Archive for iulie 22nd, 2014

Sibiul în mai mulţi prieteni de poezie

iul. 22nd, 2014 | By
Sibiul în mai mulţi prieteni de poezie

Între 11-13 iulie 2014, am fost la Sibiu, în juriul Premiilor Naţionale pentru Poezie Mircea Ivănescu şi ca invitat al Festivalului Internaţional de Poezie Artgothica. Am onorat, astfel, invitaţia prietenului de poezie – Adrian Suciu, un ferment cultural tot mai imaginativ şi tot mai ludic. Juriul a fost prezidat de Nora Iuga, o scriitoare charismatică pe care o iubesc. Vitalitatea Norei Iuga este molipsitoare şi ea demonstrează o ştiinţă de a trăi resorturile interioare ale poeticului aproape în toate momentele biograficului, fie că e vorba de un recital public, fie că e vorba de frenezia cu care am urmărit semifinala Brazilia-Olanda de la Cupa Mondială. În juriu, am fost alături de Lucian Vasilescu, un senior venit să se apere cu versul în Estul sălbatic, şi Adrian Suciu. Cazarea participanţilor la festival a fost făcută într-un loc de poveste, Casa cu Cariatide, clădire a cărui proprietar, aflu de pe net, a fost cel mai celebru argintar din Cetatea Sibiului, Sebastian Han. Denumirea provine de la statuile din faţa casei care ,,susţin’’, asemenea unor coloane, clădirea. Arhitectura casei, în stil baroc, s-a potrivit de minune sonurilor amestecate cu versuri şi adjuvanţi lirici ce străbăteau din curtea interioară a „cariatidelor”. Au fost trei zile minunate ce s-au dus până la răsărit, cele mai multe ore petrecându-le cu prietenul meu Robert Şerban, căruia, la Clubul Imperium, i-am dedicat un poem, în timp ce ascultam o trupă de jazz. Poemul scris la Sibiu, în rândurile ce urmează. Îi felicit pe laureaţi: Valeriu Mircea Popa, Adi Filimon, Florentina Crâsta şi Cristina Cîrnicianu!



Mircea Opriţă, Marian Truţă şi Michael Haulică, printre laureaţii Premiilor „Vladimir Colin“ 2014

iul. 22nd, 2014 | By
Mircea Opriţă, Marian Truţă şi Michael Haulică, printre laureaţii Premiilor „Vladimir Colin“ 2014

Vineri, 11 iulie 2014, la ceainăria ArCub din Bucureşti, a avut loc decernarea Premiilor „Vladimir Colin“ pentru literatură fantastică și sf românească. Aflate în acest an la a VI-a ediție, Premiile „Vladimir Colin“ au fost instituite în 1999 de către Ion Hobana și Gérard Klein în amintirea prietenului lor comun. Doar primele două ediții s-au succedat în ani consecutivi și au beneficiat de sponsorizarea prin cedarea de către Gérard Klein a drepturilor de autor ce îi reveneau în urma publicării cărților sale în România; de la cea de-a treia ediție, din 2005, Premiile „Vladimir Colin“ au fost organizate din trei în trei ani, sponsorizate fiind de persoane din România și din străinătate, care prețuiesc opera coliniană. Câștigătorii au fost și sunt deciși de un juriu de cinci persoane, la primele patru ediții (2000, 2001, 2005, 2008), președintele acestuia fiind Ion Hobana. La ediția din 2014, juriul Premiilor „Vladimir Colin“ a fost compus din: Cornel Robu (președinte al juriului, critic și teoretician al genului sf, fost profesor la Universitatea „Babeș – Bolyai“ din Cluj), George Ceaușu (scriitor, profesor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași), Lucian-Vasile Szabo (critic și istoric literar, lector la Universitatea de Vest din Timișoara), Sebastian A. Corn (scriitor, București), Cătălin Badea-Gheracostea (critic literar, București). Pentru ediția a VI-a a Premiilor „Vladimir Colin“, juriul a decis crearea a două noi categorii: premiul pentru literatură fantastică să fie acordat separat pentru Roman și pentru volum de Proză scurtă; de asemenea, „Texte de frontieră“, pentru a atrage atenția asupra volumelor de gen inovatoare, greu încadrabile, volume care anticipează însuși felul de a face sf&f. Lureaţii ediţiei din 2014 sunt Mircea Opriță, Marian Truță, Liviu Radu, A.R. Deleanu, Györffy-Déak György şi Michael Haulică.



A doua ediție a Festivalului Strada Armenească

iul. 22nd, 2014 | By
A doua ediție a Festivalului Strada Armenească

În perioada 1-3 august 2014, va avea loc cea de-a doua ediție a Festivalului Strada Armenească, eveniment organizat de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, în parteneriat cu Uniunea Armenilor din România. Astfel, cultura armeană va fi prezentată într-un mod interactiv, adresându-se tuturor bucureştenilor care îşi doresc să vadă Strada Armenească prinzând viaţă. În cadrul festivalului vor avea loc concerte de muzică tradiţională şi modernă, spectacole de dans și ateliere de caligrafie şi creaţie. Vizitatorii vor putea gusta bucate armeneşti în cadrul restaurantelor cu specific şi vor putea savura, la cafeneaua amplasată pe Strada Armenească, tradiționala cafea la nisip, asortată cu delicatese orientale. De asemenea, locuitorii Capitalei vor avea ocazia de a descoperi o mică parte din Armenia în cadrul bazarului organizat pe Strada Armenească, de unde îşi vor putea achiziţiona bijuterii, obiecte de ceramică, ţesături armeneşti, obiecte handmade, dar şi cărţi, icoane sau ilustraţii cu motive armeneşti. Nu vor lipsi nici activitățile dedicate celor mici, aceștia fiind invitați să participe la atelierele organizate de Mark Twain International School.



Gigi Căciuleanu prezintă ”Folia, Shakespeare & Co” la Lisabona

iul. 22nd, 2014 | By
Gigi Căciuleanu prezintă ”Folia, Shakespeare & Co” la Lisabona

Cel mai recent spectacol de teatru coregrafic semnat de Gigi Căciuleanu , ”Folia, Shakespeare & Co”, va fi prezentat la Teatrul Naţional Dona Maria II (sala Garrett) din Lisabona, în zilele de 15 noiembrie 2014, de la ora 21.00, şi 16 noiembrie 2014, de la ora 16.00. Spectacolul a fost realizat cu prilejul aniversării a 450 de ani de la nașterea lui William Shakespeare, iar premiera națională a avut loc în data de 23 aprilie 2014, ziua de naștere a marelui dramaturg, la Teatrul Metropolis din București. Cele două spectacole de la Lisabona organizate de Institutul Cultural Român în colaborare cu Teatrul Naţional Dona Maria II deschid seria de reprezentații pe scenele internaționale. Producţie a Fundaţiei Art Production, cu sprijinul JTI și al Asociației Global Art, spectacolul este interpretat de dans-actorii: Ramona Bărbulescu, Rasmina Călbăjos, Alexandru-Mircea Călin (Relu Dobrin), Lari Cosmin Giorgescu, Lucile Julaud (Cristian Osolos), Ştefan Lupu, Ioana Macarie, Ioana Marchidan, Adrian Nour, Arcadie Rusu și Diana Spiridon, membri ai „Gigi Căciuleanu Romania Dance Company”. Scenografia este semnată de Corina Grămoşteanu, iar muzica de compozitorul Paul Ilea, care a creat mai multe variații muzicale pe tema binecunoscutei “Folia”, dans popular portughez a cărui frază muzicală a fost în vogă secole de-a rândul, începând din Evul Mediu.



La Brașov se vernisează „Expoziția retrospectivă Friedrich Miess (1854-1935)”

iul. 22nd, 2014 | By
La Brașov se vernisează „Expoziția retrospectivă Friedrich Miess (1854-1935)”

În perioada 25 iulie – 28 septembrie 2014, Muzeul de Artă Brașov organizează „Expoziția retrospectivă Friedrich Miess (1854-1935)”. Vernisajul expoziției va avea loc vineri, 25 iulie 2014, de la ora 13.00, la sediul Muzeului de Artă Brașov (B-dul. Eroilor nr. 21 (lângă Hotel Capitol). Expoziție organizată în parteneriat cu Muzeul Național Brukenthal, Parohia Evanghelică C. A. Brașov și Centrul de cultură şi dialog Friedrich Teutsch Sibiu – Muzeul Bisericii Evanghelice C. A. din România.



„Love Island”, cu Ada Condeescu, în premieră mondială la Festivalul de la Locarno

iul. 22nd, 2014 | By
„Love Island”, cu Ada Condeescu, în premieră mondială la Festivalul de la Locarno

Lungmetrajul „Love Island”, în care va juca și actrița româncă Ada Condeescu, va avea premiera mondială la cea de-a 67-a ediţie a Festivalului de Film de la Locarno. Este vorba despre cea mai nouă peliculă semnată de regizoarea Jasmila Zbanic, alături de scriitorul bosniac Aleksandar Hemon. Filmat în vara anului 2013, „Love Island” spune povestea unui cuplu care pleacă în vacanţă pe o insulă de pe coasta Croaţiei, acolo devenind amândoi atraşi de o frumoasă tânără, interpretată de Ada Condeescu. În distribuţia filmului se regăsesc Ariane Labed („Before Midnight/ Înainte de miezul nopţii”, „Attenberg”), Ermin Bravo („In the Land of Blood and Honey”, „On the Path/ Pe calea cea bună”), Franco Nero şi Leon Lucev.