Autoarea volumului “Am supravieţuit lagărului morţii“, editura Meteor Press, a revenit în satul natal în cadrul unui proiect de comemorare a victimelor Holocaustului. Eva Mozes Kor s-a născut în 1934 în Porţ, Transilvania, de unde a fost deportată 10 ani mai târziu, împreună cu părinţii şi surorile sale, în lagărul de la Auschwitz, despre care autoarea mărturiseşte: ”A fi în Auschwitz era ca şi cum ai fi într-un accident de maşină în fiecare zi. Atât de des se întâmplau lucruri groaznice”.(pag. 45, ”Am supravieţuit lagărului morţii”). 70 de ani mai târziu de la deportare, însoţită la Port, judeţul Sălaj, de un grup de 50 de cetăţeni americani, susţinători ai muzeului CANDLES – Holocaust Museum and Education Center – înfiinţat în 1984 chiar de Eva Mozes Kor, revine în satul natal în cadrul unui proiect de comemorare a victimelor nazismului, prilej cu care a vizitat locul pe care s-a aflat odinioară casa familiei sale. Din clădire a mai rămas un zid și cinci placate de comemorare a victimele naţional-socialismului din Europa celui de-al Doilea Război Mondial.