Turnirul scriitorilor din Cetatea Sighișoarei, ediția I

apr. 1st, 2014 | By | Category: Postcard

Săptămâna trecută, Sala Mică a Primăriei din Sighișoara a găzduit conferința de mediatizare a unui amplu eveniment cultural intitulat „Turnirul- Scriitorii în cetate”. Aflat la prima ediție, proiectul, inițiat și coordonat de Mariana Gorczyca, membră a Uniunii Scriitorilor din România, (re)cunoscută prozatoare, jurnalistă, autoare a numeroase articole în presa culturală și inițiatoare a mai multor simpozioane cu participare internatională, se va desfășura în pitorescul oraș medieval, în perioada 30 aprilie – 1 mai 2014. Aflat la debut, evenimentul ne propune, pe pacursul a două zile, un program cultural de excepție, construit în jurul mai multor dezbateri, lansări de carte, întâlniri cu cititorii, expoziții, concerte.


Participanții la acest eveniment vor avea privilegiul de a se întâlni și a purta un dialog viu cu personalități marcante ale culturii românești contemporane: scriitorii Norman Manea, Florina Ilis, Varujan Vosganian,Dan Lungu, Martin Vopěnka, Alexandru Matei, artiştii plastici și scriitori deopotrivă Laura Poantă şi Ion Cristofor, maestrul Viniciu Moroianu, precum şi cu regizorul Stere Gulea. Pe lista invitaților de marcă se regăseşte Kőrössi P. József, directorul executiv al editurii Noran Libro din Budapesta, editură cunoscută pentru publicarea, în limba maghiară, a operelor unor importanţi scriitori romani, printre care, recent, romanul lui Norman Manea, Vizuina, tradus de o altă invitată a turnirului, Gabriella Koszta.Ajungem la un alt punct de mare interes al evenimentului, organizatorii propunând o dezbatere pe tema comunicării scriitor- traducător, un moment care îi va regăsi, față în față, pe traducători și pe cei traduși. Alături de prozatorii deja menționați, vor mai participa la dezbatere Anamaria Pop, Helliana Ianculescu, Ion Cristofor.
Lansările de carte vor ocupa un loc aparte în structura programului și datorită notorietății.
Autorilor publicați, dar și datorită valorii scrierilor, prezente fiind Editura Polirom, Editura Arhipelag XXI, Editura Niculescu, Editura Eikon. Alături de lansarea cărții lui Norman Manea, scriitor tradus în peste 20 de limbi și propus pe lista candidaților la Premiul Nobel, Plicuri si portrete, participanților la eveniment le sunt propuse și Jocul celor o sută de Frunze și alte povestiri (VarujanVosganian), Drum spre niciunde. O călătorie cu fiul meu (Martin Vopěnka), Dincolo de orizont (Ioana Heidel), O tribună captivantă Televiziune, ideologie, societate în România socialistă (1965-1983) (Alexandru Matei), Norman Manea- departe și aproape (coord. Iulian Boldea).
Pentru iubitorii celei de-a șaptea arte, evenimentul se va încheia cu două proiecții: Exilul- un colaj (dialog între Norman Manea și Andrei Ujică) și cu proiecția filmului Sunt o babă comunistă, în prezența regizorului Stere Gulea și a lui Dan Lungu.
Partenerii evenimentului sunt Primăria Sighișoara, Institutul Cultural Român, USR Cluj, Clubul Rotary Sighișoara, Hotel BinderBubi, S.C. Filotib S.R.L.
Vom reveni cu programul complet în zilele care vor urma.


Carmen Dușmănescu

Număr de vizualizări :975


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro