România la Salonul de Carte 2014 de la Torino

apr. 28th, 2014 | By | Category: Postcard

În perioada 8-12 mai 2014 va avea loc cea de-a XXVII-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte de la Torino. Tema ediţiei din acest an este ”Il Bene/ Binele”. România va avea un stand la acest eveniment, cu tema ”Segnali positivi: La Romania al Salone del Libro 2014/Semnale pozitive: România la Salonul de Carte 2014”.


Pentru al șaselea an consecutiv, Institutul Cultural Român prin Centrul Național al Cărții și Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, organizează participarea ţării noastre la cea mai importantă manifestare de profil din Italia cu un stand naţional.

Standul României, cu o suprafaţă de 70 metri pătraţi, va fi realizat după un concept inspirat de tema principală a ediției din acest an a Salonului. Situat în Pavilionul 3 R06-S05, Standul României va cuprinde: un spațiu dedicat vânzării de carte, organizat cu sprijinul Grupului Librarium; un spațiu destinat evenimentelor literare care vor avea loc în cadul Standului României; o cabină radio care va găzdui echipa Radio Torino International unul dintre parteneri media ai participării României la Salonul de Carte și un punct de informare turistică organizat în parteneriat cu Biroul Național de Turism al României în Italia.

Pe parcursul celor cinci zile, atât la Standul României, cât şi în alte săli din cadrul Salonului vor fi organizate manifestări care au scopul de a promova relaţiile bilaterale în domeniile literatură, traduceri şi politici editoriale. De asemenea se dorește stimularea interesului specialiştilor, editorilor şi traducătorilor pentru literatura română, contactele directe între scriitorii invitaţi şi publicul larg, precum şi păstrarea legăturii comunităţii româneşti cu valorile culturale ale ţării de origine. Astfel, manifestările organizate de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia pe parcursul desfăşurării Salonului Internaţional de Carte de la Torino vor reuni peste 50 de invitaţi: scriitori români, românişti, traducători de literatură română în limba italiană, istorici, jurnaliști și reprezentanţi ai unor edituri italiene.

Cei peste 50 de invitaţi, români şi italieni la această ediţie a Salonului aparţin unor domenii variate, reprezentative pentru profilul manifestării: scriitori, traducători, jurnalişti culturali, editori, critici literari, profesori, românişti.

Organizarea anuală a prezenţei României la Salonul Internaţional de Carte de la Torino se înscrie în strategia Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia privind promovarea literaturii române în Italia.

Parteneri: Salonul Internațional de Carte de la Torino, Biroul Național de Turism al României în Italia, Centrul Cultural Italo-Român din Milano și Grupul Librarium.

Parteneri media: Radio Torino International; Ziarul „Ora României”, Ziarul Vocea, Ziarul Actualitatea Magazin și Revista „Orizonturi culturale italo-române”.

Program Romania la Salonul de Carte de la Torino 2014

Număr de vizualizări :1044


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro