Premiile naţionale pentru poezie „Mircea Ivănescu”, ediția a III-a

mart. 24th, 2014 | By | Category: Agenda de carte

Asociaţia culturală Artgothica Sibiu anunţă deschiderea înscrierilor pentru Ediţia 2014 a Premiilor Naţionale pentru Poezie „Mircea Ivănescu”. Premiile se acordă pe trei secţiuni: Premiul „Mopete” pentru manuscris; Premiul „Mircea Ivănescu” pentru Debut și Premiul „Mircea Ivănescu” pentru Poezie. Juriul ediției din acest an este format din preşedinte: Nora Iuga; membri: Dan Mircea Cipariu, Virgil Diaconu, Adrian Suciu, Lucian Vasilescu. Trofeele oferite sunt executate din ceramică  de către artistul plastic Niu Herişanu. Decernarea premiilor va avea loc în cadrul Festivalului Internaţional de Poezie – Artgothica – 2014.


1. Premiul „Mopete” pentru manuscris.
Condiţii de participare :
Pot participa scriitori nedebutaţi în volum, indiferent de vîrstă şi fără restricţii de apartenenţă la uniuni de creaţie sau alte organizaţii. Concurenţii vor trimite între 20 şi 30 de poeme, culese cu diacritice, cu caractere Times New Roman, corp minim 12. Grupajul va fi trimis prin e-mail la adresa artgothica.sibiu@gmail.com, până la data de 1 mai 2014, de pe orice e-mail care nuconţine numele real al autorului. Organizatorii vor confirma explicit recepţia e-mail-ului conţinând grupajul de poeme. (Vă rugăm să retrimiteţi e-mailul în cazul în care nu aţi primit confirmarea de primire). Identitatea autorului poate fi solicitată doar după încheierea jurizării. Orice participant despre care se va constata, de către membrii Colegiului Director al Asociaţiei Artgothica Sibiu, că a furnizat, în e-mail-ul de înscriere în concurs, indicii despre identitatea sa, va fi descalificat. E-mail-urile de înscriere la concurs vor fi arhivate şi vor putea fi consultate, la cerere, de oricine este interesat. Premiul constă în următoarele : Diplomă (oferită de Asociaţia Artgothica Sibiu), Trofeul „Mopete pentru debut” şi publicarea unui volum de poezie inedit al autorului la una dintre editurile partenere .

2. Premiul „Mircea Ivănescu” pentru Debut.
Condiţii de participare :
Condiţia de înscriere este ca volumul de debut să fi fost publicat între 1 ianuarie 2013 şi 31 decembrie 2013. Pot înscrie volume atît editurile cît şi autorii. Se vor trimite cîte 6 exemplare din volumul înscris, împreună cu datele de contact ale autorului, prin poştă, cu confirmare de primire, pe adresa : S.C. Print Atu S.R.L., 550197  Sibiu, str.Turnului nr.22 până la data de 1 mai 2014, data poştei.
Premiul constă în următoarele : Diplomă (oferită de Asociaţia Artgothica Sibiu) , Trofeul „Mircea Ivănescu pentru debut” şi o sumă de bani.
3. Premiul „Mircea Ivănescu” pentru Poezie
Condiţii de participare :
Condiţia de înscriere este ca volumul să fi fost publicat între 1 ianuarie 2013 şi 31 decembrie 2013. Pot înscrie volume atît editurile cît şi autorii. Se vor trimite cîte 6 exemplare din volumul înscris, împreună cu datele de contact ale autorului, prin poştă, cu confirmare de primire, pe adresa : S.C. Print Atu S.R.L., 550197  Sibiu, str.Turnului nr.22  până la data de 1 mai 2014, data poştei. Premiul constă în următoarele : Diplomă (oferită de Asociaţia Artgothica Sibiu) , Trofeul „Mircea Ivănescu penu Poezie” şi o sumă de bani .
Reguli generale :
1. Este interzisă participarea la concurs a membrilor Colegiului Director al Asociaţiei Artgothica Sibiu cît şi a rudelor acestora de gradul 1.
2. Membrii juriului vor juriza complet independent. Fiecare dintre membrii juriului va desemna cîte 3 grupaje sau volume, la fiecare dintre cele 3 secţiuni, notate, în ordinea descrescătoare a opţiunilor, cu note de la 5 la 3. Cîştigătorul fiecărei secţiuni va fi desemnat prin realizarea mediei aritmetice a notelor primite de la membrii juriului. În caz de medie egală, membrii juriului vor vota între grupajele sau volumele cu medie egală, cîştigătorul fiind desemnat cu majoritatea voturilor membrilor juriului. Prin decizia Colegiului Director al Asociaţiei Artgothica, ulterior jurizării, în situaţia egalităţii de puncte, se pot acorda două premii la o secţiune.
3. Nominalizările vor fi anunţate pe site-ul Asociaţiei culturale Artgothica Sibiu, la adresahttp://artgothica.wordpress.com/.
Decernarea premiilor va avea loc în cadrul Festivalului Internaţional de Poezie – Artgothica – 2014.
Juriul care va acorda premiile este următorul:
preşedinte:
Nora Iuga
membri:
Dan Mircea Cipariu
Virgil Diaconu
Adrian Suciu
Lucian Vasilescu

Trofeele oferite sunt executate din ceramică  de către artistul plastic Niu Herişanu.

Număr de vizualizări :927


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro