Archive for iunie 2014

Scriitorii se întâlnesc la ”Serile Literare Isis”

iun. 26th, 2014 | By
Scriitorii se întâlnesc la ”Serile Literare Isis”

Duminică, 29 iunie 2014, de la ora 18.00, la For Friends Bar din București (str. Sfinților nr. 12) va avea loc un nou eveniment ”Serile Literare Isis”. Invitați: Teodora Anghel, Mircea Coroș, Oana Hemen, Gabriel Nicolae Mihăilă, Alina Naiu, Maria Elena Szabo, Iacob Voichițoniu. AgențiadeCarte.ro vă prezintă detaliile programului.



”Oamenii eternităţii nu se tem niciodată”, de Shani Boianjiu

iun. 26th, 2014 | By
”Oamenii eternităţii nu se tem niciodată”, de Shani Boianjiu

Editura Polirom a publicat de curând traducerea în limba română a romanului ”The People of Forever Are Not Afraid/ Oamenii eternităţii nu se tem niciodată”, de Shani Boianjiu, debutul autoarei israeliene cu origini româneşti şi irakiene, cea mai tânără laureată a premiului ”5 under 35” decernat de National Book Foundation, dar şi prima scriitoare israeliană nominalizată în Marea Britanie la ”Women’s Prize for Fiction”. ”Oamenii eternităţii nu se tem niciodată”, roman aflat pe lista celor mai bune zece titluri de ficţiune a publicaţiei The Wall Street Journal în 2012, a apărut în colecţia „Biblioteca Polirom” (coordonator Bogdan-Alexandru Stănescu), traducere din limba engleză de Ioana Filat. Disponibil şi în ediţie digitală.



Andrei Oişteanu dezbate ”Narcotice şi halucinogene în cultura română”

iun. 26th, 2014 | By
Andrei Oişteanu dezbate ”Narcotice şi halucinogene în cultura română”

Duminică, 29 iunie 2014, de la ora 17.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bd. Elisabeta, nr. 38, Bucureşti) va avea loc o dezbatere pe marginea volumului-eveniment semnat de Andrei Oişteanu, ”Narcotice în cultura română. Istorie, religie şi literatură” (Editura Polirom, 2014). Este vorba de o nouă ediţie, revăzută, mult adăugită şi ilustrată. Volumul a fost distins cu Premiul Special al Uniunii Scriitorilor din România şi a fost tradus în limba germană. Invitați la dezbatere: Răzvan Voncu, Ioan Stanomir şi Cosmin Ciotloş. Moderatoare: Andreea Răsuceanu.



Florica Prevenda expune ”Facelook / Facebook” la Timișoara

iun. 26th, 2014 | By
Florica Prevenda expune ”Facelook / Facebook” la Timișoara

Vineri, 27 iunie 2014, de la ora 18.00, la Palatul Baroc din Piața Unirii, Timișoara, va avea loc vernisajul expoziției semnată de artista Florica Prevenda, ”Facelook / Facebook”. Invitați: prof. univ. dr. Carol David, critic de artă și Gabriela Massaci, director AnnArt.



SALON BD – Poveşti din Bucureşti în Benzi Desenate

iun. 26th, 2014 | By
SALON  BD – Poveşti din Bucureşti în Benzi Desenate

Marți, 8 iulie 2014, de la ora 19.00, la Muzeul Municipiului București, Palatul Șuțu, va avea loc vernisajul Salonului BD – Povești din București în Benzi Desenate. Artiştii Puiu Manu, Şerban Andreescu, Mihai Ionuţ Grăjdeanu, Alin Teodor Ivan, Alexandru Ciubotariu şi Octav Ungureanu îşi vor prezenta personajele şi poveştile lor bucureștene. Expoziţia va fi deschisă în perioada 8 iulie – 10 august 2014. Salonul BD va include lansări de carte, conferinţe, ateliere pentru copii, o mini Şcoală de Vară la Palatul Suţu. “­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­Este o trimitere la o vârsta pe care fiecare dintre noi o are, chiar dacă am intrat în virste clasice. Ei bine, această vârstă este undeva păstrată și adesea, în unele situații care se tot desfășoară în viața asta a noastră, ne raportează la lucruri începute în trecut și care de cele mai multe ori au continuitate. De aici și ideea unui salon de bandă desenată, pentru că sunt o serie de detalii care nu pot fi prezentate într-un studiu istoric, sau nu pot fi cuprinse în imagini în mișcare, pentru că sunt mai bine reliefate printr-o compoziție, sau prin sublinierea unor trăsături de fizionomie, de gestică, de atitudine, sau detalii care pot fi mai bine surprinse cu ajutorul desenului, detalii ale unor întâmplări din trecut. Orașul București este de văzut acum ca un adevărat examen. În ce măsură el poate alimenta în bandă desenată, povești care să atragă. Este, cred, un element de noutate, dar și de originalitate pentru aceia care s-au înscris la acest examen, mă refer la artiști, iar pentru public, în ce măsură el va reuși să recolereze cu vârsta de care vă povesteam la început.” Adrian Majuru, manager (director) Muzeul Municipiului Bucureşti.



