Romanul ”Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului”, de Marta Petreu, publicat în Franța

mart. 17th, 2014 | By | Category: Agenda de carte

Sâmbătă, 22 martie 2014, de la ora 10.30, în cadrul Salon du Livre de la Paris, va avea loc, în prezenţa autoarei, lansarea ediţiei în limba franceză, ”Notre maison, dans la plaine de l’Armageddon”. Romanul ”Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului”, apărut în anul 2011 la Editura Polirom, în seria de autor dedicată poetei şi eseistei Marta Petreu, a fost publicat în limba franceză de Éditions L’Âge d’Homme, cu o traducere semnată de Florica Ciodaru-Courriol.


Autoarea a mai publicat în limba franceză culegerea lirică ”Poèmes sans vergogne”, la Editura „Temps qu’il Fait”, iar o antologie de 46 de poeme extrase din volumul ”Apocalipsa după Marta” (Polirom, 2010) a apărut la Editura Caractères, în traducerea Lindei Maria Baros.

Romanul ”Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului” a fost desemnat de revista România literară „Cartea anului 2011”. Fiind una dintre cele mai apreciate şi mai premiate cărţi ale anului editorial 2011, a mai fost nominalizată la Premiile Radio România Cultural, categoria „Proză”, 2011, a obţinut Premiul „Cea mai bună carte a anului”, acordat în cadrul Galei Industriei de Carte din România, ediţia 2012, şi este laureată a Festivalului „Primul Roman” din Chambery, Franţa, ediţia 2012.

Marta Petreu este scriitor şi profesor. A debutat editorial în 1981, cu volumul de poeme ”Aduceţi verbele”. Alte volume de poeme: ”Dimineaţa tinerelor doamne” (1983); ”Loc psihic” (1991); ”Poeme neruşinate” (1993); ”Cartea mâniei” (1997); ”Apocalipsa după Marta” (1999); ”Falanga” (2001); ”Scara lui Iacob” (2006).

În seria de autor Marta Petreu, au mai apărut: ”Apocalipsa după Marta” (2011), ”Cioran sau un trecut deocheat” (ediţia a III-a revăzută şi adăugită, 2011), ”De la Junimea la Noica. Studii de cultură românească” (2011), ”Filosofia lui Caragiale” (2012), ”O zi din viaţa mea fără durere” (2012), ”Ionescu în ţara tatălui” (ediţia a III-a revăzută şi adăugită, 2012), ”Jocurile manierismului logic” (ediţia a II-a revăzută şi adăugită, 2013), ”Filosofii paralele” (ediţia a II-a revăzută şi adăugită, 2013) şi ”Biblioteci în aer liber (2014)”.

La Editura Polirom a mai publicat: ”Diavolul şi ucenicul său: Nae Ionescu – Mihail Sebastian” (2009; ediţia a II-a, 2010) şi ”Despre bolile filosofilor. Cioran” (2008; ediţia a II-a, 2010).

Număr de vizualizări :706


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro