Marea Britanie: Artă, istorie şi viaţă cotidiană

sept. 28th, 2014 | By | Category: Postcard

Miercuri, 8 octombrie 2014, ora 19:00, Fundatia Calea Victoriei din Bucureşti (Str. Popa Soare nr. 40)  va începe ciclul de 7 al cursului Marea Britanie: Arta, istorie si viata cotidiana, susţinut de Mihaela Irimia, profesor universitar doctor şi Director de Studii al British Cultural Studies Centre.

Ce înseamnă identitate britanică? Ce are special Marea Britanie? Istoria ei, dar şi viaţa cotidiană. Toate vor fi expuse şi interconectate în acest curs.

Plasat pe harta fizică a Europei în nordul scăldat de apele mărilor şi ale Oceanului Atlantic, arhipelagul britanic este insular într-o sumedenie de sensuri. Totul este altfel în Marea Britanie, de la mersul pe partea stângă în trafic sau excentricitatea etalată la chiar faptul că telefonul sună ca nicăieri altundeva. Istoria instituţiilor culturale care compun, simbolic, identitatea britanică este punctată de evenimente cruciale, foarte adesea violente şi sângeroase, cât şi de locuri, nume şi ritualuri recunoscute ca fondatoare ale spiritului britanic (Britishness) – Shakespeare, Beatels sau Regina.

Cele 7 întâlniri ale cursului urmăresc: simboluri instituţionale ale identităţii britanice- Union jack,coroana regală, Parlamentul, Commonwealth; momente istorice de cotitură– Hastings 1066, Magna Carta 1215, Tudorii şi Elisabeta I sec. XV-XVI; momente istorice de cotitură– suspendarea regalităţii 1649, Restauraţia 1660, lungul sec. XVIII, victorianismul, sec. XX-XXI; arhitectura în evoluţie, schimbare şi adaptare istorică – stilul medieval, Tudor, elizabetan, augustan-georgian, victorian, edwardian, contemporan; locuri tipice în viaţa cotidiană – pub-ul, clubul, grădina şi parcul public, plimbarea „la ţară”; Galeria Naţională de Portrete – spaţiul identitar sui generis; mâncăruri şi băuturi tipice.

Lector: Mihaela Irimia
Data incepere: 8 octombrie 2014; Ora curs: 19:00

Numar ateliere: 7

Frecvenţa: săptămânal, miercuri

Cost: 250 ron; Cost redus (card fidelitate, studenţi, pensionari): 225 ron

Locul desfăşurării: Str. Popa Soare nr. 40, etaj 1 (în apropierea Rondului Pache Protopopescu şi Bisericii Sfânta Vineri – B-dul Corneliu Coposu)

Inscrieri la: contact@victoriei.ro

Detalii la www.victoriei.ro

Număr de vizualizări :585


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro