”Relatare despre Harap Alb”, de Stelian Ţurlea, lansat la București

iun. 22nd, 2014 | By | Category: Agenda de carte

Luni, 30 iunie 2014, de la ora 18.00, la Librăria Bastilia (Piaţa Romană nr. 5) din Bucureşti, va avea loc lansarea romanului ”Relatare despre Harap Alb”, de Stelian Ţurlea, apărut recent la Editura Cartea Românească, disponibil şi în ediţie digitală. Invitaţi: Alex. Ştefănescu, Tudorel Urian şi Daniel Cristea-Enache. ”Relatare despre Harap Alb”, aflat la ediţia a doua, revăzută, a obţinut în 2005 Premiul Asociaţiei Editorilor din România pentru literatură pentru copii.

„În ciuda punctului de plecare şi a experienţei autorului în acest domeniu, ţin să precizez, de la bun început, că nu este o carte pentru copii, ci una pentru adulţi, mai mult chiar, una pentru adulţi inteligenţi, cultivaţi şi, nu mai puţin, foarte rafinaţi.” (Liviu Antonesei)

„Prozator experimentat, capabil să utilizeze şi să parodieze cele mai diverse stiluri ale limbii române, Stelian Ţurlea ne oferă şi un spectacol de cuvinte. Pe care simţi nevoia să-l aplauzi la sfîrşitul lecturii.” (Alex. Ştefănescu)

„Relatare despre Harap Alb devine un soi de carte a cărţilor în care este condensată întreaga memorie culturală a lumii, din Antichitate pînă în zilele noastre. Fiecare personaj al cărţii are trăsături, gesturi sau replici care fac cu ochiul spre alte personaje din istorie sau literatură.” (Tudorel Urian)

Născut la 6 ianuarie 1946, Stelian Ţurlea a urmat studii de filologie (1968) şi filosofie (1976) la Bucureşti, a fost aproape trei decenii redactor de politică externă (revista Lumea), a condus, după 1989, revistele Lumea, Zig-Zag, apoi ziarul Meridian, după care a lucrat în televiziune, ca şef al departamentului de ştiri al Antenei 1, director editorial la ProTV (din 1996) şi senior editor al Ziarului de duminică (din 2000). Este autor a optsprezece romane, zece cărţi de publicistică, nouă cărţi pentru copii şi două traduceri.

A primit Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatură pentru copii (2003), Premiul Asociaţiei Editorilor din România pentru literatură pentru copii (2005), Premiul Special al Uniunii Scriitorilor (2006), Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (2007), Premiul Flacăra pentru literatură (2011). Romanul Relatare despre Harap Alb a fost distins cu Premiul Asociaţiei Editorilor din România pentru literatură pentru copii la Tîrgul de carte Bookfest 2005.

Număr de vizualizări :916


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro