Archive for iulie 2014

Seminar de traduceri literare din limba maghiară în limba română

iul. 30th, 2014 | By
Seminar de traduceri literare din limba maghiară în limba română

În perioada 1-6 septembrie 2014, Institutul Balassi – Institutul Maghiar din București, în colaborare cu Fundația Casa Traducătorilor din Ungaria și Institutul Cultural Român (ICR), organizează un seminar maghiar-român de traduceri literare, în Ungaria, Balatonfüred. Potrivit organizatorilor, seminarul le va oferi tinerilor pasionați de literatură, cunoscători ai limbilor maghiară și română, posibilitatea de a se familiariza cu noțiuni de teorie și mai ales de practică a traducerii literare. O parte a traducerilor realizate în cadrul seminarului va apărea în periodice sau în volum.



Pe gaura cheii

iul. 30th, 2014 | By
Pe gaura cheii

Ca-n cazul fotbaliştilor sau al politicienilor, interviurile cu scriitorii sunt extrem de citite. Sigur, într-o proporţie mai redusă, e treabă de IQ printre altele. Oamenii sunt tentaţi să descopere ce e în spatele imaginii oficializate, într-un fel de voayorism benign, ca o privire pe gaura cheii, mijlocită de cel care ia interviul. Cine, ce, când, unde, cum sunt întrebările care erup în orice interviu. Calitatea materialului depinde în primul rând de priceperea intervievatorului, de modul în care ştie să canalizeze discuţia şi să obţină, până la urmă, şi ceea ce personalitatea intervievată ar vrea să treacă sub tăcere. Poţi să realizezi un interviu şi cu Mario Vargas Llosa, dar, dacă întrebările sunt stupide şi nu cunoşti viaţa şi opera scriitorului, inevitabil, interviul o să iasă slab.



“Dacia Preistorică Ilustrată”, de Mihai Ionuț Grăjdeanu

iul. 30th, 2014 | By
“Dacia Preistorică Ilustrată”, de Mihai Ionuț Grăjdeanu

Vineri, 1 august 2014, de la ora 19.00, la Palatul Șuțu din București, Mihai Ionuţ Grăjdeanu prezintă cea mai recentă carte a sa, “Dacia Preistorică Ilustrată”, prima enciclopedie ilustrată despre formarea și evoluția vieții pe teritoriul României de azi, publicată la Editura Kreativ Pro de Legendele Dacilor şi Asociația Vatra Daciei, sub egida CNR UNESCO. “Dacia Preistorică Ilustrată este o enciclopedie pentru copii şi prezintă cele mai importante descoperiri din preistoria României începând de la două milioane de ani, de la primele fosile umane de pe teritoriul României, până la 12.000 î.e.n. Noi ne adresăm tinerilor și am vrut să prindem o mie de cuvinte într-o ilustrație, să fie mai puțin text și mai multă ilustrație, să atragem copiii și să-i îndreptăm către istorie”, spune Mihai I. Grăjdeanu.



George Damian conferențiază despre “Spioni care au trecut prin Bucureşti”

iul. 30th, 2014 | By
George Damian conferențiază despre “Spioni care au trecut prin Bucureşti”

Joi, 31 iulie 2014, de la ora 19.00, la Palatul Șuțu din București, va avea avea loc o conferință susținută de George Damian, cu tema “Spioni care au trecut prin București”.



Beţi şi vă veseliţi că…

iul. 30th, 2014 | By
Beţi şi vă veseliţi că…

Reeditarea la eLiteratura în 2014 a hitului “Trecute vieți de fanți și de birlici” i-a adus un val de cumpărători lui Horea Gârbea la lansare. Acest gen de interpretare literară bazată pe șarje ale cavaleriei ușoare, nu pe armuri și care de luptă, este ceea ce Jauss numea “Katharsis” – acea bază a receptării în care se încearcă directa comunicare cu cititorul. Importă mai curând viața personajelor decât calitățile estetice ale operei. Dacă E. Lovinescu și Camil Petrescu susțineau că singurele personaje viabile sunt intelectualii, Horea Gârbea, asemeni lui Francesco de Sanctis, pariază pe defecte, nu pe calități: „personaje excepționale ca eroi, dar inconsistente ca oameni”. Lectura este lejeră, dar finețurile ironice și erudiția minimalistă pot încălzi sufeltul oricărui academician. Acest studiu al mentalităților presupune o reteritorializare a instrumentelor critice. Gilles Deleuze ar fi fost, fără îndoială, încântat. Mai este, apoi, și o abordare de tipul arheologiei literare, în care sunt scoase la iveală preocupările cotidiene mărunte. Toate acestea fac ca eseurile de istorie literară să se citească precum un roman.



Orchestra Simfonică Radio din Finlanda deschide Festivalul RadiRo

iul. 30th, 2014 | By

Festivalul RadiRo, ediţia a II-a, va debuta la Bucureşti cu un concert extraordinar al Orchestrei Simfonice Radio din Finlanda, susținut în data de 20 septembrie, de la ora 19:00, la Sala Radio, din București. Festivalul RadiRo este un eveniment cu un profil unic pe scena muzicală europeană, fiind singurul festival dedicat în exclusivitate orchestrelor radio.



„Istorie și Cinema în Basarabia“, școală de vară la Râșnov

iul. 27th, 2014 | By
„Istorie și Cinema în Basarabia“, școală de vară la Râșnov

În perioada 1-10 august 2014, 20 de tineri din Republica Moldova și Ucraina vor participa la Școala de Vară cu tema „Istorie și Cinema în Basarabia“, organizată de Institutul Cultural Român, în calitate de partener, în cadrul Festivalului de Film Istoric de la Râşnov. Aflată la prima ediție, școala organizată prin Direcţia Români din Afara Granițelor și Limba Română se adresează în special studenţilor şi masteranzilor din spațiul Basarabiei istorice pasionaţi de istorie și de cinema. Participanţii vor avea ocazia să discute cu personalităţi ale lumii culturale româneşti şi vor avea acces la toate evenimentele Festivalului de Film Istoric şi în Cetatea Râşnov. Timp de zece zile, cei selectaţi vor lua parte la dezbateri, conferinţe, proiecţii de film, workshop-uri, excursii tematice, beneficiind de prezenţa unor specialişti reputaţi (istorici, politologi, sociologi, cineaști, artiști vizuali etc). Tinerii își vor putea expune ideile cu privire la istoria și cultura spațiului din care provin.



Bucharest Biennale 6, la final

iul. 27th, 2014 | By
Bucharest Biennale 6, la final

Joi, 24 iulie 2012, BUCHAREST BIENNALE 6 – Bienala internațională de artă contemporană – curatoriată de Gergő Horváth, sub titlul „Aprehensiune. Înțelegând prin frica de a înțelege”, s-a închis după mai bine de opt săptămâni de evenimente artistice.



Cinci artiști rezidenți la Cetate Arts Danube

iul. 27th, 2014 | By
Cinci artiști rezidenți la Cetate Arts Danube

În perioada 25 iulie – 15 august 2014, la Conacul Barbu Druga de la Cetate, județul Dolj, are loc cea de-a șaptea ediție a programului de rezidență Cetate Arts Danube, organizat de Fundația Joana Grevers. Această ediție (invite-only) găzduiește cinci artiști contemporani ce lucrează în medii diferite: Anca Bodea (Cluj-Napoca, pictură), Raphaelle Boutie (invitată specială de la Paris, pictură și desen), Ștefan Radu Crețu (Sibiu, artă cinetică), Cristian Răduță (București, sculptură, instalație) și Petrică Ștefan (invitat special de la Timișoara, pictură).



Call for artists la MORA

iul. 27th, 2014 | By

Centrul de Artă MORA (More Opportunities for Romanian Artists) lansează apelul de propuneri de proiecte – concepte artistice, din cadrul programului MORA Emerging. Dedicat în exclusivitate artiştilor tineri şi aflaţi la debut, apelul este deschis până la 23 august 2014. Vor fi selectate 10 propuneri, care urmează a fi realizate şi expuse în Galeria MORA din Bucureşti.