Noaptea Culturală Belgiană și Neerlandeză, la București

apr. 7th, 2014 | By | Category: Postcard

Vineri, 11 aprilie 2014, începând cu ora 19.00, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine București, Secția de Neerlandeză, în colaborare cu lector Claire Lefèvre, organizează Noaptea Culturală Belgiană și Neerlandeză. Proiectul a luat naștere în 2012 la inițiativa studenților și își propune promovarea culturii neerlandeze în societatea noastră.

”Evenimentul este organizat de studenții și profesorii Secției de Neerlandeză, împreună cu alți colaboratori, și se adresează tuturor persoanelor deja interesate de tradițiile neerlandeze, dar și celor care abia le descoperă. Anul acesta, am avut plăcerea de a colabora cu doamna Claire Lefèvre, lector străin din Belgia la Departamentul de Franceză, și, cu această ocazie, am introdus în programul nostru și aspecte ale culturii belgiene.

Pe parcursul întregii nopți veți avea ocazia să învățați câteva expresii în limba neerlandeză la un workshop de limbă, veți putea participa la o prezentare și la un atelier de pictură, domeniu artistic prin care cultura neerlandeză e renumită (îi știți deja, printre alții, pe Van Gogh, Rembrandt și Rubens). Foști studenți care au beneficiat de burse de studiu în Țările de Jos și Belgia vor povesti despre experiențele lor. Veți putea urmări o prezentare generală despre Belgia, “regatul multiculturalității”, precum și o descriere a orașului Bruxelles. V-am pregătit o piesă de teatru surpriză și un teatru de umbre, care pune în scenă o cunoscută legendă neerlandeză. De asemenea, veți afla cele mai ciudate obiceiuri ale neerlandezilor (ştiați că în Ţările de Jos oamenii nu au perdele la ferestre ?), veți putea câștiga premii la quiz, veți fi în căutarea misterioasei comori participând la un Treasure Hunt, veți putea viziona scurtmetraje și lungmetraje belgiene și, nu în ultimul rând, veți gusta din tradiționalul kaas și veți descoperi deserturi delicioase, precum appelflap și poffertjes.” (organizatorii)

Noaptea belgiană și neerlandeză este un proiect foarte drag nouă, amintindu-ne an de an că suntem o familie. Secția își dorește ca acest eveniment să devină din ce în ce mai cunoscut și mai apreciat odată cu trecerea anilor, dar mai ales să întărească legătura dintre cele două culturi, cea română și cea neerlandeză, să le trezească românilor curiozitatea faţă de tărâmul aflat, în parte, chiar şi la 30 de metri sub nivelul mării. Bineînțeles, sperăm ca prin intermediul acestei seri culturale să reușim asta și, de ce nu, mai sperăm şi ca iniţiativa noastră să  inspire numeroase alte întâlniri culturale. Până atunci, vă așteptăm cu drag vineri să fiți alături de noi într-o aventură tipic neerlandeză”, a declarat Mădălina Nistor, una dintre coordonatoarele proiectului.

Număr de vizualizări :681


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro