Archive for iunie 6th, 2014

”No Fado e na Vida”, concert la Sala Radio de Ziua Națională a Portugaliei

iun. 6th, 2014 | By
”No Fado e na Vida”, concert la Sala Radio de Ziua Națională a Portugaliei

Joi, 12 iunie 2014, de la ora 19.00, la Sala Radio, din București, Ambasada Portugaliei la Bucureşti şi Orchestrele şi Corurile Radio propun publicului un concert extraordinar de FADO (gen muzical născut la început de sec. XIX în Portugalia), pentru a sărbători ziua de 10 iunie, Ziua Națională a Portugaliei. ”No Fado e na Vida” (In Fado and in Life – În fado şi în viaţă) este un spectacol inedit conceput de MARTA PEREIRA DA COSTA şi RODRIGO COSTA FELIX, un dialog muzical în care Fado-ul tradiţional se îmbină cu o abordare modernă a genului. Cei doi artişti au apărut pe numeroase scene din Portugalia şi din întreaga lume, dobândindu-şi deja un renume pentru eleganţa şi naturaleţea cu care interpretează atât fado-urile bine cunoscute, cât şi compoziţii originale. Cei doi muzicieni vor fi acompaniaţi de André Moreira – contrabas şi Pedro Pinhal – chitară.



”Despre Arta traducerii”, cu Gabriela Lungu, la Cluj-Napoca

iun. 6th, 2014 | By
”Despre Arta traducerii”, cu Gabriela Lungu, la Cluj-Napoca

Miercuri, 11 iunie 2014, de la ora 13.00, la sediul Filialei clujene a Uniunii Scriitorilor din România, va avea loc întâlnirea ”Despre Arta traducerii”, cu Gabriela Lungu, eveniment care face parte din seria de conferinţe ”Scriitorul în cetate)”. ”Anul acesta se împlinesc 25 de ani de când am publicat prima mea traducere. Şi tocmai a apărut a 25-a carte tradusă de mine. E mult, e puţin? Nu ştiu. E o viaţă de om. În care am trăit multe alte vieţi. Am râs, am plâns, m-am emoţionat, m-am înfuriat uneori. M-am războit cu câţiva redactori de carte, le-am fost recunoscătoare altora. A fost frumos. Este frumos. Sper că va mai fi frumos încă vreo câţiva ani de acum încolo”, spune traducătoarea.



Pascal Bruckner, în România

iun. 6th, 2014 | By
Pascal Bruckner, în România

Joi, 12 iunie 2014, de la ora 18.30, în Librăria Cărtureşti-Verona din București, Pascal Bruckner lansează cel mai recent roman al său, autobiografic, ”Fiul cel bun”. Alături de autor se vor afla Svetlana Cârstean şi Magdalena Mărculescu. „Fiul cel bun este un adevărat «roman al originilor», în care Pascal Bruckner relatează aventura sa personală şi intelectuală, oferindu-ne totodată cheia întregii sale opere.” – Le Figaro



O nouă antologie a literaturii din Marmureș

iun. 6th, 2014 | By
O nouă antologie a literaturii din Marmureș

De curând, la editura Ethnologica din Baia Mare a apărut volumul ”O antologie a prozatorilor maramureșeni”, lucrare alcătuită de Nicolae Păuna Scheianu, care cuprinde 43 de autori de proză cu o prezentare biobibliografică și un text reprezentativ din opera fiecăruia. Potrivit autorului, în anul 2010 a publicat o antologie de poezie maramureșană, de la poezia populară până la anul 2009, care conținea 150 de autori în 700 de pagini.



Horia Gârbea aduce ”Divorț în direct” la Giurgiu

iun. 6th, 2014 | By

Joi, 12 iunie 2014, de la ora 18.00, la sediul ICR din București va avea loc ultima premieră a stagiunii, prezentată de Teatrul „Tudor Vianu” din Giurgiu. Este vorba despre cu comedia ”Divorț în direct”, de Horia Gârbea. Piesa a fost scrisă în anul 2005 și a făcut parte din volumul omonim, apărut la Editura Palimpsest.



RadiRo – Festivalul Internaţional al Orchestrelor Radio, ediţia a II-a

iun. 6th, 2014 | By
RadiRo – Festivalul Internaţional al Orchestrelor Radio, ediţia a II-a

Începând de sâmbătă, 7 iunie 2014, vor fi puse în vânzare biletele individuale pentru concertele RadiRo – Festivalul Internaţional al Orchestrelor Radio, ediţia a II-a. Abonamentele deja pot fi achiziționate online, în reţeaua bilete.ro, sau în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro, în magazinele Germanos şi la casa de bilete a Sălii Radio. Festivalul este organizat bianual de Radio România. Între 20 şi 27 septembrie 2014 vor concerta la Sala Radio din Bucureşti cinci mari orchestre radio ale Europei, alături de mari dirijori şi solişti ai momentului. În cele opt zile de festival vor evolua, pe scena Sălii Radio, Orchestra Simfonică Radio din Finlanda, Orchestra Simfonică Radio din Praga, Orchestra Simfonică Radio din Stuttgart, Orchestre National de France şi Orchestra Naţională Radio, sub bagheta unor dirijori de renume ca Joshua Weilerstein, Ondrej Lenárd, Stéphane Denève, Case Scaglione, Vassily Sinaisky, Tiberiu Soare şi Cristian Mandeal. Solişti celebri vor fi protagoniştii serilor RadiRo: pianistul Jonathan Biss, soprana Katarina Jovanovic, pianistul Jan Simon, alături de violoniştii Nikolaj Znaider şi Vadim Gluzman, mezzo-soprana Ruxandra Donose, pianistul Horia Mihail şi violonistul Alexandru Tomescu. Directorul de onoare al acestei ediţii este dirijorul Cristian Mandeal.



Richard Strauss, sărbătorit la Ateneul Român

iun. 6th, 2014 | By
Richard Strauss, sărbătorit la Ateneul Român

Sâmbătă, 7 iunie 2014, de la ora 19.00, Filarmonica “George Enescu” organizează în Sala Mare a Ateneului Român un concert coral dedicat împlinirii a 150 de ani de la naşterea cunoscutului compozitor german Richard Strauss (11 iunie 1864 – 8 septembrie 1949). Concertul va fi susţinut de Corul Academic al Filarmonicii “George Enescu”, dirijat de Ion Iosif Prunner. În program, lieduri şi coruri din creaţia lui Richard Strauss, dar şi arii, coruri şi valsuri de Johann Strauss II. Solişti: Iulia Teodorascu Artamanov, Laura Chera, Maria-Mădălina Constantin, Geanina Munteanu, Elena Raduţ-Selişte, Nicole Mancaş. La pian: Andrei Licareţ.



Festivalul interactiv „Amintiri din copilărie”, prima ediție

iun. 6th, 2014 | By
Festivalul interactiv „Amintiri din copilărie”, prima ediție

În perioada 13 – 15 iunie 2014, Teatrul Ion Creangă organizează prima ediţie a Festivalului interactiv pentru întreaga familie „Amintiri din copilărie”, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român din București, precum şi o Paradă a teatrelor pentru copii. Potrivit organizatorilor, Festivalul interactiv „Amintiri din copilărie” a fost creat din dorinţa de a aduce toată familia împreună, pentru a se bucura de poveştile captivante desfăşurate atât pe scenă – în Studioul Horia Bernea, care va găzdui spectacole de teatru pentru copii, cât şi în afara acesteia, în spaţii mai puţin convenţionale. AgențiadeCarte.ro vă prezintă programul acestui eveniment.



„Poezie de puşcărie” sau cum putem transforma întunericul din biografie

iun. 6th, 2014 | By
„Poezie de puşcărie” sau cum putem transforma întunericul din biografie

Joi, 5 iunie 2014, Penitenciarul Bucureşti Rahova a găzduit festivitatea de premiere a câştigătorilor celei de-a şasea ediţii a Concursului Naţional „Poezie de puşcărie”. Competiţia literară, derulată în perioada martie- mai 2014, a fost organizată de Administraţia Naţională a Penitenciarelor în colaborare cu Filiala Bucureşti Poezie a Uniunii Scriitorilor din România şi Asociaţia „Euro CulturArt” Juriul format din scriitorii Dan Mircea Cipariu (preşedinte), Ştefania Coşovei şi Ioan Cristescu a selectat textele literare scrise de 196 de deţinuţi din 26 de penitenciare. În total, au fost jurizate 381 de poezii şi au fost desemnate drept câştigători ai menţiunilor, premiilor şi premiilor speciale 36 de persoane private de libertate. Câştigătorii au fost premiaţi cu diplome şi cărţi, înmânate de preşedintele Filialei Bucureşti Poezie a Uniunii Scriitorilor din România, Dan Mircea Cipariu. 9 concurenţi au primit Premiul Special pentru umor liric, iar unul dintre participanţii la eveniment – Premiul pentru plagiat evident. Laureaţii premiului I sunt Cătălin Ifrim (Iaşi) şi Smaranda Haiduc Mitru (Gherla), cei care, de altfel, au mai câştigat acest concurs în ultimii ani. „De mai bine de 6 ani, citesc producţiile literare ale celor din penitenciarele patriei. Poezia e pentru aceştia o terapie eficientă de a transforma întunericul din biografiile lor într-o pâlpâire de lumină, sentiment, demnitate şi umanitate. Mulţi dintre cei care s-au liberat şi au fost premiaţi la acest concurs mi-au cerut prietenia pe facebook. Ei au conştiinţa că poezia e pentru ei tot mai mult o supapă de existenţă, un mod de a revrăji lumea, mai cu seamă lumea interioară!”, a declarat scriitorul Dan Mircea Cipariu.



Senatorul Sorin Roşca Stănescu le cere lui Sorin Oprescu, Kelemen Hunor şi Victor Ponta să găsească o soluţie urgentă pentru salvarea Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti

iun. 6th, 2014 | By

Situaţia disperată în care se află Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti a stârnit reacţia bucureştenilor, dar şi a politicienilor. După declaraţia politică de acum câteva săptămâni a deputatului social-democrat Ionuţ Vulpescu, senatorul liberal Sorin Roşca Stănescu a remis presei un comunicat prin care le cere lui Sorin Oprescu, Kelemen Hunor şi Victor Ponta să găsească o soluţie urgentă pentru salvarea Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti. “Soluţia rezolvării, în cel de-al doisprezecelea ceas, a acestei uriaşe provocări stă în mâna Primăriei Generale a Bucureştiului, reprezentată de un intelectual de marcă, doctorul Sorin Oprescu, şi în mâna Ministerului Culturii, condus şi el de un intelectual de marcă, vicepremierul Kelemen Hunor. În ultimă instanţă, ar putea interveni chiar Guvernul României, astfel încât apelul pe care îl fac i se adresează într-o egală măsură şi premierului Victor Ponta.”, se afirmă în comunicatul semnat de senatorul liberal. AgenţiadeCarte.ro publică integral textul scrisorii semnate de Sorin Roşca Stănescu.