru ArtReview, Art in America, Flash Art, Artslant, Artmargins și altele.

Ștefan Constantinescu este un artist și regizor care lucrează cu diverse medii (film fotografie, cărți de artist și pictură). În 2009 a reprezentat România la Bienala de la Veneția în cadrul expoziției The Seductivness of the Interval, alături de Andreea Faciu și Ciprian Mureșan. Trăiește și lucrează la Stockholm și București.

23 octombrie, ora 19.00, Performative lecture: Olof Olsson (DK)

Olof Olsson este un artist suedez care folosește în practica sa performativă monolog, stand-up comedy, prelegeri, sesiuni Q&A și discursuri. „Or, rather, something in-between, or not quite”. A participat, printre altele, la simpozionul Going Public: Telling It As It Is? (Bilbao), 2012; Three Uses of the Knife (The National Gallery of Art Vilnius), 2011; Summer Exhibition (Den Frie), 2012. Trăiește și lucrează în Copenhaga.

30 octombrie, ora 19.00, Talk: Maria Hlavajova (NL)

Maria Hlavajova este inițiator și director artistic al proiectului FORMER WEST, precum și director artistic al BAK, basis voor actuele kunst, Utrecht, începând din 2000. Hlavajova a organizat numeroase expoziții la BAK, între care: Lawrence Weiner: Dicht Bij, 2010;Sanja Iveković: Urgent Matters (BAK și Van Abbemuseum, Eindhoven), 2009.

6 noiembrie, ora 19.00, Artist talk: Dan Acostioaei (RO)

Dan Acostioaei e un artist care trăiește și lucrează la Iaşi și predă la Universitatea de Arte ”George Enescu” din Iaşi. A participat în numeroase expoziții, printre care One Sixth of the Earth – Ecologies of Image (MUSAC), 2012; Transitland: videoart in Central and Eastern Europe 1989-2009 (Museo Nacional Centro de Arte Reina Sofia), 2010;Illuminations (Level 2 Gallery, Tate Modern), 2007.

13 noiembrie, ora 19.00, Artist talk: Ciprian Mureșan (RO)

Ciprian Mureșan este un artist care trăiește și lucrează la Cluj. Expoziții solo recente:Recycled Playground (Centre d’Art Contemporain Genève), 2012; Ciprian Mureşan(Neuer Berliner Kunstverein, Berlin), 2010. Este membru al echipei redacționale a revistei IDEA. Artă + Societate (Cluj).

20 noiembrie, ora 19.00, Talk: Sabina Sabolović, colectivul curatorial What, How and for Whom (HR)

What, How & for Whom/WHW este un colectiv curatorial format în Zagreb, în 1999, din Ivet Ćurlin, Ana Dević, Nataša Ilić, Sabina Sabolović și Dejan Kršić. Începând cu 2003, colectivul a organizat programul spațiului Galerija Nova din Zagreb în paralel cu proiecte internaționale de anvergură precum Bienala de la Istanbul, 2009 sau Meeting Points 7, 2013-2014.

26 noiembrie, ora 19.00, Talk: Vladimir US (MD)

Vladimir Us este artist și curator, membru fondator al Asociaţiei Tinerilor Artiști Oberliht din Chișinău prin care a organizat, începând cu 2007, proiecte precum Chioșc șiARThotel, a editat revista Plic și a inițiat programul de rezidențe pentru artiști și curatoriChioșc AIR.

Salonul de proiecte este un program curatorial inițiat de Magda Radu și Alexandra Croitoru care funcționează în cadrul MNAC Anexa. Acest program își propune realizarea unor expoziții, prezentări și dezbateri care se focalizează asupra artei contemporane din România, punând producțiile tinerilor artiști într-un context generațional mai larg.

Echipa: Magda Radu, Alexandra Croitoru, Ștefan Sava și Dana Andrei

www.salonuldeproiecte.ro

https://www.facebook.com/SdeProiecte

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508