spot_img

Avangarda Europeană în Arhiva Națională de Filme a României, la Cinemateca Eforie

Joi, 23 octombrie 2014, ora 20.00 şi sâmbătă, 25 octombrie 2014, ora 20.00, la Cinemateca Eforie (Sala „Jean Georgescu”, Str. Eforie nr. 2, Bucureşti), va avea loc proiecţia celei de-a opta sesiuni din cadrul ediţiei dedicată avangardei cinematografice din România. În cadrul evenimentului se va difuza un talk-show mai puţin cunoscut, din 1996, al dramaturgului Cornel Todea cu Gellu Naum pentru emisiunea As Show de la Tele 7 abc. Proiecţia peliculei va fi urmată de o serie absolut inedită de jurnale de actualităţi vizând personalităţile şi operele unor artişti precum: Aurel Baugh, Geo Bogza, Titina și Ion Călugăru, Iosif Iser, Medi Weschler Dinu, Scarlat Callimachi, Jules Perahim, Gellu Naum, Sașa Pană, Eugen Ionescu. Curator: Igor Mocanu. Organizator: Cinemateca Eforie – Arhiva Națională de Filme a României.

Gellu Naum a avut dintotdeauna o relație specială cu fotografia și cu cinematograful, deși s-a lăsat fotografiat de nenumărate ori, uneori folosind el însuși mediul fotografic pentru a-și arhiva acțiunile artistice, imaginea în mișcare l-a sedus mai puțin determinându-l să i se supună. Gellu Naum a fost filmat de două sau trei ori în întreaga viață. Pe la mijlocul anilor ’90, acceptă invitația regizorului și dramaturgului Cornel Todea de a participa într-un talk-show din cadrul emisiunii culturale As Show pe care o realiza acesta pentru postul Tele 7abc în colaborare cu firma de producție Atelierele Culturale Române înființată în 1995. A urmat o oră de material montat, filmat la Comana și București, în care Gellu Naum se exprimă, glumește, polemizează, citește din propriile poeme, scurt spus, ni se dezvăluie într-un document cinematografic cu att mai rar, cu cât este unicul în care suprarealistul român este totodată și un acut comentator al propriei opere și vieți, cât și al actualității anilor ’90. Cornel Todea va primi în acelașii an, 1996, Premiul anual APTR pentru acest talk-show. Am completat această capodoperă cu o serie de documente cinematografice, la fel de inedite, aflate în Arhiva Națională de Filme din România, reprezentând reportaje care au în centrul lor sau numai menționează în treacăt autorii din România afiliați până în 1950 avangardelor istorice. Scopul acestei alăturări nu a fost altul decât acela al unei reînscenări contemporane a întâlnirii dintre personalitatea și opera lui Gellu Naum cu avangarda din România, plasându-l în vecinătatea unor artiști precum Aurel Baugh, Geo Bogza, Titina și Ion Călugăru, Iosif Iser, Medi Weschler Dinu, Scarlat Callimachi, Jules Perahim, Sașa Pană sau Eugen Ionescu, dar și al unei înregistrări cinematice unice din 1962 care îl vizează în mod direct.

TALK-SHOW CU POETUL GELLU NAUM

România, 1996, Documentar, color,  60 min

R. Cornel Todea

S: Cornel Todea

I. Silviu Anghel, Victor Prunaru, Cătălin Melinte

Redactor: Zoe Bălan

Sunet: Ducu Dumitrescu, Viorel Popescu

Producător: Atelierele Culturale Române, Tele 7abc, AS Show

Cu: Gellu Naum, Cornel Todea

EXPOZIȚIE ANTIFASCISTĂ

România, 1945, reportaj

Cu: V.P. Vinogradov, C.I. Parhon

Producător: Jurnal sonor ONC nr. 2 / 1945, subiect b.

La 31 decembrie 1944 are loc în București vernisajul expoziției care înfățișează în documente și caricaturi barbariile comise de germani în URSS; sunt prezenți V.P. Vinogradov, C.I. Parhon.

EXPOZIȚIA „VALEA JIULUI” DE AUREL BAUGH

România, 1946, reportaj

Cu: Aurel Baugh, Geo Bogza, Petru Groza, Petre Constantinescu-Iași

Producător: Jurnal sonor ONC nr. 4 / 1946, subiect b.

La 4 martie 1946 are loc la București vernisajul expoziției „Valea Jiului”, cu fotografii de Aurel Bauch și texte de Geo Bogza; asistă Petru Groza și Petre Constantinescu-Iași.

DECORAREA UNOR FEMEI FRUNTAȘE (TITINA CĂLUGĂRU)

România, 1949, reportaj

Cu: Maria Andrei, Ana Lacatoș, Maria Manole, Ana Bochiș, Titina Călugăru, C.I. Parhon, Petru Groza, Ana Pauker, Ion Niculi, Mihail Sadoveanu, Gheorghe Apostol

Producător: Actualitățile săptămânii nr. 9 (62) / 1949, subiect b.

Decorarea unor femei fruntașe. – La 8 martie 1949, în sala prezidiului consiliului RPR din București, sunt decorate cu prilejul Zilei femeii cu Ordinul muncii clasa I câteva muncitoare, țărănci și intelectuale printre care s-au numărat Maria Andrei de la industria bumbacului, Ana Lacatoș de la sindicatul textil Lupeni, Maria Manole de la fabrica Quadrat București, Ana Bochiș de la FITA Arad și pictorița Titina Călugăru. Decorațiile sunt înmânate de C.I. Parhon, asistat de Petru Groza, Ana Pauker, Ion Niculi, Mihail Sadoveanu și Gheorghe Apostol.

CONFERINȚA SCRIITORILOR DIN RPR (GEO BOGZA, ION CĂLUGĂRU)

România, 1949, reportaj

Cu: Petru Groza, C.I. Parhon, Iosif Chișinevschi, Miron Constantinescu, Eduard Mezincescu, Alexandru Toma, Zaharia Stancu, Geo Bogza, Maria Banuș, Mihai Beniuc, Marcel Breslașu, Eusebiu Camilar, Ion Călugăru, Lucia Demetrius, Petre Dragoș, Victor Eftimiu, Gabor Gaal, Iacob Gropper, Eugen Jebeleanu, Al. Kirițescu, Nicolae Moraru, Istvan Nagy, Mihai Novicov, Ion Pas, Panaitescu-Perpessicius, Mihail Sadoveanu, Al. Șahighian, Cicerone Teodorescu, George Călinescu, Camil Petrescu, Ovidiu Crohmălniceanu

Producător: Actualitățile săptămânii nr. 11 (64) / 1949, subiect a.

Conferința scriitorilor din RPR. – Între 25-27 martie 1949, în cinstea Congresului mondial pentru pace, a avut loc la București, în aula Facultății de Drept, conferința scriitorilor din RPR. Participă Petru Groza, C.I. Parhon, Iosif Chișinevschi, Miron Constantinescu și Eduard Mezincescu, ultimul cu discurs nesincron, din partea autorităților, și scriitorii Alexandru Toma, Zaharia Stancu și Geo Bogza, toți cu discursuri nesincrone, precum și Maria Banuș, Mihai Beniuc, Marcel Breslașu, Eusebiu Camilar, Ion Călugăru, Lucia Demetrius, Petre Dragoș, Victor Eftimiu, Gabor Gaal, Iacob Gropper, Eugen Jebeleanu, Al. Kirițescu, Nicolae Moraru, Istvan Nagy, Mihai Novicov, Ion Pas, Panaitescu-Perpessicius, Mihail Sadoveanu, Al. Șahighian, Cicerone Teodorescu, George Călinescu, Camil Petrescu și Ovidiu Crohmălniceanu. La votarea statutului toți scriitorii ridică mâna.

ARTĂ PLASTICĂ ROMÂNEASCĂ LA PRAGA (TITINA CĂLUGĂRU)

România, 1949, reportaj

Cu: Lumentiev, Dionisie Ionescu, Nejedly, Gheorghe Șaru, Titina Călugăru, Alexandru Ciucurencu, Szony, Vida Gheza

Producător: Actualitățile săptămânii nr. 18 (71) / 1949, subiect d.

Vernisajul expoziției de artă plastică românească la Praga. – La începutul lunii mai sunt filmate la Praga imagini de la vernisajul expoziției de artă plastică românească. Discurs inaugural nesincron al ministrului culturii cehoslovac Lumentiev (?). Asistă Dionisie Ionescu, ambasadorul român la Praga și ministrul cehoslovac al educației, Nejedly. Sunt filmate picturile „Spre abataj” de Gheorghe Șaru, „Mocănița” de Didina Călugăru, „Ana Ipătescu” de Alexandru Ciucurencu, „Plutașii” de Szony și sculptura „Dans țărănesc” de Vida Gheza.

ÎN ATELIERUL SCULPTORULUI IOSIF ISER

România, 1955, reportaj

Cu: Iosif Iser

Producător: Actualitatea în imagini nr. 19 / 1955, subiect d.

În atelierul sculptorului Iosif Iser. – Aspecte din atelierul pictorului Iosif Iser unde maestrul lucrează la tabloul „Semnez pentru pace”. Interviu sincron acordat de pictor.

CARNET POLITIC (MEDI WESCHLER DINU)

România, 1956, reportaj

Cu: Medi Weschler Dinu, Dan Sanda

Producător: Actualitatea în imagini nr. 6 / 1956, subiect a.

Carnet politic. – Pictorița M. Dinu pictează un portret al țesătoarei Dan Sanda care este anunțată că va fi candidată pentru M.A.N.

ÎN CINSTEA REVOLUȚIEI DIN OCTOMBRIE (SCARLAT CALLIMACHI)

România, 1957, reportaj

Cu: Scarlat Callimachi

Producător: Actualitatea în imagini nr. 44 / 1957, subiect a.

În cinstea revoluției din octombrie. – Imagini de arhivă de la Revoluția din octombrie 1917. La Academia R.P.R. se deschide sesiunea științifică dedicată revoluției din octombrie. Scarlat Calimachi vorbește despre vechii militanți ai prieteniei cu U.R.S.S. La monumentele eroilor români și sovietici se depun coroane de flori.

NECROLOG (IOSIF ISER)

România, 1958, reportaj

Cu: Iosif Iser, Gheorghe Oprescu, Ion Jalea, Mimi Șaraga-Maxim

Producător: Actualitatea în imagini nr. 18 / 1958, subiect b.

Necrolog. – Omagiu pictorului Iosif Iser la moartea acestuia. Imagini de arhivă cu artistul la șevalet. Tablouri semnate de el, printre care „Tătăroaică”. Adunarea de doliu la sediul Uniunii Artiștilor Plastici. Sunt de față acad. Gheorghe Oprescu, Ion Jalea, Mimi Șaraga-Maxim. Decorații primite de pictor.

PICTORI ȘI SCULPTORI ITALIENI CONTEMPORANI (JULES PERAHIM)

România, 1958, reportaj

Cu: Jules Perahim, Renato Musillo, Maria Penelope, Luigi Sassua, Giuseppe Minetto, Gabrielle Mutti, Tino Ponti, Francesco del Prago, Gianpiero Fachin, Geni Mucchi

Producător: Actualitatea în imagini nr. 20 / 1958, subiect b.

Săptămâna în imagini. – București – La Sala Dalles s-a deschis expoziția „Pictori și sculptori italieni contemporani”, cuprinzând creații ale artiștilor realiști italieni, în maniera artei sovietice. Discurs introductiv al pictorului Jules Perahim. Răspunde Renato Musillo, director al galeriei „la Colonna” din Milano. Expun Maria Penelope, Luigi Sassua, Giuseppe Minetto, Gabrielle Mutti, Tino Ponti, Francesco del Prago, Gianpiero Fachin, Geni Mucchi.

APOLODOR DIN LABRADOR (GELLU NAUM)

România, 1962, reportaj

Cu: Gellu Naum

Producător: Actualitatea în imagini 28 / 1962, subiect c.

Din succesele lui Țăndărică. – Teatrul Țăndărică prezintă spectacolul „Apolodor din Labrador” de Radu Naum.

„RINOCERII” DE EUGEN IONESCU

România, 1965, reportaj

Cu: Radu Beligan

Producător: Actualitatea în imagini nr. 22 / 1965, subiect c.

Succese, succese. – Turneul Teatrului de Comedie din Paris și un fragment din piesa „Rinocerii” de Eugen Ionescu cu Radu Beligan în rol principal. După spectacol are loc o discuție cu Radu Beligan.

SĂPTĂMÂNA POLITICĂ (SAȘA PANĂ)

România, 1972, reportaj

Cu: Zaharia Stancu, Franyo Zoltan, Șerban Cioculescu, Marin Preda, Camil Baltazar, Sașa Pană

Producător: Săptămâna în imagini nr. 42 / 1972, subiect a.

Săptămâna politică. – La Palatul Consiliului de Stat are loc înmânarea distincțiilor unor personalități printre care Zaharia Stancu, Franyo Zoltan, Șerban Cioculescu, Marin Preda, Camil Baltazar și Sașa Pană.

Mulțumiri speciale: Ruxandra Țukel, Gheorghe Rasovszky

Mai multe detalii:

http://www.anf-cinemateca.ro/

http://igormocanu.wordpress.com/2014/10/20/avangarda-revizitata-iv-7-gellu-naum-aurel-baugh-geo-bogza-titina-calugaru-ion-calugaru-iosif-iser-medi-weschler-dinu-scarlat-callimachi-jules-perahim-eugen-ionescu-sasa-pana/

Facebook event: https://www.facebook.com/events/721229764614449/

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508