„Arta la feminin”, expoziției de artă contemporană pictură, artă digitală, fotografie și sculptură

mart. 2nd, 2014 | By | Category: Proiecte

Miercuri, 5 martie 2014, de la ora 18 :00, la InSpayer Bistro (Str. Batiștei nr. 24 A, București), va avea loc vernisajul expoziției de artă contemporană pictură, artă digitală, fotografie și sculptură ”Arta la Feminin”. Artiști expozanți sunt: grupul 4 ART- Alina Manole, Cristian Crestincov, Răzvan Stanciu & invitații lor artiștii Adriana Pelin, Laura Lucia Mihalca și Mădălina Corina Diaconu. Expoziția este deschisă publicului în perioada 3 martie – 22 martie 2014. <<“Arta la Feminin”… o expoziție despre emoții și căutări, metamorfoze, sentimente, imaginație, mister, povești și amintiri … despre transformările vieții noastrea… ca un film … văzute deopotrivă prin urmele și texturile lăsate de pensulele pictorilor îmbibate de culori calde, prin obiectivul sticlos și surprinzător al fotografului, prin universul imaginar visat digital sau prin modelarea materialelor cu memorie sub mâinile ce vibrează ale sculptorului>>, spun organizatorii.



Grupul 4 Art este constituit din artiştii vizuali Alina Manole, Cristian Crestincov și Răzvan Stanciu. Tinerii au în palmaresul lor multiple participări la expoziții de grup, dar și expuneri personale, în ţară și în Bucureşti. Deși provin din domenii diferite ale artei – graphic design, sculptură și pictură de șevalet – au stiluri cei deosebesc, îi unește totuși studiul desenului, al cromaticii și al compoziției, reușind să racordeze printr-o juxtapunere echilibrată și armonioasă propriile creații. Toate acestea creează o unitate în diversitate.

Alina Manole este un artist vizual complet și complex, cu un discurs plastic coerent și constant, uimește publicul prin apariția și stăpânirea unui stil propiu, inconfundabil, dominat de experiența vastă în domeniul graphic design-ului și al picturii de șevalet. Compozițiile echilibrate și armonioase sunt supuse tușelor gestuale și elementelor de limbaj plastic oferind artei contemporane românești originalitate și spontaneitate.
Cristian Crestincov. Tânărul sculptor abordează lumea formelor dintr-o nouă perspectivă. Atât ca execuție cât și ca tehnică sau idee, lucrările sale sunt pline de eleganță. Patina este juxtapusă armonios unor culori solare și a bronzului oxidat , pline de simbolism, fiind o cheie a portativului muzical al artei sculpturii și materialelor finite ca lemnul, bronzul și marmura care sunt atât de dragi lui Cristian Crestincov.
Răzvan Stanciu este un artist cu o bogată experiență pe simeze și excelează atât în arta peisajului, cât mai ales în portretistică. Figurile sale, fie ele ale oamenilor obișnuiți, fie a celebrităților aduc o pleiadă de stări sufletești. La acestea contribuie într-un mod ”sonor” armonia cromatică. O întreagă alchimie a spațiului plastic, original și echilibrat, este pusă în slujba omului și a artistului vizual Răzvan Stanciu

Adriana Pelin, artist vizual independent … pasionată de fotografie, pictură și graphic design … vă invită să intrați într-un univers paralel construit digital … plin de culori intense si nuante pasionale, siluete feminine, gradini fantastice, mister și magie, intr-o viata imaginata ca un film unde fiecare isi scrie propriul scenariu în canvas-urile ce presupun tehnică mixtă ca o combinație între fotografie și artă digitală.
Bloguri: adrianapelin-graphicdesign.blogspot.com si adrianapelin-digitalart.blogspot.com
Mădălina Corina Diaconu este absolventă a Secţiei Grafic Design a Universităţii Tibiscus din Timişoara şi a Academiei de Arte din Bucureşti. A locuit 16 ani în Washington DC, unde s-a dedicat jurnalismului, devenind corespondent de presă atât pentru ziarele si posturile de radio din România, cât şi cele din Diaspora. Face fotografie din pasiune. A expus în expoziții personale și de grup în România și SUA si consideră că fotografiile sale NU sunt artistice! Sunt imagini de care un jurnalist se foloseşte la ilustrarea articolelor pe care le scrie! Consideră că fotografiile ei pot fi împărţite în două categorii: fotografii făcute intenţionat, atunci când are povestea şi are nevoie de o imagine pentru ilustrarea ei, şi fotografii făcute la inspiraţie, spontan, atunci când ochiul surprinde un moment, din care se naşte povestea!
Laura Lucia Mihalca (n. 1990), artist vizual activ atât în București și în țară, cât și în străinătate, activează în special în zonă picturii, a graficii și a fotografiei. Lucrările sale se regăsesc în numeroase colecții particulare din țară și din strainate. Curator a numeroase expoziţii, a absolvit Facultatea de Istoria şi Teoria Artei din cadrul Universităţii Nationale de Arte din Bucureşti. A organizat o serie amplă de expoziţii de artă (la nivel local, naţional şi international). S-a remarcat drept unul din cei mai activi tineri curatori din România, cu evenimente şi expoziţii organizate în întreaga ţară. În ianuarie 2011 a fondat revista Art Out, revistă de artă, arhitectură, patrimoniu şi restaurare, al cărui director şi redactor-şef este şi în prezent.

Număr de vizualizări :1159


One Comment to “„Arta la feminin”, expoziției de artă contemporană pictură, artă digitală, fotografie și sculptură”

  1. Adina Daniela Dumitrescu spune:

    Succes grup 4 ART & invitaţi, în voi ne este speranţa instaurării binelui şi frumosului, a recunoaşterii şi aprecierii adevăratei valori! Laura, îţi strâng pumnii!

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro