”Voiam ca oamenii să se regăsească peste ani și ani, ca într-un portret colectiv al unei societăți de tranziție”

iun. 17th, 2014 | By | Category: Studioul de carte

Daniel Bălănescu, artist român stabilit în Marea Britanie de câțiva ani, folosește în lucrările sale un personaj, running man, ce revine din ce în ce mai des și care nu reprezintă altceva decât trecerile și traversările autorului și privitorului prin lume. În cea mai recentă expoziție a sa din România, ”Traversare. Eu sunt sistemul”, realizată la Aiurart București și curatoriată de Dan Pleșa, printre altele, artistul adună la un loc câteva sute de cartele de metrou într-o instalație care te bagă sau te scoate din sistem, după caz. ”~Traversare. Eu sunt sistemul~ este un proiect centrat în jurul temelor inconfortabile care vorbesc despre relaţia dintre individ şi societate, dintre libertatea de a alege şi putere. Nu e o expoziţie politică, în niciun caz, după cum ai putea fi tentat să crezi atunci când te gândeşti la aceste teme. E de fapt o meditaţie despre individ şi libertatea la care are acces individul astăzi, într-o lume în care distanţele şi graniţele nu mai par insurmontabile şi în care individul se pierde într-o mulţime, iar mulţimea devine de prea multe ori o masă”, spune Dan Pleșa în textul său curatorial.


Alergătorul tău (running man) călătorește, traversează stări și locuri, reprezintă sistemul dar, în același timp, este și o parte integrantă a lui, la o altă scară. Tu din ce sistem faci parte?

Dintr-un sistem global

Ai plecat din România, dar te întorci uneori chiar și pentru a expune. Acum tu nu mai ești (în) sistemul de aici, ci în exteriorul lui. Cum te raportezi acum la origine?

Păi mă întorc „acasă„ de fiecare dată. Nu mă întorc numai pentru a expune. Rădăcinile mele sînt acolo, în România.

Ți-ai început alergarea prin lume într-un sat din județul Gorj, în curtea unei case simple. Care era, atunci, lumea lui Daniel Bălănescu?

Nu chiar M-am născut în Filiași, județul Dolj, la granite cu Gorj. Copilăria mea a fost când pe ulițele din Sfircea (Dolj), când pe strada Jiului ,(Tîrgu Jiu), si a fost una fericită, plină de culoare, peripeții și oameni. Bunicii mi-au umplut viața de povești.

Tu ești alergătorul și alergătorul este fiecare din noi. Către ce fugi? Către ce aspiri?

Păi fug către un orizont mai bun, o lume mai bună. Aspir să devin un Om mai bun. Nu știu dacă o să reușesc. Par simple vorbe, dar pentru mine încă mai înseamnă ceva.

Piesa centrală a expoziției ”Traversare. Eu sunt sistemul”, pe care ai prezentat-o la București la Aiurart, prezintă foarte multe ipostaze ale alergătorului redate pe cartele de metrou. Când și unde a început această poveste a cartelelor de metrou?

Povestea a început în 1995, când mă aflam la restaurantul Papillon ,de vis a vis de Academia de Teatru și Film. O țigară aprinsă mi-a căzut pe podea. Întâmplarea a făcut să cadă pe o cartelă de metrou. Am văzut că este termosensibilă și am purces la făcut potrete cu mucul de țigară. Apoi m-am tot jucat cu ea, până mi-a venit ideea să invit oamenii din metrou să mi se alăture. Știam că în metrou găsești tot felul de oameni, din toată țara sau lumea, de la tineri la bătrâni, de la educați, la oameni simpli, de la săraci la bogați etc. Ideea era ca ei să nu mai arunce cartelele de metrou uzate și să lase câte un mesaj, desen sau orice altceva pe ele. Voiam să le colectez și să tapetez pereții unei stații de metrou cu ele și, astfel, oamenii să se regăsească acolo peste ani și ani, ca un portret colectiv al unei societăți de tranziție.

Acasă este în tine, în alți oameni, într-un loc? Unde este acasă?

Poate fi oriunde, uneori. Mai ales acolo unde simți că ai un rost și că ești iubit.

Nu ai mai expus în România de mulți ani. De ce? Cum regăsești publicul de artă de aici?

Nu știu cum s-a întâmplat. Cred că uneori e mai bine să stai, să lași timpul să treacă. Lumea artei din România mi se pare o lume bogată, frumoasă și gata să fie descoperită. Sînt mulți artisti foarte buni în România, care merită să fie arătați lumii. Publicul mi se pare din ce în ce mai deschis spre artă, spre nou. Să nu uităm că România a trecut și trece printr-o perioadă de tranziție ce pare fără sfârșit. Cred că dincolo de asta noi avem ceva de oferit lumii în general și nu sînt eu în măsură să certific asta. Dar uitați-vă la câți artiști internaționali a oferit România și mai, ales, la ce nivel. Publicul de azi nu mai este același cu cel din urmă cu ceva ani. Umblă, călătorește, ia pulsul și poate face comparații, evaluări. Libertatea asta înseamnă mult.

Văzut dinspre România spre afara ei, faptul că ai expus în atâtea orașe ale lumii poate fi considerat un mare succes în sine. Ce înseamnă, pentru tine, un artist de succes, care a ”reușit”?

Eu nu mă consider un artist de succes. Nu văd. Unde este succesul meu? :)) Sînt doar un artist cu niște căutări întârziate, care-și îndeamnă anumite vise să devină realitate.

Dorina CIOPLEA

Număr de vizualizări :1577


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro