Ziua poeziei maghiare, sărbătorită la București

apr. 9th, 2014 | By | Category: Eveniment

Luni, 14 aprilie 2014, de la 19.00, la Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti (str. Gina Patrichi 8), va avea loc o serată literar-muzicală, organizată cu ocazia zilei poeziei maghiare. Participă actrița Sânziana Tarțan, poetul Florin Iaru și jazzistul Mircea Tiberian.


”Potrivit DEX-ului termenul de bâiguială defineşte în limba română textul nonsens construit din cuvinte artificiale, dar care pare a fi un text inteligibil. Cu ocazia zilei poeziei maghiare încercăm să descoperim muzicalitatea poeziei şi a limbii maghiare într-un mod inedit, prin intermediul poeziilor nonsens de Weöres Sándor, Karinthy Frigyes, Parti Nagy Lajos, Lázár Ervin, etc. prezentate de actriţa Sânziana Tarţan.
Vom trece cu uşurinţă peste barierele lingvistice și la sfârşitul serii cu toţii vom vorbi limba maghiară ajutaţi de poetul Florin Iaru şi poeziile sale “maghiare” scrise pentru această ocazie, precum şi de improvizațiile renumitului pianist de jazz Mircea Tiberian.” (Kósa András László, director)

Număr de vizualizări :611


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro