spot_img

Noaptea Institutelor Culturale la București

Vineri, 20 iunie 2014, de la ora 16.00, institutele și centrele culturale membre ale Clusterului EUNIC București își deschid porțile pentru a opta ediție a Nopții Institutelor Culturale la București. Accesul la evenimente este liber.

Noaptea Institutelor Culturale este un proiect al Clusterului EUNIC București (Rețeaua Europeană a Institutelor Culturale Naționale), coordonat în 2014 de Delegația Valonia-Bruxelles și organizat de British Council, Centrul Ceh, Centrul Cultural Turc „Yunus Emre”, Delegația Valonia-Bruxelles, Forumul Cultural Austriac, Fundația Culturală Greacă, Goethe-Institut, Institutul Balassi – Institutul Maghiar din București, Institutul Cervantes, Institutul Cultural Român, Institutul Francez din București, Institutul Italian de Cultură și Institutul Polonez, împreună cu Reprezentanța Comisiei Europene în România și Biroul de Informare al Parlamentului European în România. Partenerii evenimentului sunt Green Revolution și I’Velo.

Asociaţia Green Revolution susține evenimentul și deplasarea publicului între locurile care vor găzdui evenimente punând la dispoziție, gratuit, 40 de biciclete. Bicicletele vor putea fi împrumutate de la centrele de închiriere din parcul Herăstrău (Piața Charles de Gaulle și Arcul de Triumf) sau parcul Tineretului, pe baza unei solicitări trimise până pe data de 18 iunie 2014 (inclusiv) la adresa de email: or.liamsdr@tseracub.urblaw

Harta și programul Nopții Institutelor Culturale la București sunt disponibile pe site-urile organizatorilor și pe pagina: facebook.com/NoapteaInstitutelorCulturale

PROGRAM

British Council
(Calea Dorobanților nr. 14)
18:00 – miezul nopții: Shakespeare 450
Cele mai recente adaptări cinematografice ale pieselor lui Shakespeare – Coriolan (2011, regia Ralph Fiennes), Furtuna (2010, regia Julie Taymor), Romeo și Julieta (2013, regia Carlo Carlei);
Teatru, muzica elisabetană, jocuri din perioada shakespeariană, vânătoare de comori;
Intâlnire cu examinatorii IELTS;
Activități interactive în limba engleză, pentru copii și adulți.

Centrul Ceh & Forumul Cultural Austriac
(Centrul Ceh – Str. Ion Ghica nr. 11)
19:30 – 1:00
Austria Senzorială
Live4nic
Ciocan vs. Mobil

Centrul Cultural Turc « Yunus Emre »
(Str. Vasile Lascăr nr. 96)
17:00 – 18:00 : Cursuri de limbă turcă – lecție demonstrativă
18:00 – 20:00 : Ateliere de creație artistică : “EBRU” (pictură pe apă)
18:00 – 20:00 : Scenete din scrierile lui Nastratin Hoca
20:00 – 20:30 : Concert de muzică clasică orientală susținut de grupul vocal instrumental  “Anton Pann”
21:00 – 22:30 : Proiecție de film: Tatăl meu şi fiul meu

Institutul Balassi – Institutul Maghiar din București
(Str. Gina Patrichi nr. 8)
16:00- 4:00 : Târg de bunătăţi şi produse hand-made
17:00 : Atelier creativ pentru copii: instrumente muzicale tradiţionale îmbinate cu poveşti şi cântece
17 :00 : Atelier de creaţie pentru adulţi cu sculptorul Kolumbán-Antal József
18:30 : Finisaj expo: Kolumbán-Antal József: Povestiri urbane
20 :00 : Performance improvizativ: Szűcs Péter (clarinet), Gulyás Anna (dans contemporan)
22:00 : Concert Szászcsávás Band
23:55 : Quiz + premii
24:00 : Midnight Gulyás
1:00 : Proiecția documentarului „Songs of Life” / „Életek éneke”

Institutul Cervantes
(Bd. Regina Elisabeta nr. 38)
19:00 : Concert “Pe aripile muzicii” cu orchestra Clasic N Roll a Asociației Filarmonica Dominoul Artelor  & Școala Gimnazială de Arte nr. 4, București
20:15 : Film Los Muertos Van de Prisa (Spania, 2009, 104 minute)
21:30 : Recital  de chitară: “Guitarra, dímelo tú” – Maxim Belciug
23:00 : “Madrid en Corto” – proiecții de scurtmetraje spaniole

Institutul Cultural Român & Fundația Culturală Greacă
(Institutul Cultural Român, Aleea Alexandru nr. 38)
18:30 : Atelierul „Eu sunt creativ” –  desen, decorație și bandă desenată pentru copii și părinți
19:00 : Proiecția scurtmetrajului O lume nouă și dezbatere cu realizatorii și actorii
20:30 : Dansuri grecești, muzică și voie bună!
22:00 : Experiența Chill Pill
23:00 : Proiecția celor mai recente scurtmetraje românești la Cannes: Romanian Short Waves 2014

Institutul Francez din București & Delegația Valonia-Bruxelles
(Institutul Francez din București, Bd. Dacia nr. 77)
18:00 : Concertul orchestrei de cameră Cristian OROȘEANU – sala de cinema Elvire Popesco
18:30 : Spectacol de lectură și muzical susținut de Școala Centrală din București – Atrium
19:30 : Concertul cvartetului Allegria acompaniat de pianista Silvia Neamțu – sala de cinema Elvire Popesco
20:30 : Concert de jazz din Valonia-Bruxelles – Jan Rzewski, saxofon, în duo cu Emmanuel Louis, chitară – terasa Institutului Francez
21:30 : Concert de cântece franțuzești al grupului D’JAYAN – terasa Institutului Francez
23:00: DJ set cu muzică electronică – terasa Institutului Francez

Institutul Italian de Cultură
(Aleea Alexandru nr. 41)
20:30 : Concert de jazz în grădină
22:00 : Film «Pazze Di Me» / «Nebune După Mine»
24:00 : «Spaghettata» de la miezul nopții

Institutul Polonez & Goethe-Institut
(Club Green Hours, Calea Victoriei nr. 120)
20:00 : Concert Wacław Zimpel Quartet

Spațiul Public European
(Str. Vasile Lascăr nr. 31, parter)
18:00 – 20:00 : Despre Europa prin imagini, quizuri și jocuri
20:00 : Concert Aud Band
22:15 : Proiecția filmului La grande bellezza
01:00 : Proiecția filmului Le Havre

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508