”Kira Kiralina”, pe marile ecrane din România

iun. 26th, 2014 | By

Lungmetrajul “Kira Kiralina”, regizat de Dan Piţa, o adaptare după romanul omonim scris de Panait Istrati, va intra în cinematografele din România pe 5 septembrie 2014. Pelicula îi are în distribuţie pe Iulia Dumitru, Iulia Cîrstea, Corneliu Ulici, Ștefan Iancu, Mircea Rusu, Florin Zamfirescu, Andrei Runcanu şi Ovidiu Niculescu.



Parteneriatul cultural dintre România și Republica Moldova a fost reluat

iun. 25th, 2014 | By
Parteneriatul cultural dintre România și Republica Moldova a fost reluat

Colaborarea dintre România și Republica Moldova în domeniul culturii, prin Acordul de parteneriat semnat în 2011, a fost reluată în urma unei întâlniri la București dintre Hegedüs Csilla, secretar de stat al Ministerului Culturii, și Igor Șarov, viceministrul Culturii din Republica Moldova. Totodată, au fost întreprinse și primele pregătiri pentru întâlnirea miniștrilor Culturii din cele două țări, eveniment care va avea loc în toamnă. Potrivit unui comunicat de presă remis de Ministerul Culturii, la întâlnirea bilaterală au participat reprezentanții celor două ministere și au fost abordate subiecte precum importanța protejării monumentelor istorice printr-o legislație riguroasă și elaborată conform normelor europene, experiența pregătiri documentației pentru Lista patrimoniului mondial UNESCO, respectiv fondurile de care dispun cele două țări pentru finanțarea diverselor programe culturale.



Valentin Gheorghiu și Gabriel Croitoru, împreună pe scena Sălii Radio

iun. 24th, 2014 | By
Valentin Gheorghiu și Gabriel Croitoru, împreună pe scena Sălii Radio

Vineri, 27 iunie 2014, de la ora 19.00, la Sala Radio din București, pianistul Valentin Gheorghiu și violonistul Gabriel Croitoru vor urca pe aceeași scenă în cadrul unui concert ce încununează şi închide stagiunea Sălii Radio. Cu această ocazie va fi „lansat” noul pian de concert Steinway al scenei bucureştene. Vioara Guarnieri, care a aparţinut lui George Enescu, se află din 2008, prin concurs, în folosinţa violonistului Gabriel Croitoru. Recitalul propune publicului un program 100% Beethoven, reprezentând un prim episod al Integralei Sonatelor pentru pian şi vioară de Beethoven pe care şi-o propun Valentin Gheorghiu şi Gabriel Croitoru la Sala Radio. Publicul va asculta 3 dintre cele 10 sonate pentru pian şi vioară create de marele compozitor: Sonata nr. 1 în re major, Sonata nr. 5 în fa major – Sonata primăverii şi Sonata nr. 8 în sol major.



Studenții și masteranzii UNArte expun ”Punct”

iun. 24th, 2014 | By
Studenții și masteranzii UNArte expun ”Punct”

Vineri, 27 iunie 2014, de la ora 19.00, la Atelier 030202 (București, str. Sfânta Vineri), va avea loc vernisajul expoziției ”Punct”. Expun studenti / masteranzi UNArte. Curator: Cosmin Paulescu. Coordonator: Mihai Zgondoiu. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului. „Expoziția PUNCT. 2014 continuă tradiția începută în anul 2011 la galeria Atelier 030202 din București. Absolvenții departamentului de Artă Murală din cadrul Facultătii de Arte Decorative și Design expun o selecție a lucrărilor de licență și masterat, realizate concomitent cu anul aniversar pe care Universitatea Națională de Artă din București îl celebrează; “150 de ani de învățământ superior de arte”.
La această ediție am optat pentru expunerea unui mixaj de lucrări, licență și disertație, reprezentând tematica liberă, aleasă pentru cercetare de către fiecare absolvent. Fiind vorba de tema liberă, din cadul licenței și disertației acestea nu sunt constrânse de cadrul architectural specific specializării lăsând liberă, fără bariere imaginația studenților. În consecință, lucrările reflectă cu o mai mare putere personalitatea incipientă a celor care le-au realizat, dezvălunindu-le demersul artistic personal la începutul carierei artistice, pe care sper din toată inima să o realizeze în timp fiecare dintre expozanți.” (Conf. univ. dr. Cosmin Paulescu)



Poezie poloneză contemporană la Muzeul Național al Literaturii Române

iun. 24th, 2014 | By

Vineri, 27 iunie 2014, de la ora 12.00, în Rotonda Muzeului Național al Literaturii Române din Bd. Dacia nr. 12, va avea loc o întâlnire cu scriitorii polonezi Aleksander Nawrocki şi Milosz Monasterki, precum și o evocare Tadeusz Rózewicz. Moderatorul evenimentului va fi scriitorul, ambasadorul şi traducătorul Nicolae Mareş. Amfitrion: Ioan Cristescu.